News

Aglomerație spre munte înainte de Revelion. Trafic și ceață pe Valea Prahovei, cozi de oameni la telegondola din Sinaia. Update

Mai este doar o zi până la Revelion, iar mulți turiști se grăbesc să ajungă la munte. Însă, timpul pare că-i ține în loc. Pe Valea Prahovei s-au format cozi de mașini, iar la telegondola din Sinaia cozi de oameni.
30.12.2021 | 19:45
Aglomeratie spre munte inainte de Revelion Trafic si ceata pe Valea Prahovei cozi de oameni la telegondola din Sinaia Update
ADVERTISEMENT

Bară la bară se circulă de joi dimineață pe DN1, Valea Prahovei. În drumul către munte pentru a se bucura de Revelion, șoferii au nervii întinși la maximum, din cauza aglomerației, dar și a condițiilor de ceață, care au apărut odată cu lăsarea nopții.

În Sinaia, de asemenea, s-a creat aglomerație. Staţia de plecare a telegondolei care urcă la cota 1400 din Masivul Bucegi a fost plină de turiști. Mulțimi dintre ei și-au lăsat autoturismele în parcarea telegondolei, unde și aici s-a creat îmbulzeală.

ADVERTISEMENT

Recomandările autorităților pentru cei care se îndreptă către munte

Drept urmare, autoritățile trag un semnal de alarmă. Poliția Rutieră recomandă șoferilor să circule pe DN1 cu prudență și să-și păstreze calmul. De asemenea, îi sfătuiește să se orienteze și către ruta ”Ploiești – Cheia – DN 1A – Brașov și retur”, unde este mai puțin trafic.

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că valorile de trafic sunt intense pe sensul de urcare către zona montană a DN 1 Ploiești – Brașov, circulându-se astfel în coloană pe raza localității Comarnic și a stațiunii Bușteni.

ADVERTISEMENT

În condiții de aglomerație se circulă și pe celălalt sens între stațiunile Predeal și Bușteni.Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.

Pentru evitarea aglomerației, poate fi folosită ruta alternativă: Ploiești – Cheia – DN 1A – Brașov și retur.Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri, să manifeste răbdare și respect pentru ceilalți participanți la trafic și să adopte o conduită preventivă de condus”, au transmis reprezentanții Infotrafic.

ADVERTISEMENT

Administratorii telegondolei din Sinaia transmit, de asemenea, oamenilor să apeleze și la alte mijloace de transport.

”Încercaţi, vă rugăm, alte opţiuni: taxi sau autobuz”, au comunicat, pe Facebook, administratorii telegondolei Sinaia.

ADVERTISEMENT

Ceața îngreunează traficul

Circulația cu dificultate a mașinilor către munte a fost amplificată și de ceață, transmite Centrul Infotrafic. Vizibilitatea este sub 50 de metri pe DN1 Ploiești-Brașov.

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (18:20), se circulă în condiții de ceață densă, cu vizibilitate sub 50 de metri, pe DN1 Ploiești – Brașov(tronsonul kilometric 66-90).

Pe timp de ceaţă, recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza, să mărească distanţa în mers faţă de vehiculele din față şi să folosească corespunzător luminile. Trebuie sa atragem atentia si pietonilor, bicicliştilor şi căruţaşilor care trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic”, au mai informat oamenii legii.

Nu doar DN1 Ploiești-Brașov, ci și în alte regiuni din țară a apărut o ceață destul de densă: Bacău, Botoșan, Bihor, Galați, Suceava, Neamț, Vrancea, Iași, Vaslui și Prahova.

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (18.20), traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă (vizibilitate scăzută, pe locuri, sub 50 de metri) pe mai multe drumuri din judeţele Bacău, Botoșani, Bihor, Galați, Suceava, Neamț, Vrancea, Iași, Vaslui și Prahova.

Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător.

Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.

Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. Aceasta cu atât mai mult, cu cât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie. Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic”, au mai comunicat oamenii legii.

ADVERTISEMENT