Costache Caragiale a fost actorul iubit de milioane de români în secolul XIX, însă a avut un destin trist. A murit singur și sărac, deși a avut o carieră de succes.
Costache Caragiale a fost un actor iubit de milioane de români, care a trăit în secolul al XIX-lea. A fost dramaturg și profesor de dramaturgie și s-a născut la 29 martie 1815.
A fost unchiul marelui scriitor și dramaturg Ion Luca Caragiale. A fost, de altfel, fiul lui Ștefan Caragiale, care a avut tot o carieră în teatru. Era foarte inteligent, avea un simț practic dezvoltat și reușea să facă tot ce își propunea.
A studiat la o școală grecească, alături de alți fii de boieri, și avea rezultate foarte bune la învățătură. Cu toate acestea, obișnuia să le facă glume colegilor. La 18 ani a predat limba greacă, însă această profesie nu era pentru el, deoarece temperamentul era înclinat spre teatru.
În 1835, s-a înscris la cursurile de la “Școala Filarmonică”, pe care I. Heliade Rădulescu a înființat-o la 19 ianuarie 1834, care pregătea tinerii pentru cariera în actorie. A debutat în piesa “Alzira” a lui Voltaire.
A fost un debut de succes, iar ziarele de la acea vreme scriau despre el. A obținut adevăratul succes abia la Botoșani, acolo unde boierii din regiune au apreciat piesele pe care le-a pus în scenă.
S-a întors apoi la Iași, acolo unde a pus bazele Teatrului Național. În următorii 15 ani, dramaturgul a promovat piese de teatru scrise de el însuși, de Vasile Alecsandri și de Costache Negruzzi. Mai târziu a revenit în București, acolo unde a fondat “Teatrul de diletanți”
Pe strada Momolo, aflată la intersecția dintre Strada Academiei și Strada Edgar Quinet, a deschis primul teatru public din Capitală. Trupa era formată din mai mulți artiști și a debutat în martie 1845, după nouă luni de muncă.
După ce a izbucnit Revoluția de la 1848, Costache Caragiale și-a întrerupt activitatea și s-a refugiat la Craiova, alături de bunul său prieten, C. Mihăileanu, unde a organizat o sală de teatru în școala “Lazaro-Oteteleșeanu”.
După ce sala Teatrului Național a fost ocupată de o trupă străină sprijinită de guvernarea rusă a Bucureștiului, marele dramaturg a cerut ajutorul domnitorului Barbu Știrbey pentru a se putea găsi o soluție pentru trupa sa.
I s-a acordat, în 1850, conducerea Teatrului Național. În următorii ani, a avut parte de mai multe probleme financiare și trebuia să asigure salariul actorilor din trupa sa, dar și să cumpere decoruri. Nu a mai primit sprijin, iar teatrul a intrat în faliment, notează dosaresecrete.ro.
În mai 1855, Costache Caragiale s-a retras de la conducerea teatrului, în locul său fiind numit Matei Millo. Dezamăgit după acest eșec, a studiat Dreptul, a obținut diploma de avocat și a fost numit judecător de ocol la Judecătoria de Verde din Capitală.
A revenit pe scenă în 1857, în calitate de actor, la Teatrul Național, unde a jucat alături de Cecilia, soția sa, dar și de Iorgu, fratele său cel mic și partenera lui de viață, Elena.
Între timp, o nouă generație de actori a apărut pe scenă, așa că dramaturgul am realizat că nu va mai avea succesul de altădată. Deși nu era foarte în vârstă, a început să joace tot mai puțin.
A început să aibă probleme cu inima și chiar a avut o criză în culise, dar nu a luat în seamă afecțiunea. În 1867, încă făcea parte din trupa Teatrului Național, dar nu a mai apărut pe scenă, astfel că a fost uitat de public.
A trăit apoi în sărăcie și i-a fost foarte greu în ultimii ani. Din cauza nopților petrecute pe scenă, starea de sănătate i-a fost afectată. A murit pe 13 februarie 1877, în sărăcie. A fost uitat de aproape toată lumea, dar oamenii și-au amintit de el abia după ce s-a stins din viață/.
La propunerea lui C.A. Rosetti, Camera Deputaților a votat un ajutor de 2.000 de lei pentru înmormântare. În timpul vieții, Costache Caragiale nu a primit nicio răsplată.