Sport

Adrian Mititelu schimbă numele lui FC U Craiova 1948

Adrian Mititelu a anunțat că va schimba numele lui FC U Craiova 1948, după verdictul venit de la Curtea de Apel Timișoara în conflictul cu Universitatea Craiova.
14.07.2023 | 13:46
Adrian Mititelu schimba numele lui FC U Craiova 1948
Adrian Mititelu schimbă numele FC U Craiova 1948.
ADVERTISEMENT

Curtea de Apel Timișoara a decis că palmaresul istoric al Universității Craiova îi aparține clubului sportiv al lui Pavel Badea. Astfel, FC U Craiova 1948 a primit un verdict nefavorabil și a anunțat că va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Adrian Mititelu schimbă numele lui FC U Craiova 1948: „Sunt mai multe variante”

Totuși, pentru că sentința este executorie, Adrian Mititelu se vede constrâns să schimbe numele lui FC U Craiova 1948, echipă pe care o finanțează. Patronul oltenilor a venit cu detalii și a anunțat că are mai multe variante la dispoziție pentru redenumirea lui FC U Craiova 1948.

ADVERTISEMENT

„Probabil vom fi nevoiți să schimbăm numele. Va dura cel puțin 6-7 luni. Va fi un nume mai craiovenizat decât orice alt nume. Craiova nu va lipsi din nume. Sunt mai multe variante și va fi un nume care să ne reprezinte, cine am fost, cine suntem și cine vom fi”, a declarat Adrian Mititelu, conform Prosport.

Universitatea Craiova și FC U Craiova 1948 s-au luptat de-a lungul timpului pentru dreptul de proprietate asupra performanțelor sportive ale echipei istorie de la 1948 încoace. După decizia venită de la Curtea de Apel Timișoara, Universitatea Craiova, clubul sportiv al lui Pavel Badea, are dreptul de a folosi palmaresul sportiv al Universității Craiova și al tuturor derivatelor acestora.

ADVERTISEMENT

Adrian Mititelu, „înțepături” pentru Mihai Rotaru: „Toată lumea știe că a fost un stelist”

Ulterior, Adrian Mititelu a asigurat că nu se va retrage din fotbal și a lansat mai multe atacuri la adresa lui Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, care a vorbit recent despre plecarea sa din Bănie.

„Cine e mai oltean și mai craiovean ca mine? Se poate pune Rotaru cu mine: Toată lumea știe că a fost un stelist! Eu m-am născut cu echipa asta, mi-am dat viața și voi muri cu ea, chiar dacă voi schimba numele.

ADVERTISEMENT

Tocmai acum să renunț? Niciodată! Am făcut și pușcărie pentru echipa asta. Față de Rotaru suntem mai bine, pentru că el a închiriat de la Badea. Palmaresul nu îl ții într-un geamantan și îl dai. Că l-ar cumpăra arabii și aia a fost. Badea poate să îi dea numele în folosință”, a spus Adrian Mititelu.

FC U Craiova 1948 face apel la ÎCCJ

La scurt timp după verdictul venit de la Curtea de Apel Timișoara, FC U Craiova 1948 a emis un comunicat oficial prin care a contrat decizia. Oltenii au făcut apel la ÎCCJ, însă în cazul unei hotărâri nefavorabile, FC U Craiova 1948 ar putea fi nevoită să renunțe la stema cu leul.

ADVERTISEMENT

„Astăzi, Curtea de Apel Timișoara a stabilit că palmaresul istoric realizat până la 31 ianuarie 1991 îi aparține Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova, club al cărui director este Badea Pavel. 

Practic, odată cu această sentință, palmaresul Științei se rupe în două:

• 05.09.1948 – 31.01.1991: rămâne în patrimoniul Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova;

• 01.02.1991 – până în prezent: este palmaresul nostru și rămâne în patrimoniul nostru.

Deși este o decizie pe care o considerăm nedreaptă, ilegitimă și vădit abuzivă, o vom respecta. De asemenea, noi, clubul, vom face recurs la ICCJ, însă sentința este executorie și o vom pune în aplicare imediat ce ni se va comunica”, a fost comunicatul postat de FC U Craiova 1948.

ADVERTISEMENT