Alexandra Ungureanu, emoționată, despre regretatul ei tată și legătura cu Angela Similea: „A simțit că se întâmpla ceva dramatic”

Alexandra Ungureanu și-a deschis sufletul, așa cum rar a făcut-o până acum, pentru FANATIK. Cântăreața și prezentatoarea emisiunii „Duet” de la Kanal D2 ne-a vorbit despre adolescența ei, cât de mult o mai doare azi pierderea tatălui, dar și ce presupune numele Angela Similea în viața ei de artistă.

Alexandra Ungureanu, despre impactul numelui Angela Similea în viața ei și pierderea tatălui

Vedeta, ex-câștigătoare a show-ului Bravo, ai Stil Celebrities, a vorbit cu sinceritate debordantă despre momentele-cheie din viața ei personală, dar și profesională, în rândurile de mai jos.

Bună, Alexandra! Cât de confortabilă ești tu la evenimente? Nu păreai foarte confortabilă acum câțiva ani la apariții din astea mondene…

–  Dar de ce crezi tu asta, Daniele? Nu este adevărat. Poate că așa păream, dar, evident, avem ca toți oamenii pe Pământ zile în care ne e rău sau nu avem chef să vedem alți oameni. Se mai întâmplă, dar cu toate astea vin. Am relații de colaborare cu diverse reviste și e ok și normal să fiu prezentă. Îmi face plăcere, deși e mai greu să mă organizez de acasă uneori, dar uite, sunt evenimente la care mă întâlnesc cu oameni faini, plus că eu vorbesc întruna. E și muzică faină. Pentru mine, recunosc, cele mai ofertante sunt dress-code-urile.

Digi24.ro

O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”

Te inspiră ceva sau cineva atunci când îți alegi ținutele pentru ieșit la evenimente?

–  Uite, în seara asta (n.r.: Alexandra Ungureanu a participat la un eveniment care a avut ca tematică anii de liceu) m-am lăsat inspirată de profesoara mea de engleză din școala generală.

Profesoara de engleză din generală, printre primele fashion-icon pentru cântăreață

Adică ții legătura și acum cu ea?

–  Nu, ea a fost primul meu fashion-icon pe care eu l-am cunoscut, dar nu știam să-i zic așa. Mă rog, înainte de ea a fost Angela Similea, recunosc, cu o copertă de album care a făcut-o pe mama să-și împletească un pulover cu ciucuri de mătase cum avea Angela. Mai târziu, când am devenit conștientă de ce înseamnă fashion-icon, mă uitam la MTV, VH1, când eram în liceu, urmăream clipuri muzicale și vedeam fetele alea îmbrăcate, îți dai seama…

La noi în Onești nu aveai cum să ai alte inspirații, online-ul nu era. Găseai haine de la magazinul universal Victoria, mai erau două-trei consignații și un second hand unde aducea ofertele din Germania. Știu că m-am bucurat când am avut o pereche de ghete Puma, mă rog, erau purtate, dar aveam Puma, știi? Și doamna profesoară avea niște haine, mi se părea extravagantă fără să sară calul. Avea coafură de manechin, ca dovadă a și jucat într-un clip de-ale mele la un moment dat. Ne-am întâlnit la o filmare, da. Era tunsă scurt și era deosebită. Nu mai vedeai alta ca ea pe stradă.

Cum au fost anii tăi de liceu? Cum erai tu ca adolescentă?

–  Mama mă trimitea să mă duc să mă distrez, că eu stăteam numai în casă. Tocilară, ce să vezi? Și învățam. Când au început anii de adolescență nu eram sigură pe mine, nu-mi plăcea cum arăt. M-am comparat cu colegele…

Digisport.ro

”Tatăl meu `a explodat`!” A spus totul după 7 ani: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

Alexandra Ungureanu vrea să scape de 5 kilograme: „Nu reușesc”

Dar acum îți place cum arăți?

–  Măi, da. Adică accept și lucrurile care nu o să se schimbe niciodată, altele care stau în puterile mele. Aș vrea să mai slăbesc, am tot zis.

Dar de unde mai slăbești?

–  Nu, crede-mă, eu vreau! 5 kile, nu mai mult, nu reușesc. Acuma că m-ai întrebat, nu vreau să mă mai plâng de asta. Ritmul de viață și haosul… Nu sunt cea mai disciplinată persoană. Eu tot amân acea cură drastică, mai ales acum cu atâtea informații, fasting, nebunii, nu știu ce, mă rog.

