Sport

Andrea Compagno, jucătorul la care visa Gigi Becali, vrea să prindă transferul carierei: ”E visul meu”

FC U Craiova l-a readus pe Andrea Compagno în atenția italienilor. Fotbalistul speră ca evoluțiile din SuperLigă să-i aducă transferul carierei.
19.08.2022 | 21:20
Andrea Compagno jucatorul la care visa Gigi Becali vrea sa prinda transferul carierei E visul meu
Andrea Compagno este golgheterul începutului de campionat. Atacantul echipei FC U Craiova speră ca în viitor să prindă un transfer la care visează de mic. Sursa foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Andrea Compagno are 26 de ani și era un nume necunoscut iubitorilor de fotbal până la transferul la FC U Craiova. În primul sezon i-a ajutat pe olteni să revină în SuperLigă, iar în campionatul trecut a fost principalul om de gol cu 12 reușite. Italianul simte momentul bun și a vorbit despre transferul mult visat.

Andrea Compagno: ”De aceea m-am apucat de fotbal”

Pare ireal că un jucător cu calitățile lui Andrea Compagno să aibă un CV atât de sărac precum al atacantului de la FC U Craiova. Născut la Palermo, unde a și făcut primi pași în fotbal, Compagno a avut mult de suferit din cauza problemelor fizice.

ADVERTISEMENT

La 18 ani semna cu Catania, dar nu a apucat să debuteze la noua lui echipă. A fost mereu împrumutat la cluburi mici. La 20 de ani era pe lista de achiziții a celor de la Torino, dar nici pentru vișinii nu a jucat vreun minut.

Fotbalistul a mărturisit într-un interviu pentru platforma Calciomercato că transferul la FC U Craiova a fost o întâmplare norocoasă. Precedenta echipă la care evoluase vreme de două sezoane a fost modesta Tre Fiori din San Marino.

ADVERTISEMENT

”România? O șansă datorată agentului meu, venită aproape întâmplător. Am simțit că, cu un sezon bun, lucrurile se pot schimba. Am ajuns la echipă, care atunci era în Liga a 2-a, am lipsit trei luni din cauze medicale, iar când m-am întors am obținut promovarea.

În primul sezon în Liga 1, am marcat 12 goluri și am câștigat pe teren reînnoirea contractului. Acum, ne propunem să ajungem în play-off”, a spus Compagno pentru sursa menționată.

ADVERTISEMENT

Deși are 26 de ani, liderul clasamentului celor mai buni marcatori din SuperLigă (5 goluri în 5 meciuri) le-a mărturisit jurnaliștilor din țara natală care este cea mai mare dorință a lui.

”Visul meu rămâne Serie A. De aceea m-am apucat de fotbal. Foarte multe lucruri au venit în viața mea pe neașteptate. Dacă destinul va dori, se va întâmpla și asta. Deocamdată, munca abia a început și sunt obiective de atins”, a punctat Compagno.

ADVERTISEMENT

Ce spune Andrea Compagno despre fotbalul din România

Andrea Compagno este unul dintre cei mai în formă fotbaliști din campionatul României, iar recent Gigi Becali era dispus să plătească celor de la FC U Craiova o jumătate de milion de euro pentru a-și asigura serviciile lui.

Atacantul mai are contract cu gruparea patronată de Adrian Mititelu până în 2024, iar patronul oltenilor nici nu a vrut să audă de oferta finanțatorului vicecampioanei FCSB.

Fotbalistul se simte bine în Bănie, chiar dacă, o spune chiar el, lipsește ceva pentru a se simți împlinit. Îi iubește pe fani și adoră să joace cu tribunele pline.

”În România, fotbalul este trăit cu dragoste. Există locuri care îmi amintest de căldura din sudul Italiei și se joacă pe stadioane de anvergură, deseori în fața a 30.000 de spectatori.

În comparație cu ligile de top, ceva lipește, dar nivelul fotbalului este în creștere, cu jucători tehnici, importanți. Precum Adrian Mutu, un om care nu trece neobservat.

Anul trecut a fost antrenorul nostru. După câteva luni a mers la Rapid, am câștigat împotriva lor, iar eu am înscris două goluri”, a mai adăugat Compagno.

ADVERTISEMENT