Fotbal intern

Amendă drastică pentru CFR Cluj după meciul cu Viitorul. De ce a fost sancționată campioana

30.04.2019 | 16:23
Amenda drastica pentru CFR Cluj dupa meciul cu Viitorul De ce a fost sanctionata campioana
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a primit o amendă destul de dură din partea Comisiei de Disciplină a FRF. Echipa campioană a fost sancționată cu o amendă de 5.000 de lei din cauza comportamentului suporterilor, la meciul cu Viitorul. Aceeași amendă a primit ș iFC Hermannstadt, după partida jucată în deplasare în compania celor de la Dunărea Călărași.

CFR Cluj, amendată de Comisia de Disciplină a FRF

“Întrunită marți, 30.04.2019, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat următoarele decizii:

ADVERTISEMENT

FC CFR 1907 Cluj vs. FC Viitorul Constanța – Comportare suporteri – În baza art. 82.1. cu 3 b, raportat la art. 83.2.c și 54.2.6 din RD, se sancționează clubul FC CFR 1907 Cluj cu o penalitate sportivă de 5.000 lei.

AFC Dunărea 2005 Călărași vs. FC Hermannstadt – Incidente spectatori – În baza art. 12, 14 bis și 15 din RD, coroborat cu art. 58.1.q din ROAF, se sancționează clubul AFC Dunărea 2005 Călărași cu o penalitate sportivă de 2.500 lei; În baza art. 82.2. și 3 b, raportat la art. 83.2.C și 54.2 și 6 din RD, se sancționează clubul FC Hermannstadt cu o penalitate sportivă de 5.000 lei”, se arată în comunicatul LPF.

ADVERTISEMENT
CFR Cluj a fost amendată după partida cu Viitorul

Amendă și suspendare drastică pentru un fotbalist al lui FC Botoșani

Pe lângă cele trei cluburi amendate, o penalizare drastică a primit și Marcel Holzmann, de la FC Botoșani. Fotbalistul austriac a fost eliminat în partida cu Poli Iași. El a primit aceeași amendă ca și cluburile și o suspendare de trei etape: „FC Botoșani vs. CSM Poli Iași – Eliminare – În baza art. 63.1.b, coroborat cu 63.2.4.a și 2.5 din RD, se sancționează jucătorul Holzmann Marcel (FC Botoșani) cu suspendare pentru trei jocuri și o penalitate sportivă de 5.000 lei.”

CFR Cluj a învins Viitorul, scor 3-1, într-un meci dramatic. Mai întâi dobrogenii au deschis scorul prin Rivaldinho, pentru ca apoi CFR Cluj să se regrupeze în repriza secundă și să câștige partida datorită golurilor lui Camora, Culio și Vinicius.

ADVERTISEMENT