Din păcate, Adrian Sînă nu trece prin cea mai bună perioadă a sa, din punct de vedere financiar. Artistul s-a trezit că i-a fost furată o sumă de bani din cont pe care nu o mai poate recupera.
Adrian Sînă este unul dintre veteranii muzicii autohtone. De ani de zile, acesta lansează hit după hit și este chemat să cânte în lumea întreagă. Însă, faima nu l-a scutit de experiențe mai puțin plăcute.
Adrian Sînă are o relație specială cu fanii lui, așa că a decis să le povestească cea mai recentă pățanie a sa. Artistul a vrut să tragă un semnal de alarmă și să îi pună în gardă pe toți cei la care ajunge mesajul lui.
Zilele acestea, soțul Ancăi Serea s-a trezit că este mai sărac cu 1200 de dolari. Din păcate, artistul nu a cheltuit banii. Acesta a descoperit cu stupoare că i-au fost retrași din cont.
Adi Sînă nu a descoperit imediat că banii lipsesc, ci a trecut ceva timp de la prima sustragere din contul lui. Se pare că banii lui au fost retrași de mai multe firme din Statele Unite ale Americii pe care nici măcar nu le cunoaște.
Intrigat de situația în care se află, acesta a apelat imediat la banca emitentă a cardului. Din păcate, nici măcar instituția financiară nu a putut să îl ajute să recupereze banii.
Mai exact, din contul lui Adrian Sînă lipsesc 1270 de dolari care au fost retrași, fără acordul lui, de mai multe firme de origine americană. Fătă bani în cont și fără vreo șansă de a-i recupera, artistului nu i-a rămas decât să povestească întreaga întâmplare pe social media.
”Tocmai am fost prădat de vreo 1.250 usd de pe card, în 7 tranzacții – 5 reușite, două refuzate. Companiile par din USA. Ciudat că aceste tranzacții n-au avut nevoie de 3DS. Ați avut experiențe similare? Ce mă sfătuiți… doamna din call center nu prea m-a ajutat… Până m-am prins eu ce se întâmplă și am blocat cardul au reușit aceste tranzacții”, a scris artistul pe noua aplicație Threads.
Banii nu au fost retrași toți dintr-o singură tranzacție. Firmele respective au reușit să inițieze 7 tranzacții, dintre care 5 au fost reușite, iar alte 2 au fost refuzate. Ceea ce i s-a părut de-a dreptul ciudat lui Adrian Sînă este faptul că niciuna dintre aceste tranzacții nu a avut nevoie de acordul lui.
Din păcate, soțul Ancăi Serea nu îți poate recupera banii. Deși a apelat șa banca emitentă a cardului, se pare că acesta a observat absența lor mult prea târziu. Tocmai de aceea, singura lui șansă a fost aceea de a bloca cardul respectiv.