Da tu crezi în chestiile astea, fasting, cure?

–  Întâmplarea e că am arătat cel mai bine în perioade în care nu am ținut niciun fel de cură de slăbit și fiind foarte liniștită aici la cap, și corpul răspundea cumva. Acuma înmagazinez totul altfel. Să nu-ți închipui că rup hamburgerii și dulciurile, mănânc foarte rar.

„Nu trăiesc cu frunze de salată, dar nu mă bag în prăjituri”

Îți place fast-food-ul, în general?

–  Da, îmi plac mâncărurile astea de la fast-food, aș rupe. Acuma, te văd de exemplu pe tine în formă de figurină de ciocolată, o fântâniță din aia… Îmi place mâncarea. Mâncarea este bună în viață, este mâncare peste tot, dar eu nu mănânc! Nu trăiesc cu frunze de salată, dar nu mă bag în prăjituri, nu mănânc prăjeli, nu mănânc cartofi prăjiți.

Cum arată zona ta de confort și când ai ieșit prima oară din zona ta de confort?

–  Măi, foarte greu m-am lăsat scoasă din zona mea de confort. Zona mea de confort e să stau acasă la mine, unde să nu am de-a face cu lume, să nu trebuiască să am de-a face cu oameni pe care nu-i cunosc cărora să le cer ceva sau să mă prezint. Așa eram, cel puțin. Și acum mi-e greu să pun mâna pe telefon, să vorbesc cu cineva cu care n-am mai vorbit, plus că eu în mintea mea poate îmi zic despre omul ăla că e arogant sau nu cred că mă calific să cer asta.

„Eram traumatizată de ideea de a cunoaște oameni noi”

Îmi fac scenarii. Dar de cele mai multe ori trec peste asta. Acum câțiva ani eram traumatizată de ideea de a cunoaște oameni noi. Am ajuns din fericire să mă bucur de confortul pe care mi-l dădea muzica. Cel puțin în perioada Crush eram așa de mândră de produsul nostru, de piesele noastre. Muzica a vorbit mult timp pentru noi. De cele mai multe ori după concerte nu mă duceam la petrecere sau ceva. Mă duceam și mă duceam la cazare, acolo unde aveam concert.

După ce ai avut succesul cu Crush, având în vedere că în adolescență nu erai mulțumită de cum arătai și stăteai mai mult în casă, te-a ajutat să fii mai liberă faptul că ai ieșit în față? Nu știu, ai învățat să te distrezi și altfel?

–  Da, după perioada anilor de liceu, cu toată exuberanța, tot ce înseamnă rebeliunea și nebunia vârstei, eu n-am trăit-o atunci, ci abia mai târziu, împreună cu cei de la Crush. Faptul că muzica mi-a dat acea încredere pe care eu nu o aveam în mine ca om și m-a făcut să mă simt mai bună, în multe feluri, și ca femeie, mai frumoasă, mai poziționată. Tot timpul am avut această dualitate. Mi-am dorit să fiu în centrul atenției, să fiu cea despre care se vorbește, să fiu sufletul petrecerii, dar nu am avut tot timpul chestia asta, imboldul…

Angela Similea, un adevărat reper pentru Alexandra Ungureanu

Tu când te mai autoanalizezi din când în când, ce spui despre tine?

–  Măi, am momente și zic: sunt chiar mișto.

Cu ce crezi tu că ești mișto?

–  Asta nu vine că mă uit în oglindă și mă admir. Îmi dau seama din interacțiunile simple cu niște oameni, din discuțiile care se pot naște. Faptul că vorbim, râde, tot ce vine firesc și curge. Când ai în comun reper culturale cu alți oameni, filme, muzică, whatever… Experiențele personale pe care le vedem. Sunt întâlnirile astea faine care te fac să te simți și tu un om fain, pentru că ai ceva de transmis, mai ales când îl admiri pe interlocutor. Evident, cel mai fain și mai fain lucru pe care îl am e muzica. Niciodată nu cred că trebuie să te culci liniștit, pe niște lauri. Vremurile sunt dinamice și tot timpul vin niște provocări și ce a fost valabil acum un an, azi nu mai e.

Care sunt reperele tale culturale? 

