Sport

Aliați pentru Tavi Popescu după criticile lui Gigi Becali: „Nu este un jucător în criză!”

Tavi Popescu a dezamăgit în meciul FCSB - UTA Arad 4-0, iar Gigi Becali nu mai are deloc răbdare cu „perla” sa și o trimite direct pe banca de rezerve.
23.01.2024 | 22:18
Aliati pentru Tavi Popescu dupa criticile lui Gigi Becali Nu este un jucator in criza
Octavian Popescu, lăudat după FCSB - UTA Arad. foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Gigi Becali, patronul FCSB, a intervenit la FANATIK SUPERLIGA după victoria cu 4-0 în fața celor de la UTA și a vorbit despre situația lui Octavian Popescu: „Noi nu putem acuma să luăm să educăm copii. N-avem timp”.

Tavi Popescu, lăudat după FCSB – UTA Arad 4-0

Chiar dacă patronul echipei a anunțat că Tavi Popescu nu va mai prinde un post de titular în echipă, Mihai Stoica l-a lăudat pe internaționalul de tineret și crede că acesta nu a făcut deloc un meci slab.

ADVERTISEMENT

”Am citit și am rămas puțin uimit că unii au zis de Octavian Popescu că a jucat slab. Nu a jucat slab Octavian Popescu, în accepția mea. A fost foarte bun defensiv, a făcut multe deposedări. Nu este un jucător în criză. Tavi a jucat bine, dar nu a avut realizări în atac.”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

Cine îl scoate din echipă pe Octavian Popescu: „Nu se mai pune problema”

Gigi Becali s-a lămurit și știe deja cine îi va lua locul în echipă lui Octavian Popescu: „Se compară el cu Luis Phelipe? E clar deja cine va juca. Între Tavi Popescu şi Luis Phelipe nu se mai pune problema acolo. Vedeţi cum e viaţa asta?”.

ADVERTISEMENT

Octavian Popescu a reușit în acest sezon la FCSB trei goluri și două pase de gol în 23 de meciuri, mult sub cifrele din campionatul trecut. Cota sa a ajuns însă la 3,4 milioane de euro conform Transfermarkt.

Cei trei jucători de la FCSB care nu vor mai lipsi din echipa de start

Gigi Becali a vorbit la FANATIK SUPERLIGA după succesul cu UTA Arad. Patronul celor de la FCSB a anunţat jucătorii care nu vor mai lipsi din primul “11”, fiind evidenţiat Luis Phelipe.

ADVERTISEMENT

“Deci Coman, Phelipe şi Băluţă sunt jucătorii care nu mai pot lipsi din echipă. Nu mai pot fi schimbaţi niciodată. Luis Phelipe e jucător adevărat, se joacă cu mingea, nu o pierde.

Phelipe va juca în centru şi el se va duce stânga-dreapta, unde vrea el. Apoi o să schimbe. El va fi atacant. Asta e părerea mea. Mie aşa îmi place de el, să fie în centrul atacului”, a declarat Gigi Becali.

ADVERTISEMENT
1,38 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „total goluri 2-5” la meciul Universitatea Craiova - FCSB