FCSB s-a calificat în turul trei preliminar al Conference League, după o vară în care Gigi Becali a schimbat tactica: a renunțat la a mai transfera mulți jucători, fiind doar patru transferuri făcute. Becali a căutat jucători cu experiență, care să fie o garanție a calității.
Cu toate acestea, au apărut informații potrivit cărora Gigi Becali s-a interesat de Marius Ștefănescu. Patronul echipei spune că nu l-a ofertat pe acesta, ci doar a făcut o cercetare față de jucătorul de la Sepsi OSK.
Becali a fost întrebat de jurnaliști dacă s-a interesat de Ștefănescu doar pentru a-l enerva pe Dan Șucu, dar acesta a spus că nu, pentru că Dan Șucu este o persoană liniștită și nu vrea să îl enerveze pe acesta.
„Am vrut și eu să cercetez, să văd dacă e adevărat. Am dat și eu un telefon, mă costa? Nu este o ofertă, un fel de cercetare. De ce să îl enervez, e om cuminte Șucu. Eram prea supărat, prea nervos. Dacă ești patron și ai bani, fii liber. Nici nu mi-a răspuns. E prea cuminte om, n-ai ce să zici”, a spus Gigi Becali, într-o declarație dată jurnaliștilor în fața casei sale, prezentată la FANATIK SUPERLIGA.
După ce au apărut informații cu privire la un posibil interes din partea FCSB pentru Ștefănescu, Laszlo Dioszegi spune că Marius Ștefănescu va rămâne la Sepsi OSK.
Decizia lui a fost, cu siguranță, alimentată și de faptul că Sepsi OSK a mers în turul trei preliminar al Conference League, după ce a trecut de CSKA Sofia cu 6-0 la general.
“Într-adevăr, am avut și azi o ofertă pentru Ștefănescu, dar vă spun sincer că, după un asemenea meci, aș fi prost să dezmembrez echipa când joacă extraordinar de bine.
M-am hotărât. Ștefănescu rămâne lângă noi și împreună vrem să facem meciuri cât mai bune. Se vede că avem o echipă unită și nu mai așa putem face rezultate“, a spus Dioszegi, după meciul cu CSKA Sofia, la Digisport.
FANATIK SUPERLIGA, emisiunea moderată de HORIA IVANOVICI, este live pe FANATIK.RO luni, marți și vineri, de la ora 10:30 și în reluare pe Facebook și Youtube, de la ora 17:00.