Fotbal intern

Adversarii CFR-ului din grupa de Europa League. Ei sunt cei mai valoroşi jucători de la AS Roma, Young Boys şi ŢSKA Sofia

02.10.2020 | 15:09
Adversarii CFRului din grupa de Europa League Ei sunt cei mai valorosi jucatori de la AS Roma Young Boys si TSKA Sofia
ADVERTISEMENT

S-au aflat adversarii CFR-ului din grupa de Europa League. Clujenii vor întâlni din nou AS Roma, echipă împotriva căreia au mai jucat în două ediții ale grupelor UEFA Champions League.

Pe lângă Roma, din grupa CFR-ului vor mai face parte și formația Young Boys Berna, campioană în ultima ediție a Super Ligii din Elveția, precum și bulgarii de la TSKA Sofia.

ADVERTISEMENT

CFR s-a calificat după ce a reușit să treacă în play-off-ul Europa League de finlandenzii de la KuPS Kuopio cu scorul de 3-1.

Cine sunt adversarii CFR-ului din grupa de Europa League. AS Roma, cunoștință veche

Pentru CFR Cluj, duelul cu AS Roma este pe cale să devină unul tradițional în grupele europene. Cele două formații s-au mai întâlnit în două rânduri în faza grupelor din UEFA Champions League. În sezonul 2008-2009 și în 2010-2011.

ADVERTISEMENT

În 2008, CFR cucerea pentru prima oară în istoria sa titlul de campioană a României și mergea în grupele UCL, acolo unde dădea și de AS Roma. Pe Olimpico, în fața a peste 25.000 de spectatori, clujenii reușeau o victorie istorică, după ce dubla lui Culio anula deschiderea scorului reușită de Cristian Panucci. Antrenor la Roma era Maurizio Trombetta, care îl înlocuise pe Ioan Andone. În retur, romanii câștigau cu 3-1 în Gruia, după dubla lui Matteo Brighi și golul lui Francesco Totti. Pentru CFR, marca Yssouf Kone.

Sezonul 2010-2011 a adus o nouă dublă între cele două echipe, tot în grupele Champions League. CFR nu mai reușea să scoată un rezultat bun la Roma, unde pierdea cu 2-1, însă izbutea o remiză la Cluj, scor 1-1.

ADVERTISEMENT

După aproape 10 ani de la ultima confruntare, cele două echipe se vor întâlni din nou. Roma s-a clasat pe locul 5 în precedentul sezon din Serie A și este acum antrenată de Paulo Fonseca. Cei mai valoroși jucători ai clubului sunt vârful Nicolo Zaniolo, care este în prezent accidentat și nu va reveni mai devreme de luna martie a anului 2021, și mijlocașul central în vârstă de 24 de ani, Lorenzo Pellegrini.

Tot la Roma evoluează și fotbaliști precum Henrikh Mkhitaryan, împrumutat de la Arsenal, Jordan Veretout, Justin Kluivert sau Edin Dzeko. De asemenea, romanii l-au adus în această pauză competițională pe spaniolul Pedro Rodriguez, fost la Chelsea și FC Barcelona.

ADVERTISEMENT

Întâlniri în premieră cu Young Boys Berna și TSKA Sofia

Dacă împotriva italienilor de la AS Roma CFR Cluj a jucat deja de patru ori, meciurile cu Young Boys și TSKA Sofia vor reprezenta premiere pentru ardeleni. Campioană în 2020, Young Boys are în palmares 14 titluri și 7 Cupe ale Elveției.

Formația din Berna este antrenată de Gerardo Seoane, manager aflat la club încă din 2018 și are în componență jucători cu o cotă de piață interesantă, precum atacantul camerunez Jean-Pierre Nsame, cotat de transfermarkt la 7 milioane de euro sau aripa Nicolas Moumi Ngamaleu, tot din Camerun. Ngamaleu are o cotă de piață de 4,80 de milioane de euro. Căpitanul elvețienilor este Fabian Lustenberger, fost internațional pentru Țara Cantoanelor. În vârstă de 32 de ani, fundașul central este cotat la 2 milioane de euro.

În fine, bulgarii de la TSKA Sofia au poate cea mai interesantă poveste dintre echipele grupei A din Europa League. TSKA Sofia au preluat în 2016 licența celor de la Litex Lovech pentru a putea evolua în prima ligă de la sud de Dunăre. Clubul din Sofia fusese retrogradat în liga a treia, în 2015, ca urmare a datoriilor de 15 milioane de euro, însă fuziunea cu Litex i-a permis să revină rapid pe prima scenă din Bulgaria.

Inițiativa nu a fost una îmbrățișată de toți fanii lui TSKA, aceștia fiind în continuare divizați. Culmea, viitoarea adversară a CFR-ului și „cealaltă” TSKA, respectiv clubul TSKA 1948 evoluează ambele în prima ligă din Bulgaria. Cele două formații s-au întâlnit în chiar prima etapă a noului sezon și au remizat scor 2-2.

Pentru adversarii clujenilor, care dețin palmaresul istoric al clubului TSKA Sofia, evoluează fotbaliști precum vârful senegalez Tounousse Sankhare, cotat la 4 milioane de euro sau atacantul din Gambia, Ali Sowe, cotat și el la 2 milioane de Euro. De asemenea, la TSKA mai joacă și Tiago Rodriguez (atacant portughez, 1,70 milioane de euro) și Jules Keita (aripă din Guinea, 1,30 milioane de euro).

ADVERTISEMENT