Fiica cea mare a Ancăi Serea a împlinit 15 ani, iar mama sa nu a putut lăsa să treacă neobservat acest moment. Fosta prezentatoare de televiziune a organizat pentru Sarah o petrecere în aer liber și a împărtășit cu urmăritorii săi din mediul online câteva imagini de la aniversare.
Anca Serea are toate motivele de bucurie. Împreună cu Adi Sînă formează una dintre cele mai unite, dar și numeroase familii din showbizul românesc.
Vedeta este o adevărată mamă eroină, după spusele soțului său. Ea a adus pe lume șase copii și nu vrea să se oprească aici.
Fosta prezentatoare este foarte activă pe Instagram, acolo unde își ține fanii la curent cu tot ce este mai important în viața sa. Așa a făcut și de această dată, când a imortalizat câteva imagini de la ziua de naștere a fiicei sale, Sarah.
Adolescenta a împlinit 15 ani, iar mama sa nu a putut lăsa ca acest moment să treacă neobservat. Anca Serea i-a cumpărat un tort roz, decorat cu fructe și trandafiri și a imortalizat exact momentul în care aceasta sufla în lumănări.
De asemenea, vedeta i-a făcut și o scurtă urare fiicei sale. Fără prea multe cuvinte, Anca a însoțit una din imagini cu textul „La mulți ani, dragostea mea!”.
Sarah este fiica Ancăi Serea din căsătoria cu primul său soț, Filip Poplingher, care a murit de leucemie în urmă cu 12 ani.
În afară de tort, Anca Serea a organizat pentru fiica sa și o petrecere în aer liber, chiar în curtea casei în care locuiesc.
Culoarea de bază a fost, cu siguranță, rozul. Aceasta s-a regăsit atât pe păturile și pernele întinse pe iarbă, cât și pe fețele de masă alese.