News

ANAF vinde un Audi A5 din 2018. Câți bani trebuie să scoată participanții la licitație

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța scoate la licitație un Audi A5 din anul 2018, iar prețul de pornire este cel puțin interesant.
15.02.2024 | 21:10
ANAF vinde un Audi A5 din 2018 Cati bani trebuie sa scoata participantii la licitatie
ANAF vinde un Audi A5 din 2018. Câți bani trebuie să scoată participanții la licitație
ADVERTISEMENT

ANAF scoate periodic la licitație diverse autoturisme, sau chiar avioane confiscate, în speranța că românii vor fi interesați. Deseori este nevoie de două sau trei licitații pentru ca cineva să facă o ofertă concretă, cum este și cazul unui Audi A5 din 2018. Este deja a 3-a licitație, așadar a 3-a tentativă ca ANAF să găsească un cumpărător pentru această mașină.

Câți bani trebuie să scoată participanții la licitația pentru un Audi A5

“Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, în temeiul prevederilor art.250 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, va face cunoscut că în ziua de 22 februarie 2024, ora 14.00, în Mun. Constanţa, bd. Tomis, nr. 312A se vor vinde la licitație următoarele bunuri mobile, licitația a treia:

ADVERTISEMENT

Autoturism marca Audi, An fabricație: 2018, Serie şasiu: WAUZZZF5XJA086155, stare uzură: stare tehnică foarte bună, semne particulare: berlină cu hayon, tapițerie piele, cutie automată alte_particularităţi: nr. km 182693, fără serie motor”, se arată în postarea ANAF de pe Facebook. Trebuie menționat că prețul de pornire al autoturismului este de 51.172 de lei, fără TVA.

Cei ce sunt interesați de această licitație trebuie să depună, cu 24 de ore înainte de licitație, o serie de documente. Desigur, dosarul trebuie să conțină o ofertă de cumpărare, precum și dovada plății taxei de participare sau a unei scrisori de garanție ce reprezintă 10% din prețul de pornire a licitației.

ADVERTISEMENT

ANAF scoate din nou la vânzare un autoturism Audi din 2018

În cazul în care persoana respectivă vrea să fie reprezentată de cineva va fi nevoie de o împuternicire de la notar. ”Pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului, în timp ce pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română”, mai transmite ANAF.

De asemenea, persoanele fizice din România au nevoie de o copie după CI, iar cele străine o copie după pașaport sau actul de identitate. Mai mult, ofertanții au nevoie să completeze o ”declaraţia pe proprie răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul”.

ADVERTISEMENT

Conform legii, cumpărătorul va avea obligația să respecte prevederile legale speciale, cum ar fi obligațiile de mediu sau cele de conservare a patrimoniului național, mai arată anunțul ANAF. Pentru cei interesați de astfel de licitații trebuie menționat că ANAF scoate la licitație și un set de bijuterii în valoare de 1,3 milioane de lei.

”Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale, din cadrul ANAF, organizează licitație publică pentru vânzarea unor obiecte din metale și/sau pietre prețioase, pentru valorificarea a 81 gropuri care cuprind obiecte de natura metalelor și/sau pietrelor prețioase la valoarea totală de pornire a licitației de 1.383.255,06 lei.

ADVERTISEMENT

Licitația va avea loc în data de 28.02.2024, ora 11:00, la sediul Serviciului de valorificare bunuri București, din str. Prof. Dimitrie Gerota nr.13, cam. 305, et.3, sector 2. Mai multe detalii aici: https://static.anaf.ro/…/20240213113333_avbb%20605.pdf”, se arată în comunicatul de presă transmis de ANAF.

ADVERTISEMENT
Tags: