News

Alexandru Rafila respinge testarea antidrog în masă a elevilor și susține introducerea disciplinei ”Educație pentru sănătate” în școli

Alexandru Rafila a anunțat, luni, că respinge testarea antidrog în masă a elevilor și susține introducerea disciplinei ”Educație pentru sănătate” în școli.
02.10.2023 | 11:26
Alexandru Rafila respinge testarea antidrog in masa a elevilor si sustine introducerea disciplinei Educatie pentru sanatate in scoli
Ministrul Rafila, despre testarea antidrog a elevilor: ”Nu vom facem absolut nimic dacă nu vom introduce materia Educație pentru sănătate în școli”. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Testarea antidrog în masă a elevilor este exclusă total de ministrul Alexandru Rafila, cel care este adeptul introducerii disciplinei ”Educație pentru sănătate” în școli.

Ministrul Rafila, despre testarea antidrog a elevilor: ”Nu vom facem absolut nimic dacă nu vom introduce materia Educație pentru sănătate în școli”

Luni, 2 octombrie, ​ministrul sănătății a explicat că grupul de experți ai instituției pe care o conduce respinge ferm testarea antidrog în masă a elevilor. Încă din vară, Rafila anunțase că se opune personal unei astfel de proceduri extinse.

ADVERTISEMENT

În primul rând screening-ul copiilor, adică testarea în masă, am respins-o din primele momente, nu există nicăieri aşa ceva şi nu are niciun fel de utilitate în ceea ce priveşte combaterea”, a spus ministrul, la Digi24.

Rafila a spus că o astfel de testare nu ar face altceva decât ”să genereze tensiuni şi stigmatizare (…) nu cred că ăsta este scopul, un copil care consumă droguri este un copil bolnav, el are nevoie de asistenţă medicală”, a afirmat ministrul.

ADVERTISEMENT

O alternativă la testarea antidrog și la problemele existente în școli ar fi introducerea disciplinei ”Educație pentru sănătate”, crede ministrul. Rafila a mai susținut această variantă și în august.

”Nu vom facem absolut nimic dacă nu vom introduce educaţia pentru sănătate în şcoli, încă din ciclul primar, această problematică a respingerii drogurilor nu este prezentată şi nu este educat copilul încă din primele clase, în ceea ce priveşte consumul de substanţe psihoactive şi alcool. Este opinia mea foarte tranşantă”, a mai declarat Alexandru Rafila.

ADVERTISEMENT

Alexandru Rafila, convins că și ministrul educației susține ideea introducerii disciplinei

În luna august, ministrul Rafila își arăta disponibilitatea de a lucra împreună cu ministrul educaţiei, Ligia Deca, la dezvoltarea acestei discipline. ”Mă aşez la masă oricând cu doamna ministru Deca să dezvoltăm această disciplină curriculară, care trebuie inclusă în programul de pregătire, adaptată fiecărei vârste, încât să dezvolte comportamente sănătoase preventive”, spunea oficialul de la Sănătate.

În prezent, ministrul spune că există module de pregătire pentru cadrele didactice, adaptate vârstei copilului. ”Au fost discuţii foarte multe în spaţiul public despre educaţia sexuală, sigur, anumite noţiuni trebuie predate copiilor, corespunzător vârstei, dar de aici la a respinge educaţia pentru sănătate mi se pare foarte mult. Avem o responsabilitate pentru copiii noştri, sunt convins că şi ministrul Deca o să marşeze la acest demers al Ministerului Sănătăţii şi din anul şcolar viitor să avem educaţia pentru sănătate”, a explicat ministrul.

ADVERTISEMENT

Rafila a adăugat că se pot face module pentru ciclul primar, pentru ciclul gimnazial şi pentru liceu. ”Pentru combaterea consumului de droguri, să introduci doar la liceu este foarte târziu, pentru că scopul este ca încă din primii ani de educaţie, copilul să deprindă comportamente sănătoase şi să respingă aceste produse care le ruinează viaţa când ajung adolescenţi şi adulţi.

Este clar că educaţia pentru sănătate, care să ducă la aceste rezultate favorabile, trebuie făcută anterior acestei vârste de 12 sau 13 ani, când se semnalează deja consumul de droguri la unii copii”, a subliniat ministrul Rafila, la postul de știri.

ADVERTISEMENT