Doi români plecați mulți ani în afara granițelor au deschis, în țară, afacerea care i-a îmbogățit. Andrei și soția sa Ayfer duc acum o viață liniștită și fără griji de ordin financiar.
În ultimii ani, tot mai mulți români decid ca, după o perioadă lungă în străinătate, să revină acasă și să încerce pe plan local să deschidă business-uri de succes.
Este și cazul familiei Isac. Andrei și Ayfer Sunt sunt doi tineri care au renunţat la locuri de muncă foarte confortabile şi au revenit în România. Au riscat destul de mult, dar au reuși să îşi transforme un vis în realitate.
Punctul de plecare al poveștii cu final fericit pentru cei doi tineri este o dimineață obișnuită. Andrei tocmai îi pregătise o omletă lui Ayfer. Și-au pus atunci întrebarea: ”Cum ar fi să facem asta în fiecare zi? Şi să trăim din asta?”
Și-au pus planul în aplicare. În prezent, singurul loc din București în care se mănâncă omleta perfectă este deținut de familia Isac. Aceasta este doar partea finală a doi oameni care au visat că pot trăi decent, în România. Au făcut ce le place, doar din pasiune şi, cel mai important, cu buget zero.
Până la restaurantul din prezent, cei doi au cutreierat țara vânzând mâncare dintr-un food truck. Andrei și soția sa erau prezenți la toate festivalurile și evenimentele de stradă din țară
Din rulota lor, pusă pe picioare de Andrei, vindeau frigărui de oaie. A fost un succes veritabil la care nici ei nu au sperat. Nu trebuiau să lucreze tot anul. Doar din mai până în octombrie erau pe drum. Cel mai important e faptul că obțineau suficient cât să trăiască liniștiți toată iarna. După sezonul rece, din mai o luau de la capăt.
Odată cu venirea pe lume a copiilor, Andrei și Ayfer și-au schimbat planul de afaceri. ”Voiam să ieșim la mic dejun la ora 1, să mâncăm o omletă. Și ne loveam foarte mult de răspunsul – a, nu mai servim mic dejun la ora asta. Și am zis, băi, ne trebuie un loc unde să mănânce lumea omletă și la ora 2”, povestește Andrei, pentru Observator News.
Din acest punct a plecat noua lor afacere. Nu au avut multă reclamă, doar o muncă din plăcere. În primul weekend au venit la muncă doar să se relaxeze, la terasă.
”Am zis, am deschis de două zile, nu cred că o sa fie cine știe ce, luăm și copiii și e ok. Și au venit primii clienți la 10 și pe urmă au tot început să vină. Era totul de poveste”, mai explică bărbatul.
Din acea zi până în prezent, afacerea lor s-a dezvoltat constant. În prezent, familia Isac este fericită cu ceea ce face. Cuplul spune că e un mod de viață. În restaurantul lor din București nu se fac rezervări. Au un program până la ora 15.
”După ora 3 suntem mami și tati. Foarte mulți dintre clienții noștri când văd programul zic, ce program e asta, până la 3? Și le zic, e până la 3 pentru că vrem o viață după. Pai și puteți să vă plătiți chiria? Adică puteți să trăiți? Da, poți să faci asta”, spune Ayfer.