Sport

Amalia Singuran, marea speranță a triatlonului românesc: „Tatăl meu a fost campion la lupte libere și cred că asta m-a avantajat”. Foto

Amalia Singuran este o sportivă de mare perspectivă la doar 16 ani. Povestea triatlonistei care visează să aducă medalii pentru România
28.06.2023 | 17:51
Amalia Singuran a fost desemnată cea mai bună cadetă din România la doar 16 ani
ADVERTISEMENT

Amalia Singuran este una dintre cele mai frumoase sportive din România și e supranumită fata cu cel mai lung păr din triatlonul românesc și a refuzat să devină fotomodel pentru a face sport de performanță.

Amalia Singuran provine dintr-o familie de sportivi și visează la podiumul marilor competiții

Amalia Singuran a încheiat pe locul la Cupa Europeană de junioare de la Izvorani, însă e deja o stea în devenire a triatlonului românesc și are o înâlțime de 1,75 metri, perfectă pentru sportul de performanță.

ADVERTISEMENT

„Cursa a fost una foarte bună, m-am antrenat foarte mult cu gândul doar la această participare. Am avut emoții, pentru că a fost o presiune din partea tuturor, mai ales că sunt aici, acasă. Mă simt mândră că reprezint România la această competiție, emoțiile sunt mult mai mari, așteptările sunt mult mai mari”, a declarat puștoaica de doar 16 ani.

Pasiunea pentru sport a Amaliei e moștenită din familie, tatăl ei, Constantin Singura, fiind multiplu campion național la lupte libere: „Pe mama și pe tata îi sun primii după o cursă. Tatăl meu a fost campion la lupte libere și cred că asta m-a avantajat. Eu nu am vrut niciodată să fac lupte, nici el nu a vrut să mă învețe nimic legat de lupte”.

ADVERTISEMENT

A fost aleasă cea mai bună cadetă din România

În 2022, Amalia a fost desemnată cea mai bună cadetă din România: „Prima mea cursă a fost la Tg Mureș și plângeam incontinuu. Aveam ochelarii plini de apă de la plâns, dar am terminat-o cu bine. Mai mult de teamă plângeam, aveam emoțiile foarte mari, apa era foarte rece”.

Triatlonista a devenit expertă deja să își bage părul lung în timp record în casca de înot și cu toate acestea îi ia o oră să se aranjeze: „Părul trebuie să-l împletesc. De obicei îmi fac două codițe, dar acum nu am avut timp. Îl bag destul de repede în cască. Cam o oră îmi ia, până îl dau cu ulei, până îl usuc. Am început de acum doi ani. L-am avut scurt, până la umeri, și acum l-am lăsat să crească lung. Nu l-am măsurat, dar când eram mică l-am avut mult mai lung de atâta”.

ADVERTISEMENT

Amalia Singuran putea avea o carieră frumoasă în modelling însă și-a dorit să facă sport de performanță: „Nu e de mine”

Amalia Singuran a atras atenția mai multor persoane importante din lumea modei, însă pasiunea pentru sport a fost mult mai importantă: „Am 1,75 m. O singură dată am primit o ofertă, dar am refuzat. Nu cred, nu e de mine”.

Sportiva rămâne modestă și are o strategie bine pusă la punct: „Încerc ca băieții să nu mă distragă de la obiectivele mele, de la focusul meu. Nu am dat nume bicicletei, deși o îndrăgesc foarte tare. De doi ani cred că o am. O să-mi fie greu când va trebui să mă despart de ea, aș vrea una exact la fel dacă se poate”.

ADVERTISEMENT

Cea mai bună cadetă din România se antrenează în fiecare timp de minim patru ore și e nedespărțită de bicletă oriunde: „Mă antrenez în jur de 4 ore, am două antrenamente în fiecare zi. În fiecare seară am înot și dimineață am bicicletă sau alergare. Îmi place să înot mai mult în mare, pentru că apa e mai sărată, e mai limpede și e mult mai distractiv pentru că sunt și valuri, mai vezi o meduză, un pește ceva”.

Ea are și un ritual înainte de curse și care o ajută mult să se concentreze și să intre în atmosfera competiției: „Înaintea curselor, de fiecare dată, îmi place să fiu singură, să nu simt stres din partea cuiva. Atunci vizualizez de multe ori cursa, mă gândesc la ce am de făcut, care ar fi momentele cheie și unde sunt locurile din traseu în care aș putea să atac dacă va fi cazul”.

ADVERTISEMENT