News

Alexandra Furnea, supraviețuitoare Colectiv, mesaj emoţionant în ziua alegerilor: “Am votat dintr-o clinică de recuperare”

06.12.2020 | 18:42
Alexandra Furnea supravietuitoare Colectiv mesaj emotionant in ziua alegerilor Am votat dintro clinica de recuperare
ADVERTISEMENT

Alexandra Furnea, supraviețuitoare Colectiv a transmis un mesaj emoţionant în ziua alegerilor. Aceasta a scris pe o rețea de socializare că a mers la vot, dar a făcut-o dintr-o clinică de recuperare, acolo unde se află pentru alte intervenții. 

Tânăra nu a ezitat să spună că anii de corupție din România au făcut ca evenimentul de la Colectiv să aibă loc. Mai mult de atât, fără să ceară oamenilor să iasă la vot, Alexandra a precizat că se teme de viitoarele tragedii.

ADVERTISEMENT

„Am votat prin corespondență din „reședința” mea temporară dintr-o clinică de recuperare. Am ajuns în această situație, de a avea o a doua casă într-un centru pentru pacienții cu arsuri, din cauza anilor de corupție care au precedat și au făcut posibil incendiul din Colectiv”, a scris Alexandra Furnea.

Alexandra Furnea, supraviețuitoare Colectiv, mesaj emoţionant în ziua alegerilor parlamentare

De asemenea, tânăra le-a mulțumit celor care au votat deja, dar și celor care de aici încolo aleg să meargă pentru a-și exprima opțiunea în privința parlamentarelor.

ADVERTISEMENT

„Cu toate acestea, nu sunt în măsură să vă îndemn să ieșiți astăzi la urne, în plină pandemie, tributari unui sistem medical mult mai bolnav decât cei pe care ar trebui să-i vindece.

Vă spun doar că mă tem de viitoarele tragedii din această țară, al căror început va fi scris de mâine încolo, dacă nu schimbăm ceva astăzi, exercitându-ne dreptul suprem de a ne decide soarta”, a mai scris Alexandra Furnea.

ADVERTISEMENT

„Nu vă îndemn la nimic. Doar vă rog. Vă rog să cumpăniți cu înțelepciune și, dacă puteți, să luați destinul României în mâini. Puneți-vă mască (măști) și mănuși, apoi mergeți și arătați-le că nu suntem ai lor, ci ai noștri.

Ne aparținem și ne pasă de țara aceasta și de viitorul ei – al nostru. Vă mulțumesc, în calitate de cetățean al României, tuturor celor care ați pus astăzi ștampila pe buletinele de vot și tuturor celor care o veți pune de acum încolo.

ADVERTISEMENT

Vă las o fotografie cu trupul meu după Colectiv, nu ca o formă de șantaj emoțional, ci ca un simbol însângerat a ceea ce a fost România până acum. Haideți să încercăm să construim un alt „după”, un „de acum încolo” în care astfel de răni nu vor mai brăzda niciun corp”, a adăugat tânăra

ADVERTISEMENT