Cea mai săracă comună din România este în apropiere de București. Se găsește, mai exact, la 100 de kilometri de Capitală și se situează și printre cele mai sărace localități din sud-estul Europei. Datele ultimului recensământ, din 2021, arată că aici mai trăiesc 1.017 persoane, în scădere față de recensământul anterior, efectuat în 2011, când erau 1.306 oameni.
Județul Teleorman are cea mai săracă comună din țară. Se numește Necșești, iar locuitorii supraviețuiesc precum în Evul Mediu. Trăiesc de pe o zi pe alta în lipsa resurselor financiare, dar și a condițiilor sanitare sau educaționale. Cei mai mulți oameni sunt pensionari sau asistați sociali.
Apa este, de asemenea, o problemă majoră în comuna Necșești din România. Sătenii sunt disperați din cauză că nu au apă în locul natal și că sunt nevoiți să și-o care de prin zonele alăturate. Au un primar care este în funcție de șapte ani, dar în care nu mai au încredere după ce nu și-a respectat promisiunile de până acum.
În Necșești s-a tras o conductă pentru apă, cu bani de la Guvern, în jur de 20 și ceva de milioane de lei, dar care nu are încă apă. Așadar, locuitorii nu au decât să se descurce la fel ca înainte. Unii sunt atât de supărați pe edilul lor, Ilie Bănăseanu, încât nici nu vor să-l vadă.
”Apă n-avem…vai de noi…ne promite când votăm…că ne bagă apă. Draci. Nu face nimic. Pensia 520 de lei”/ ” Nu vreau să îl văz. Am noroiul până la gât”, au spus un localnici din Necșești pentru Știrile Protv.
De altfel, tot în Necsești, în 2010, fostul președinte al Consiliului Județean, Liviu Dragnea, promitea apă încă de pe atunci. Nici acesta nu și-a îndeplinit spusele, iar speranța necșeștenilor a rămas tot primarul. Ilie Bănăseanu dă din umeri despre stadiul comunei sale.
Întrebat de jurnaliștii postului menționat, primarul Ilie Bănăseanu nu a știut să dea exemplu de ceva palpabil realizat în cei 7 ani de mandat. ”Păi dacă noi suntem la momentul documentaţiei, eu ţi-aş arăta. Să-ţi arătam ce?”, a fost răspunsul edilului pentru un reporter.
În fiecare an, din bugetul statului ajunge la primăria din Necșești un milion de lei. Cu acești bani, lucrurile ar trebui să funcționeze într-un mod normal în zonă. Cum nu este posibil încă, sătenii nu au decât să mai aștepte până la următoarele alegeri locale.
Tot datele ultimului recensământ din 2011 mai arată că în comuna Necșești un procent de 90, 86% sunt români, iar pentru 9, 14% nu se cunoaște încă apartenența etnică. Referitor la partea confesională, majoritatea oamenilor sunt ortodocși, adică un procent de 85, 94%, iar pentru 9, 34 nu se cunoaște religia.