Universitatea Craiova a pierdut deplasarea de la Sibiu cu scorul de 2-1. Petev a aliniat o formulă ofensivă, însă nu a reușit să își treacă în cont al 4-lea succes consecutiv din Superliga. Hermannstadt s-a impus, spre supărarea lui Sorin Cârțu, care dă vina pe lotul subțire al oltenilor.
“Eu de când am văzut formația mi s-a părut că era o echipă expusă. Dar mă gândesc că toate au fost făcute așa și forțat de niște împrejurări. Ne-au lipsit foarte mulți jucători, trei fundași centrali și un fundaș dreapta.
Până la urmă, trebuie să vedem și realitatea. Este dificil să fi făcut o formație echilibrată. A fost una cu risc, în prima repriză mie mi-a plăcut cum s-au desfășurat. A fost o dinamică bună și din partea noastră și a Sibiului. Am avut ocazii bune cu dubla lui Ivan și putea să dea un alt curs partidei.
Dar repriza a 2-a, practic s-a revenit la temerile mele dinainte de meci când am văzut o echipă riscantă pentru o partidă cu Sibiu, o echipă care aleargă mult și acoperă terenul”, a declarat Sorin Cârțu.
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a ratat șansa de a o depăși pe CFR Cluj în Superliga. Formația lui Mandorlini a scos doar un punct în fața celor de la FCSB într-un meci plin de controverse. Oltenii rămân la un punct în spatele clujenilor după 19 etape.
“Au fost mulți jucători care sunt deficitari la faza a 2-a. Mă gândesc nici Mitriță nu face faza dublă bine, nici Roguljic, la fel și cel U21. Plus, Kurtic știm raportul pe care îl dă. Până la urmă s-a văzut în repriza secundă s-a început foarte prost prin ocazia lui Paraschiv.
La ambele goluri s-a văzut lipsa mijlocașului central defesniv. Am sperat să facă lucrul acesta Kurtic dar nu a reușit. Sunt probleme de plasament. Pentru mine nu e o surpriză, încă o dată îmi dovedește că nu e jucătorul care să impună ritm și să tragă echipa.
Era un moment dificil în care echipa a trebuit să aibe anumite mutari cu Crețu pus fundaș central. Lipsa fundașilor centrali. Lipsa lui Screciu. Putea să fie Mateiu în locul lui Kurtic, nu neapărat Screciu. Mie îmi place Screciu și ca fundaș central dă o siguranță în compartimentul de apărare.
Golurile s-au luat pe un plasament greșit. Acolo când ajunge Iancu să tragă uitați-vă că vine direct pe fundașii centrali, execută cum vrea, nu are nici un fel de presiune din partea nimănui. La fel și la golul doi, o prezență la mijloc era necesară a unui mijlocaș central defensiv”, a completat Sorin Cârțu.
FANATIK SUPERLIGA este LIVE și EXCLUSIV pe FANATIK.RO. Show-ul se poate vedea în fiecare luni, marți și vineri de la 10:30, iar în premieră, în aceeași zi de la 17:30. Emisiunea este pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.