–  Sunt câteva artiste, ca să o luăm pe zona asta a muzicii. Sunt artiste care m-au impactat ca voce și atitudine, abia apoi am început să urmăresc și zona asta de icon și de fashion. Am început, cum am zis, cu Angela Similea.

Îndrăgita solistă de muzică ușoară s-a regăsit în Alexandra: „Vai de capul meu! Ce emoții am avut!”

Tu ai reușit să vorbești cu ea vreodată? 

–  Da!

Și cum a fost să îți vezi idolul în față?

–  Vai de capul meu! Ce emoții am avut!

Când ai cunoscut-o?

–  Era o emisiune care i-a fost dedicată, la un moment dat, la o altă televiziune, era un maraton de multe ori în cadrul căruia am avut ocazia să cânt ceva din repertoriul meu. Mă știa, pentru că eu deja apărusem cumva pe piață în anumite contexte, încă nu cântam cu Crush. Mă știa și la sfârșitul performance-ului a alergat spre mine și m-a îmbrățișat și mi-a zis că se regăsește în mine.

Ți-a zis și de ce anume se regăsea în mine?

–  Pur și simplu, muzical, ca prezență, ca discreție. E vorba de o prezență care se simte, dar nu se impune neapărat, nu e foarte zgomotoasă, cumva, știi? Și cred că așa a fost și ea, și este. E o doamnă superbă și visul meu în ceea ce privește emisiunea mea „Duet” este să o am invitată, dar nu cred că va accepta. Eu am invitat-o, dar ea s-a retras. Și-a sistat aparițiile publice. Respect chestia asta, n-o să mai insist. Sunt singură că dacă va reveni asupra deciziei, poate va veni. Mi-e greu să cred, căci e un om cu principii foarte solide și apreciez asta.

Dacă ar fi Dumnezeu, Alexandra Ungureanu l-ar învia pe tatăl ei, dar…: „Mi-ar destabiliza mie viața”

Dacă ai fi un demiurg, în lumea ta ideală ce ar conta cel mai mult? Ce ai face dacă ai avea puteri dumnezeiești?

Alexandra Ungureanu răspunde la fel de sincer: –  Mă sperie atâta putere! Evident că aș face lucruri cu impact personal care mi-ar destabiliza mie viața. Adică, de exemplu… Cum ar fi să aduci înapoi oameni pe care i-ai pierdut? Ar fi bine, dar în același timp viața n-ar mai avea sensul ei firesc și alienarea nu e departe. De exemplu, l-aș aduce înapoi pe tata. Tot timpul m-am întrebat cum ar privi el lumea de azi, pe mine, cea de azi.

În ce fel te-a pregătit tatăl tău pentru viitor, poate pentru ceea ce trăiești tu azi?

–  Sfaturi nu mi-a dat neapărat, dar felul lui de a trăi… Eu vedeam în el un model. El era foarte disciplinat, ordonat, eu nu sunt! Știu (n.r.: râde), nu prea e bine. Sunt haotică rău. Tata nici nu trebuia să-mi spună: `uite, asta e bine așa, asta nu e bine`. Eu le vedeam la el. Când aveam de plecat undeva, el era cu un sfert de oră înainte. Eu nu fac chestiile astea. Nu era nevoie să îmi spună. De pregătit pentru viitor, din păcate, noi nu am apucat să avem acele discuții mature, pentru că el a plecat când aveam doar 27 de ani, abia terminasem facultatea, începusem proiectul cu Crush. Dispariția lui s-a întâmplat într-un timp foarte scurt. El a simțit că se întâmpla ceva dramatic.

Alexandra Ungureanu: „Nu poți să spui vreodată că nu mai doare. Evident, nu mai doare la fel, dar te gândești… Ce ar fi zis, cum ar fi fost dacă trăia…”

Tu ai depășit vreodată acel episod?

–  Niciodată! Viața se împarte după un astfel de episod, înainte și după. Ai alte repere. Dar nu poți să spui vreodată că nu mai doare. Evident, nu mai doare la fel, dar te gândești, din când în când revine chestia asta. Ce ar fi zis, cum ar fi fost dacă trăia…

Te întorci în trecut și descoperi că anumite momente nu vor mai fi niciodată la fel. De exemplu, sărbătoarea Crăciunului pentru tot ce însemna pentru familia mea. Se pierde farmecul… E un farmec care aparține copilăriei. Nu va mai fi niciodată la fel. Dar experiențele rămân acolo, într-o ramă pusă…