Sport

Adrian Mititelu Junior are planuri mari după victoria cu Rapid: „De ce să nu ne gândim la calificarea în cupele europene?”

Victoria cu Rapid a schimbat obiectivul la FC U Craiova 1948. Adrian Mititelu visează deja la cupele europene și promite o echipă imbatabilă în sezonul viitor.
02.03.2022 | 11:40
Adrian Mititelu Junior are planuri mari dupa victoria cu Rapid De ce sa nu ne gandim la calificarea in cupele europene
ADVERTISEMENT

FC U Craiova 1948 a obținut o victorie fără emoții pe teren propriu, scor 3-2, în fața Rapidului și a devenit, datorită prestațiilor solide din 2022, una dintre favoritele la câștigarea play-out-ului. Asta deși se află la primul sezon în Casa Pariurilor Liga 1.

Adrian Mititelu Junior visează la cupele europene după victoria cu Rapid

Adus chiar la începutul anului, pentru a evita retrogradarea, Nicolo Napoli a schimbat complet jocul echipei, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Cu o etapă rămasă din sezonul regular, oltenii ocupă poziția a 11-a în clasament și se gândesc serios la cupele europene.

ADVERTISEMENT

Imediat după fluierul final al meciului cu Rapid, Adrian Mititelu Junior a dat asigurări că obiectivul din ultima parte a campionatului va fi clasarea pe primele două locuri din play-out. Acestea vor disputa semifinala barajului pentru Conference League, urmând ca învingătoarea să joace finala cu echipa aflată pe locul 3 din play-off.

Ca de obicei, deși trebuia să fie un scor mult mai clar în favoarea noastră, am stat cu emoții pe final. Victoria a fost meritată, muncită. Băieții au alergat mult și confirmăm forma bună din acest sezon. Facem o figură frumoasă. Îmi pare rău că nu mai sunt etape de jucat.

ADVERTISEMENT

Fără falsă modestie, consider că ar fi trebuit să avem 10 puncte în plus în clasament. Trebuie să avansăm cât mai mult și de ce să nu ne gândim la barajul pentru calificarea în cupele europene?”, a declarat patronul alb-albaștrilor, la Digi Sport.

Promisiuni pentru sezonul viitor: „Această echipă va fi greu de bătut ediția viitoare”

De asemenea, acesta a dat asigurări că FC U Craiova 1948 va deveni o echipă mult mai puternică în următoarea stagiune, de îndată ce actualul nucleu de jucători va căpăta experiență la nivelul primei ligi.

ADVERTISEMENT

Cu jucătorii de acum, criticați de unii specialiști, această echipă va fi greu de bătut ediția viitoare. De la reluarea campionatului, cu excepția jocului cu CSU, după aspectul jocului, puteam avea punctaj maxim. Chiar și cu CSU, dacă Bancu era eliminat, cum ar fi trebuit, iar cele două goluri nu ar fi fost validate greșit. Cine știe ce s-ar fi întâmplat?”, a mai spus Adrian Mititelu Junior.

Singura nemulțumire: „Nu am primit documentele de la Jandarmerie”

Pe de altă parte, patronul alb-albaștrilor și-ar dori să fie prezent pe stadion, dar nu poate ataca momentan în instanță suspendarea dictată pe numele său, întrucât Jandarmeria nu i-a pus la dispoziție actele necesare.

ADVERTISEMENT

Sunt revoltat pentru că nici azi nu am primit documentele de la jandarmerie, care să-mi permită să mă judec, astfel nu pot să merg pe stadion. Mai sunt și trist pentru că se termină prima parte a campionatului. Dacă mai aveam câteva etape, puteam forța play off-ul”, a declarat ulterior Adrian Mititelu Junior, la Realitatea Sportivă.

ADVERTISEMENT