Life

Alexandra Ungureanu, jignită de Marius Moga la început de carieră: „Așa sunteți voi, fetele cu voce, urâțele”

Alexandra Ungureanu a povestit unul din cele mai neplăcute momente din cariera ei muzicală. Marius Moga ar fi făcut-o să se simtă extrem de prost la un moment dat.
08.12.2021 | 12:25
Alexandra Ungureanu jignita de Marius Moga la inceput de cariera Asa sunteti voi fetele cu voce uratele
Alexandra Ungureanu a colaborat în urmă cu câțiva ani cu Marius Moga. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Alexandra Ungureanu a povestit într-un interviu recent acordat în mediul online cât de greu i-a fost să se ridice pe plan muzical.

Deși nu avea în plan să devină cântăreață, studiind la ASE, se pare că viața a dus-o în lumea artistică în cele din urmă.

ADVERTISEMENT

Muziciana a povestit că multă vreme a fost complexată din cauza felului în care arăta. Cel mai tare o frustra când și cei din jur îi spuneau lucruri care o doreau, unul dintre ei fiind chiar compozitorul Marius Moga.

Alexandra Ungureanu, jignită de Marius Moga: „Sunteți urâțele”

Vedeta a zis că a trecut peste acel episod, dar multă vreme au marcat-o cuvintele pe care i le-a zis Moga.

ADVERTISEMENT

„Moga îmi spunea: așa sunteți voi fetele cu voce, sunteți urâțele. Eram in backing vocals. Am fost foarte supărată pe el. Dacă îl întrebi, probabil că a uitat episodul ăsta. M-a complexat foarte mult.

Eram ferm convinsă că nu am să-mi găsesc locul în muzică. Mă durea. Pe unde mă prezentam, aveam acea reținere. Îmi doream, da eu nu sunt 90-60-90. Aveam urme de acnee pe față. Nu aveam bani să mă duc în saloane.

ADVERTISEMENT

Nu eram nici foarte slabă, nici grasă. Nu știa lumea să găsească în mine acel ceva. Eram terorizată psihic”, a povestit Alexandra Ungureanu în emisiunea „Viața vedetelor” de pe Youtube.

Artista, refuzată de câțiva cântăreței în proiectul său online

Cântăreața a vorbit și despre răutățile de care s-a lovit în industria muzicală. Vedeta a spus că s-a antrenat să nu se mai enerveze pe lucrurile pe care le aude în stânga și în dreapta, însă se izbește de răutăți mereu.

ADVERTISEMENT

Artista a spus că a contactat câțiva cântăreți pentru emisiunea ei de pe canalul theXclusive. Unii nu i-au mai răspuns deloc, luând lucrurile personal. S-a lovit și de refuzuri, lucru pe care îl poate înțelege, însă unii artiști, ai căror nume nu vrea să le dea, i-au închis complet orice portiță de comunicare.

Alexandra a mai spus că și-ar dori foarte tare să aibă o colaborare muzicală cu Carla s Dreams, una din trupele ei preferate. Pentru viitor, Ungureanu a zis că pregătește o serie de featuring-uri cu cântărețe. Una dintre fetele cu care ar putea să cânte este Theo Rose, cu care a legat o relație frumoasă după Bravo, ai stil.

 

ADVERTISEMENT