Napoli, orașul contrastelor. Între Maradona, Mafie, gunoaie și frumusețe la superlativ! Reportaj

Pentru început trebuie să știți că, deși Napoli e în Italia, se consideră prea puțin parte a Italiei. Sigur, e vorba despre cum se simt napoletanii și nu are nicio legătură cu organizarea administrativ-teritorială a statului.

Conflictul dintre nord și sud rezistă de secole

Un napoletan adevărat nu va spune niciodată că este italian, ba chiar îți va atrage atenția să nu-l consideri așa. Ei se pretind a fi urmaşii grecilor, cei care au întemeiat oraşul, şi ai spaniolilor, care au fost stăpâni pe această zonă timp de trei secole, până în 1750. Consideră că Italia mai mult le-a luat, decât le-a dat și de aici s-a născut această aspră rivalitate dintre nord și sud.

Semnificativ mai săracă, zona e sud e socotită de elita de la Milano, Florența sau Torino o regiune plină de lenești, hoți și murdari, în vreme ce sudul Italiei, în frunte cu Napoli, crede despre avuții de mai sus de Roma că sunt cotropitori, hapsâni și mincinoși.

La Napoli te poți simți și print și cerșetor

Napoli e un oraș al contrastelor în care te poți simți și print și cerșetor, dar indiferent din ce parte l-ai lua la picior trebuie să ai măcar o fărâmă din fascinația mucegaiului urban și să renunți la gândul că te vei putea întoarce în camera de hotel cu pantofii imaculați.

Digi24.ro

"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Orașul are suficient de multe zone sufocate de mizerie, unde tomberoanele par niște găletușe în comparație cu dimensiunile reale ale gunoaielor, sunt străzi despre care s-ar putea crede că au ieșit dintr-un bombardament care s-a terminat ieri, imigranții africani au împânzit zona gării centrale, de lângă Piazza Garibaldi, și lista ar putea continua cu destule alte bile negre, ce te-ar putea determina să te întrebi dacă nu cumva ai făcut o alegere greșită venind aici.

Are o promenadă superbă și aproape veșnic însorită

În dezechilibru cu ceea ce e gri, prăfuit și amar, Napoli surprinde cu o faleză superbă, pe marginea căreia stau demn hoteluri și clădiri istorice viu colorate, castele, un cartier spaniol, unde a locuit inclusiv Maradona și multe alte locuri capabile să șteargă imaginea inițială de oraș lipsit de strălucire.

Cât despre siguranță, exemplele conform cărora hoții de buzunare sunt mai mulți și mai iscusiți decât polițiștii ori faptul că bande de motorizați umblă pe străzi și îți smulg lanțul de la gât, ceasul de la mână ori geanta de pe umăr, sunt chestii care țin în ziua de azi mai mult de legendă. Nu ai cum să pățești așa ceva dacă respecți un minimum de decență și nu te avânți în locuri în care nu ai ce să cauți, mai ales noaptea.

Cartierul Spaniol, locul în care a crescut și decăzut Maradona

Ce poți să faci însă la Napoli într-un sejur de câteva zile? Sunt câteva locuri cu statutul de must-see pentru orice turist care se respectă. Cel mai fascinant loc este cu siguranță Cartierul Spaniol, numit așa pentru că aici locuiau spaniolii care au stăpânit orașul.

Digisport.ro

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka are o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

E locul în care a stat și Maradona, a cărui personalitate domină orașul, fără nicio posibilă rivalitate. Vă dați seama că Maradona putea locui în orice vilă luxoasă din Napoli, pentru că avea orașul la picioare, însă lui îi plăcea să stea la povești cu oamenii locului, pe scările pietruite și adesea insalubre ale cartierului.

Se spune că Maradona a îndulcit sărăcia din Napoli, dar la fel de adevărat e că aici s-a îndrăgostit de a doua sa mare pasiune: drogurile. Cartierul Spaniol este un adevărat altar dedicat marelui fost fotbalist.

Sunt zeci de afișe cu el, desene, poze, baruri care-i poartă numele, feluri de mâncare și băutură, totul îi este dedicat lui. Tricourile fake, cu numele său, se vând cu miile pe zi, la 10 euro bucata, reprezentând probabil cel mai căutat suvenir din oraș.

E un adevărat spectacol la orice oră și un furnicar real pe ulițele înghesuite, de la etajul cărora mai răzbate și câte o canțonetă, pierdută prin mirosul de pizza caldă și rumenă, precum obrajii unui copil.

Via Toledo, kilometrul zero al comercialului

Dacă ajungi în Cartierul Spaniol cu siguranță nu poți rata Via Toledo, artera principală în mare parte pietonală, care geme de magazine. În sprijinul ideii de contrast dacă faci dreapta după Max Mara, spre exemplu, vei da nas în nas cu maldăre de gunoaie, printre care se deschid uși către mici magazine în care găsești nimic și totuși de toate.

