Life

Alina Eftimie, drumul de la Digi 24 la Etno TV, cu oprire la cuibul de berze: „Eram în fiecare zi la Cârcotași”

Alina Eftimie este una dintre cele mai noi achiziții ale postului Etno TV. Publicul a remarcat-o înainte la Digi 24, de unde a ținut-o minte datorită celebrelor reportaje cu berzele.
23.03.2022 | 18:12
Alina Eftimie drumul de la Digi 24 la Etno TV cu oprire la cuibul de berze Eram in fiecare zi la Carcotasi
Alina Eftimie, prezentatoare la Etno TV
ADVERTISEMENT

Alina Eftimie este una dintre figurile principale ale postului Etno TV, relansat de curând ca un canal informativ. Tânăra realizatoare de televiziune s-a șlefuit ca reporter la Digi 24, acolo unde lumea a remarcat-o datorită celebrelor reportaje despre berze.

Alina Eftimie de la Etno TV a învățat meserie de la jurnalistul Ion Spânu

Alina a învățat meserie, însă, de la un cunoscut jurnalist, înainte să ajungă la Digi și Etno TV. Este vorba despre celebrul Ion Spânu, pe care îl amintește de fiecare dată când vorbește despre ascensiunea ei în media.

ADVERTISEMENT

Prezentatoarea tv a terminat Facultatea de Litere din Pitești, oraș unde a debutat la o televiziune locală. Practic, primul ei contact cu lumea televiziunii s-a produs în orașul ei. Argeșeanca își amintește și acum cum s-a pregătit pentru cariera în tv.

„Învățam în Pădurea Trivale, la copaci, cu microfonul în mână. Am făcut trainingul cu domnul Spânu, de la Craiova, care ne spunea: te uiți fix, la copac!

ADVERTISEMENT

Copacul este camera, copacul este lumea, telespectatorii, tu trebuie să vorbești copacului, să-i spui cât mai coerent, să te înțeleagă oricine. Și tot domnul Spânu, discutând cu el despre fotbal, mi-a zis că eu n-o să fiu reporter și o să prezint știrile din sport. Și așa am început: ca reporter și prezentator pe sport. După care am plecat la Digi, unde am fost corespondent pe Arges, Dâmbovița și Olt”, mărturisește moderatoarea emisiunii „Subiectul zilei” de la Etno.

Alina realizează la Etno emisiunea „Subiectul zilei”

”Reporterul acreditat la barză”

Popularitatea i-a adus-o, așa cum spuneam în rândurile de mai sus, reportajele despre relocarea unui cuib de berze de la Schitu Golești, în județul Argeș. „Eram în fiecare zi acolo, la barză: mă împrietenisem cu oamenii, mă lăsau oamenii să filmez de la ei din casă, că barza își mutase cuibul vreo două case mai încolo.

ADVERTISEMENT

Dar, stând de vorbă cu oamenii acolo, aflam tot felul de subiecte. L-am văzut chiar pe cel care a făcut cererea să fie relocat cuibul, că se uita tot timpul la barză, cu binoclul. A fost un show…eram în fiecare zi la Cârcotași, care mă porecliseră reporterul acreditat la barză!”, a mai spus Alina.

S-a făcut remarcată ca reporter la Digi 24

Emisiunea Alinei Eftimie de la Etno TV este difuzată lunea și miercurea de la ora 20 la 22:00.