News

Alertă meteo! ANM anunţă ninsori, viscol şi polei. Care sunt zonele vizate

11.03.2021 | 15:59
ADVERTISEMENT

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de precipitații mixte, depuneri de polei, ninsori și intensificări temporare ale vântului, dar și o atenționare de cod galben de ninsori și viscol. Citiți mai jos care sunt zonele vizate.

Iarna refuză să plece din România, iar fenomenele specifice își fac apariția în marea parte a zonelor din țara noastră. Începând cu ora 23:00 a zilei de joi întră în vigoare o informare meteorologică de vreme rea.

ADVERTISEMENT

Acesta va rămâne valabilă până vineri la ora 18:00. De asemenea, pe parcusul zilei de vineri, începând cu ora 02:00 și până la ora 18:00, există o atenționare de cod galben de ninsori și viscol.

Alertă meteo! ANM anunţă ninsori, viscol şi polei. Care sunt zonele vizate

În intervalul 11 martie, ora 23:00 – 12 martie, ora 18:00, aria precipitațiilor se va extinde treptat. La început, acestea își vor face apariția în regiunile vestice, iar apoi se vor întinde și în zonele nord-vestice, în centrul și în nord-estul țării.

ADVERTISEMENT

În zonele montane vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.  În zonele mai joase de relief vor apărea precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și trecător ploaie. Poleiul se va forma și el pe alocuri.

Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor. Viteze mai mari vor fi înregistrate în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea, unde rafale vor ajunge și la 50 și 60 km/h, amplificând senzația de frig.

ADVERTISEMENT

Vremea va fi deosebit de rece în majoritatea zonelor din țară atât în ziua de joi, 11 martie, cât și vineri, 12 martie. Noaptea de joi spre vineri va fi geroasă și în sudul țării.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 12 spre 13 martie, precipitațiile își vor face apariția în cea mai mare parte a țării. La munte vor cădea sub formă de lapoviță și ninsoare, iar în zonele mai joase de relief vor fi predominant ploi. Pe alocuri va apărea și poleiul.

ADVERTISEMENT

Atenționare de cod galben de ninsori și viscol

cod galben
Zonele vizate de codul galben
Sursa foto: ANM

În intervalul 12 martie, ora 02:00 – 12 martie, ora 18:00 intră în vigoare o atenționare de god galben de ninsori în general moderate cantitativ și viscol la munte. Zonele afectate sunt Maramureș, Munții Apuseni și Carpații Orientali;

„În Maramureș, precum și în Munții Apuseni și în Carpații Orientali va ninge în general moderat cantitativ și local se va depune strat de zăpadă mai consistent. La altitudini în general de peste 1500 m vântul va avea intensificări, temporar cu rafale de peste 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată”, anunță ANM.

ADVERTISEMENT