Life

Adevărul despre eliminarea lui Kamara de la Survivor România! Ce complot l-a trimis acasă: „A trebuit să-l joace”

FANATIK a aflat adevărul despre eliminarea lui Kamara de la Survivor România! Partenera lui, Gabriella Nastas, face dezvăluiri inedite.
13.04.2023 | 12:00
Adevarul despre eliminarea lui Kamara de la Survivor Romania Ce complot la trimis acasa A trebuit sal joace
Gabriella Nastas a vorbit despre eliminarea lui Kamara de la Survivor România. Foto: Instagram/ PRO TV
ADVERTISEMENT

Eliminarea lui Kamara de la Survivor România a surprins destul de multă lume, cu toate că artistul care a făcut parte din tabăra Faimoșilor avea imaginea băiatului rău din competiție.

Adevărul despre eliminarea lui Kamara de la Survivor România. Gabriella Nastas pune cărțile pe masă!

Mulți credeau că muzicianul va ajunge departe în concurs, fiind emoționanți de motivul pentru care acesta a luptat în jungla din Dominicană, băiețelul său, Leon, care suferă de o afecțiune destul de complicată.

ADVERTISEMENT

Kamara a acceptat provocarea de a face parte din show-ul de la PRO TV pentru a strânge bani pentru fiul său, Leon, diagnosticat cu tetrapareză spastică.

Contactată de FANATIK pentru a spune de ce crede că iubitul ei a fost eliminat de telespectatori de la Survivor România, Gabriella Nastas și-a exprimat mai sincer ca niciodată propria viziune.

ADVERTISEMENT

În opinia cântăreței din Republica Moldova, faimosul a fost perceput greșit de opinia publică, iar la asta ar fi contribuit și producătorii prin materialele video care au fost prezentate în cadrul episoadelor de până acum.

„Kamara a avut un personaj pe care a trebuit să-l joace”

„Kamara a avut un personaj pe care a trebuit să-l joace. A avut și el niște strategii, dar eu zic să delimităm personajul de la Survivor cu ce se întâmplă în viața reală”, a fost reacția Gabriellei Nastas, în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Gabriella a spus că a fost destul de supărată pe oamenii care au spus că artistul s-a folosit de situația băiețelului său pentru a merge mai departe și susține că nu înțelege răutățile celor care au început să îl atace din acest motiv.

„Eu nu cred că nu a fost susținut. A avut și susținători. Lumea are impresia că el nu mai are ce să facă cu banii și mulți l-au blamat pentru asta, pentru situația lui Leon. Eu spun că e de apreciat lupta sa pentru copil. Știi cum e, atunci când semnezi un contract, îți asumi cumva că poți să fii pe micul ecran personajul negativ. Plus că din toate orele de filmare nu se poate da pe post absolut totul.

ADVERTISEMENT

El a fost și fizic într-o situație complicată în ultima vreme. Se vedea că nu mai are resurse. Când va veni în țară, o să aibă ocazia să dea niște explicații. Toți concurenții care au ieșit l-au descris ca fiind un om extrem de sufletist, a fost pata aia de culoare care îi mai făcea pe ceilalți să râdă.

Inclusiv DOC, cu care s-a certat, a avut cuvinte frumoase la adresa lui. S-a creat sau s-a vrut un personaj negativ, însă cum am mai spus, îți asumi și asta atunci când semnezi un contract de televiziune”, a mai dezvăluit Gabriella Nastas, despre eliminarea lui Kamara de la Survivor România, pentru FANATIK.

Kamara va ajunge mâine în țară: „El e cu inima împăcată”

Gabriella ne-a mai zis că a vorbit ieri, 12 aprilie 2023, imediat după eliminare, cu el la telefon. Kamara i-a spus iubitei sale că e bucuros de tot ce a reușit să facă în concurs. L-a simțit destul de fericit, mândru, entuziasmat de tot ce a trăit în Dominicană.

„El e cu inima împăcată, e entuziasmat. Din ziua în care a plecat până aseară, el s-a trezit mereu gândindu-se că va sta doar o zi. Ce e în spatele camerelor, e total diferit. Acasă îl așteaptă Leon… Ăsta a fost parcursul lui. El va ajunge acasă mâine seară, mâine (n.r.: 14 aprilie) va ateriza.

Ideea e că el, în trei luni și două săptămâni, nu a putut să primească foarte multe mesaje de acasă, căci Faimoșii n-au prea câștigat jocurile de comunicare.

Nu a ajuns la el niciun mesaj vocal. El chiar n-a știut nimic din ce se întâmpla acasă. O singură dată am comunicat cu el, dar a fost ceva foarte scurt. Acolo ba aveau probleme cu lumina, cu internetul”, ne-a mai spus Gabriella Nastas.

ADVERTISEMENT