News

Amenzi uriașe date de forțele MAI la înmormântarea lui Emi Pian. Anunțul oficial al Jandarmeriei

09.08.2020 | 16:20
Amenzi uriase date de fortele MAI la inmormantarea lui Emi Pian Anuntul oficial al Jandarmeriei
ADVERTISEMENT

În cursul acestei zile, Jandarmeria a anunțat măsurile luate la înmormântarea lui Emi Pian, eveniment care a avut loc duminică.

S-au dat amenzi uriașe celor care nu au respectat măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în timpul funeraliilor.

ADVERTISEMENT

Potrivit legii, jandarmii au fost prezenți pentru a asigura ordinea publică, fiind vorba de o adunare de persoane, indiferent de natura și contextul acesteia.

Ce amenzi au dat forțele MAI la înmormântarea lui Emi Pian

Zeci de cadre din Poliție și din Jandarmerie au fost mobilizate, duminică, pentru a supraveghea funeraliile lui Emi Pian, liderul clanului Duduianu.

ADVERTISEMENT

Cum era de așteptat, la eveniment au fost aplicate o serie de sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat normale privind starea de alertă.

Conform unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, cei care nu au respectat legea au primit amenzi în valoare totală de 5.500 de lei.

ADVERTISEMENT

”Am fost prezenți, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea eventualelor incidente și limitarea efectelor adunării publice asupra căilor de comunicații, ținându-se cont de faptul că trebuie înlesnită circulația Ambulanței, Pompierilor și altor forțe care acționează în regim de urgență.

Forțele de ordine au fost în permanentă legătură cu organizatorii evenimentului, care au luat măsuri pentru respectarea legii și recomandărilor Jandarmeriei.

ADVERTISEMENT

Au fost folosite mijloacele de protecție individuală de către participanții la eveniment.

Persoanele participante au fost dispuse în grupuri, pentru a limita expunerea”, a comunicat Jandarmeria București.

Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.500 de lei, și se încercaă identificarea și sancționarea tuturor celor care au încălcat măsurile de protecție în contextul epidemiei”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei citat de România TV.

Emi Pian, înmormântat la cimitirul Tudor Vladimirescu

Interlopul Florin Mototolea, zis Emi Pian, liderul clanului Duduienilor, a fost înmormântat duminică, la cinci zile după ce a fost ucis la o partidă de barbut.

Funeraliile acestuia s-au desfășurat la cimitirul Tudor Vladimirescu, slujba având loc la Biserica Sf. Parascheva – Parohia Bariera Rahovei. Înmormântarea a avut loc cu porţile cimitirului închise, accesul făcându-se doar pe baza listelor întocmite de familia Duduienilor.

Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost omorât, în noaptea de luni spre marţi, după ce a fost înjunghiat într-un conflict între mai multe persoane, după o partidă de barbut.

ADVERTISEMENT