Via Toledo îmbină ușor comercialul cu istoria, deoarece se lasă ușor către mare, printr-o piață uriașă, Piazza Municipio, în preajma căreia se află și Nuovo Castel (Castelul Nou), construit acum aproape o mie de ani sub conducerea lui Carol I de Anjou.

Plin de palate și clădiri istorice

Dacă vrei să intri în istoria unui oraș ca Napoli ai nevoie cel puțin de un caiet să-l umpli cu notițe. Fiecare clădire are o poveste de spus, fie din epoca aragoneză, fie de pe vremea când Napoli făcea parte din Regatul celor Două Sicilii. Sunt multe castele, palate sau clădiri istorice, majoritatea relativ grupate într-un perimetru prietenos cu piciorul încălțat cu ceva lejer, dispus a fi terfelit prin colbul contemporan.

Palatul Regal, Palatul Donn’Anna, Castelul Capuano, Palatul Regal Portici, Palatul Capodimonte, Palatul Cuomo ori Palatul Serra din Cassano sunt doar câteva obiectivele pe care napoletanii le consideră de neratat. Depinde însă de gustul și hobbyul fiecăruia. Realist vorbind știm cu toții că în Peninsulă, localnicii pot jura că orice piatră de pe stradă e măcar o părticică dintr-un monument istoric.

Castelul San’t Elmo oferă o perspectivă de cinci stele

Există totuși două castele care n-ar trebui ratate nici dacă ești pasionat mai mult de lumea modernă decât de istorie. Castelul San’t Elmo este în vârful dealului din oraș și oferă o priveliște întinsă peste toată metropola. Napoli e un oraș mare și plat, fără clădiri înalte. În zilele cu soare, cum sunt multe la Napoli, de sus se vede până departe în zare, spre Ischia, Capri ori Coasta Amalfitană.

La castel se poate urca pe jos, pe străduțele întortocheate și destul de abrupte, dacă te țin gambele, ori cu un funicular din Via Toledo, care costă câțiva euro. A doua variantă e mai comodă și poate fi cuplată cu întoarcerea pe jos, prin diverse piețe și piațete. Fiind un oraș vechi, majoritatea străduțelor sunt pietruite haotic, iar purtatul unor încălțări cu toc sau talpă subțire poate fi cel mai sigur bilet către ortopedie.

Al doilea castel din Napoli, care nu trebuie ratat, e Castel dell’Ovo, situat pe malul mării, aproape de Piazza Municipio. Are o istorie interesantă și se spune că poetul latin Virgil, considerat și magician, a ascuns în fundația lui un ou, pentru a-l proteja de cotropitori. De aici și numele lui.

Castelul e așezat pe o mică insuliță și înconjurat de restaurante și terase, în apropierea cărora sunt ancorate bărcile și ambarcațiunile pescarilor. Are un farmec aparte, mai ales seara când luminile se oglindesc în apa limpede a golfului.

Cimitero delle Fontanelle, atracție cel puțin stranie

Dacă vrei să vezi ceva cu adevărat special la Napoli, atunci Cimitero delle Fontanelle îți poate satisface o curiozitate, pe care personal aș numi-o stranie, chiar înfricoșătoare. E un cimitir săpat în piatră și adăpostește mii de cranii şi oase umane, așezate la vedere, precum marfa pe rafturile băcăniilor.

Îl găsiți aproape de Rione di Sanita (staţie de metrou Materdei) unde așa-zisul cartier al mafiei. O zonă rău-famată, dar unde nu vă așteptați să scoată cineva pistolul și tragă pe stradă, Mafia are acum alte metode de a-și exercita puterea.

Cea mai cunoscută e cea a taxei de protecție. Ai un magazin, o afacere sau ceva care produce bani frumoși, dai un procent către Camorra, ca să nu te trezești într-o zi că ți-a luat foc ceva ce aparent e neinflamabil.

Napoletanii obișnuiți urăsc Mafia și cred că păcatele orașului de aici se trag. Pentru cei ce locuiesc în micuțele apartamente cu balcoane care zici că pică dacă dai un claxon mai tare, Mafia e ca o sperietoare. Dar tentaculele caracatiței sunt înfipte acum adânc în economie, în sistemul bancar, în instituții, nu prea mai au treabă cu omul care mănâncă seara o pizza și bea două beri. Sunt aspecte pe care însă nu le vei simți ca turist.

