News

Alimentul din România care face acum senzație în Elveția și Germania. Se vinde chiar și cu 2.000 de euro

Alimentul din România care face acum senzație în țări bogate precum Germania și Elveția și se vinde chiar și cu 2.000 de euro.
01.04.2023 | 14:39
Alimentul din Romania care face acum senzatie in Elvetia si Germania Se vinde chiar si cu 2000 de euro
Alimentul din România care face acum senzație. Foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

Alimentul din România care face acum senzație în țări bogate precum Germania și Elveția, iar acum se vinde chiar cu 2.000 de euro. Asta, în condițiile în care există puține crescătorii de sturioni în România, pentru că majoritatea importurilor se făceau din Rusia.

Alimentul din România care face acum senzație în Germania

Delicatesa ajunge în Elveția, Germania, Italia sau chiar Belgia. Nu mai puțin de patru tone de nisetru siberian vor ajunge din Santăul Mic, Bihor, până în Elveția. E vorba de două bazine din lacul de șapte hectare care au fost golite pentru export.

ADVERTISEMENT

Nisetrul siberian e o specie de sturion, în care 30% din greutatea femelei e reprezentată de icre. Conform Observatornews.ro, drumul până în Elveția va dura două zile. ”Când e foarte cald şi apa e caldă e foarte dificil, dar în acest moment e un timp perfect pentru a transporta peştii”, explică șoferul Michael Thomas.

Sancțiunile impuse Rusiei după războiul din Ucraina au blocat majoritatea exporturilor de sturioni din această țară spre restul Europei, astfel că producătorii români profită și livrează tot mai mult unei piețe vestice care cere mereu această delicatesă.

ADVERTISEMENT

”În trecut importam peşte din Rusia, dar acum, din cauza războiului, e foarte dificil, remarcă șoferul Michael Tomas. Mariana Suciu, administrator de fermă piscicolă transmite că cererea a crescut în ultima perioadă chiar și de cinci ori, iar prețul nu e de neglijat.

”Anul trecut am vândut în jur de 5 tone, însă anul acesta a crescut cererea de 4, 5 ori. 25 de tone în primele 3 luni şi cu siguranţă o să vindem încă pe atât”, explică expertul. Mai mult, sturionii care ating vârsta de 8-15 ani sunt foarte valoroși pentru că au o cantitate suficientă de icre.

ADVERTISEMENT

”În jur de 80% a crescut cererea pentru femele la export. Azi exportăm nisetrul siberian, femele cu caviar. Femelele se vând cu 30 de euro, iar caviarul ajunge undeva până la 2 mii de euro”, a completat Mariana Suciu. Conform sursei citate România se află în topul exportatorilor de caviar în lume, după Iran și Rusia.

Legenda spune că în Delta Dunării a fost prins în trecut un morun de 675 de kilograme, o specie rară de sturion. Eduard Acsente e un localnic din Sfântu Gheorghe care povestește cum în copilăria sa a fost martor la această captură fabuloasă. “Îmi amintesc că echipa tatălui meu a prins un morun de 675 de kilograme, din pântecele căruia a scos 145 de kilograme de caviar. Aveam vreo 12 ani atunci, dar şi acum revăd monstrul”, și-a amintit bărbatul.

ADVERTISEMENT

Sturionii se prind în general când e furtună, pentru că sunt foarte rapizi. Ei călătoresc pe fundul Dunării, cu viteze foarte mari, de 70 de kilometri pe oră. Pentru a-i păcăli, pescarii montau de stâlpi de lemn din salcâm înfipţi pe fundul apei, carmace, adică un şir de cârlige de 30-35 de centimetri. În trecerea lui, morunul se agăţa cu coada de aceste scule. Peştii se prindeau la adâncimi care variau între 2 şi 50 de metri”, a completat pescarul.

ADVERTISEMENT
Tags: