Românca a produs prima surpriză de pe tabloul feminin al celui de-al treilea Grand Slam al anului, eliminând-o în turul inaugural pe rusoaica Liudmila Samsonova, cap de serie numărul 15, cu scorul de 7-6 (1), 7-6 (4).
După victoria de răsunet din primul tur de la Wimbledon 2023, Ana Bogdan a mărturisit că turneul londonez este preferatul ei dintre toate cele patru de Grand Slam și că își dorește să aibă un parcurs cât mai lung.
”A fost o zi foarte frumoasă pentru mine și mă bucur mult de această victorie. Este cel mai special turneu dintre toate pentru că are o istorie în spate. Faptul că suntem toți îmbrăcați în alb, în contrast cu iarba, faptul că se joacă pe iarbă, totul are un alt aer aici și pentru mine acesta este cel mai frumos și cel mai special turneu.
De aceea, mă bucur foarte mult că am reușit să merg mai departe. Îmi doresc să stau cât mai mult aici. Am stat foarte concentrată pe fiecare punct în parte indiferent de scor, nu conta că e 5-3, 5-4. Atunci când am servit eu, condițiile erau un pic diferite și un pic ciudate pentru că ieșise soarele.
Când aruncam mingea, soarele era chiar în acea direcție și nu vedeam foarte bine și acest lucru m-a incomodat să servesc așa cum servisem până în acel moment. Dar am trecut peste acel moment, mi-am zis să rămân focusată la fiecare punct în parte, indiferent de scor, și am fost foarte determinată”, a declarat Ana Bogdan, pentru Eurosport.
Românca, care și-a asigurat un premiu de 85.000 de lire sterline, a explicat faptul că întâlnirea s-a desfășurat în condiții extrem de grele din cauza vântului: ”Mi-am dorit mult să înving și mi-am dorit să mă bucur de joc în sine. Condițiile nu au fost ușoare astăzi pentru că a bătut vântul destul de tare și venea în rafale.
Nu știai din ce parte bate, trebuia să stai foarte atent, foarte, foarte focusat și să fii cumva lejer pe picioare ca să-ți poți ajusta poziția în momentul în care loveai, dar am gestionat bine toate aceste momente”.
Ana Bogdan a recunoscut că nu știe foarte multe lucruri despre adversarul din turul 2, americanca Alycia Parks (locul 37 WTA), însă va avea o discuție cu antrenorul său pentru a stabili toate detaliile înaintea acestui joc.
”Nu prea îi cunosc stilul, nu ne-am mai întâlnit până acum, nu m-am gândit la acest lucru, acum vreau să mă focusez pe recuperare, pe odihnă. Mâine (n.r. – marți) voi vorbi cu antrenorul meu, vom vedea ce avem de făcut și vom pregăti acest meci”, a spus jucătoarea.