Pizza și baba, specific napoletane

Apropo de pizza, deși nu este o dovadă clară în acest sens, napoletanii susțin că ei au inventat-o. Denumirea provine din latinul „pissa“, care înseamnă pâine plată, iar două pizzerii îşi dispută titlul de cea mai veche pizzerie din oraș. Fie că mergi la Sorbillo, fie că mergi la Michele, trebuie să iei în considerare o coadă imensă și o listă de programări stufoasă.

Dacă în ceea ce privește pizza e doar aproape sigur că s-a inventat la Napoli, desertul baba are cu siguranță certificat de autenticitate local. Baba este o prăjitură însiropată, de regulă cu rom, care nu lipsește de la nicio masă și pe care napolitanii o servesc la unul dintre cele cinci-şase espresso pe care le beau zilnic.

Juventus este dușmanul de moarte al localnicilor

Deși susțin că au ajuns săraci și oropsiți de Italia cea bogată, napoletanii sunt cei mai boemi oameni din Peninsulă. Dacă îți dai întâlnire cu cineva la fix și vine la și jumătate să nu te mire că se comportă ca și cum ar fi venit la fără zece. Trăiesc liniștiți în lumea lor gălăgioasă, vorbesc mult cu un accent parcă arab și dau senzația că au fitilul scurt, adică se enervează repede.

Principalul motiv de gâlceavă zilnică e evident fotbalul și să te ferească Dumnezeu să spui ceva admirativ de Juventus, Milan, Inter, Lazio sau Roma că riști chiar bătaie. Dușmanul de moarte rămâne Juve și patima ajunge atât de departe încât se vând saci de gunoi și hârtie igienică cu stema Bătrânei Doamne. Napoletanii au trăit anul trecut euforia celui de-al treilea titlu de campioană, iar ecourile sărbătorii nu s-au stins nici acum.

Traficul din Napoli e bolnav de nervi și prima regulă pe care trebuie să o respecți ca pieton este să dai prioritate tuturor mașinilor, mai ales pe trecerea de pietoni, acolo unde totuși te aștepți să ai parte măcar de îngăduință dacă nu de respect.

„Vedi Napoli e poi mori“, vorba lor favorită

„Vedi Napoli e poi mori“ e o vorbă celebră, de care napolitanii sunt foarte încântaţi. În traducere liberă înseamnă că dacă ai văzut Napoli, nu mai ai ce să vezi, pentru că nimic nu se poate compara cu acest loc. Evident că nu e așa, dar Napoli a fost, este și va rămâne un loc care merită vizitat, mai ales că se ajunge destul de ușor acolo.

Din România, în mai puțin de două ore ești la poalele Vezuviului, un bilet la compania Wizz Air, care zboară direct acolo, luat din timp, nu costă mai mult de 100 de euro, și zboruri sunt în fiecare zi, la primele ore ale dimineții. Iar cazări există pentru toate gusturile. Sunt zeci de variante accesibile și nu trebuie să vă lăsați înșelați de aparențe.

Chiar dacă pe dinafară multe clădiri arată scorojit și murdar, interiorul e complet diferit, modern și ultra dotat. Nici măcar dărăpănăturile nu au bulină roșie, precum pe Magheru, deoarece majoritatea sunt făcute din piatră de lavă vulcanică, despre care se spune că rezistă sute de ani.

Orașul lui Sorrentino și a lui Bud Spencer

Napoli e și orașul regizorului Paolo Sorrentino, al fotbalistului Fabio Cannavaro ori al actorului Bud Spencer, adevăratul și unicul Piedone. Dar Napoli va rămâne pe vecie orașul lui Maradona, omul care a adus primele două titluri din istoria clubului (1987 și 1990) și a învins nordul bogat unde Milan, Inter și Juventus tăiau și spânzurau.

Microbiștii mai vechi poate își aduc aminte de meciul de la Mondialul din 1990, când Italia a întâlnit Argentina în semifinale, la Napoli, şi trei sferturi din stadion susţinea naționala lui Maradona. Pe același stadion, acum 34 de ani, România remizase eroic împotriva sud-americanilor, cu un Iosif Rotariu impecabil în fața marelui Dios.

Poartă de acces către Capri și Coasta Amalfitană

Nu în ultimul rând, Napoli e un oraș turistic și pentru că e poarta de intrarea spre Insula Capri ori Coasta Amalfitană, locuri invadate de turiști pentru imaginile instagramabile de cinci stele care se pot obține de acolo. Tot din Napoli se ajunge ușor la Pompei sau la Vezuviu, ori în Sorrento, un orașel micuț și cochet.

Dacă nici aceste lucruri nu sunt de ajuns, atunci Napoli merită vizitat măcar pentru ceea ce a spus Goethe, „Napoli e viața în sine”, iar locuitorii ei – pasionali, ostentativi, frenetici, binevoitori, curajoși, zgomotoși, mândri, melodramatici și veșnic neînțeleși – formează cel mai frumos popor al lumii.