Life

Actorul Marius Manole a semnat cu PRO TV! Ce emisiune va prezenta

18.02.2021 | 11:56
Actorul Marius Manole a semnat cu PRO TV Ce emisiune va prezenta
ADVERTISEMENT

Actorul Marius Manole a semnat cu PRO TV. Artistul care a devenit cunoscut datorită participării în telenovelele de la Antena 1 va prezenta o emisiune online pe platforma PRO TV PLUS.

Show-ul online pe care îl va prezenta Marius Manole se numește „Întrebarea mesei rotunde” și este o emisiune tip interviu în care vedetele sunt supuse unor întrebări destul de dure din partea prezentatorului, ca un fel de test de sinceritate.

ADVERTISEMENT

Alex Daragiu, cel care a prezentat până acum acest format l-a avut invitat chiar pe viitorul prezentator, Marius Manole, care a fost supus tirurilor de întrebări, printre care și când și-a început viața sexuală.

Marius Manole va prezenta un show online pe platforma PRO TV PLUS

Daragiu a motivat de ce a ales să nu mai prezinte această emisiune online, dorind să își concentreze toată energia și resursele către un alt proiect „Trending Review”, de care se ocupa și până acum.

ADVERTISEMENT

„Am decis să-mi mut toate resursele pentru emisiunea Trending Review deoarece simțeam că nu pot face două lucruri… la fel de bine. După un lung casting, am considerat că Marius Manole este un om mișto și ar merita să prezinte în locul meu! :)) Am încredere că va duce show-ul la un alt nivel”, a declarat Daragiu pentru protv.ro.

Marius Manole se gândește cu emoții la acest proiect și speră să îi facă față. Își dorește ca invitații să nu ocolească nicio întrebare și s-a gândit deja la ce tehnici să adopte pentru a primi un răspuns la cele mai incomode întrebări.

ADVERTISEMENT

Își dorește ca invitații să nu fugă din emisiune

„Să vină și să nu fugă în timpul emisiunii. Înțeleg că Daragiu îi sechestra în studiou… e o variantă”, a declarat Manole.

„Nu vreau să propun nimic, ceea ce e pe masă e, ca și până acum, o necunoscută și pentru mine și pentru invitat, le aflu în același timp cu invitatul, asta ca să putem fugi împreună”, a adăugat actorul susținând că până și el vrea să fie luat prin surprindere și nu are nevoie de un desfășurător extrem de bine pus la punct.

ADVERTISEMENT

Marius Manole nu este la primul contract cu postul de pe Pache Protopopescu. În urmă cu câțiva ani, actorul a câștigat concursul „Uite cine dansează” alături de Olesea Nespeac.

 

ADVERTISEMENT