Life

Mama vitregă a Andreei Marin are datorii de 150.000 de lei! Câți bani câștigă Renata Marin și ce funcție are

Mama vitregă a Andreei Marin, Renata, văduva tatălui "Zânei", pare să aibă probleme financiare, în ciuda faptului că este destul de bine plătită ca șef serviciul în cadrul Primăriei Iași.
03.12.2021 | 12:33
Mama vitrega a Andreei Marin are datorii de 150000 de lei Cati bani castiga Renata Marin si ce functie are
Mama vitrega a Andreei Marin, Renata, are datorii insemnate desi castiga bine la Primaria Iasi Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Renata Marin, mama vitregă a Andreei Marin, lucrează la Iași, ca șef serviciu al Direcției de Evidență a Populației din cadrul Primăriei, motiv pentru care, în fiecare an, își depune declarația de avere și cea de interese.

Mama vitregă a Andreei Marin, datorii serioase la bancă

Mama vitregă a Andreei Marin, Renata Marin, pare că, de câțiva ani încoace, are probleme când vine de vorba de datoriile pe care le are la bănci. Iar dacă anul trecut avea două credite contractate, la bănci diferite, în valoare totală de 184.600 de lei, anul acesta, datoriile ei au scăzut, după, probabil, o refinanțare la altă bancă, la 150.000 de lei, credit scandent în anul 2025.

ADVERTISEMENT

Mai mult chiar, la banca la care are creditul, văduva lui Dan Marin, tatăl Andreei Marin, decedat acum cinci ani și jumătate , a reușit să își constituie și un depozit în valoare de 20.000 de lei.

În altă ordine de idei, dacă anii trecuți, Renata Marin câștiga bani frumoși în timpul liber în calitate de formator și evaluator, lucrurile s-au schimbat radical, conform declarației de avere de anul acesta, venitul declarat în afara celui de la Primăria Iași fiind de doar 1.500 de lei, ca lector.

ADVERTISEMENT

E adevărat, declarația de avere din 2021 arată că Renata Marin, mama vitregă a “Zânei” Andreea Marin, a avut parte de o mărire substanțială de salariu. Astfel, în declarația din 2020 ea a câștigat, într-un an, 70.771 lei, iar în 2021 a raportat 96.080 lei.

Adică, lunar, Renata Marin a câștigat, în total, peste 8.100 de lei, ceea ce înseamnă că mama vitregă a Andreei Marin are un venit care poate fi catalogat ca fiind unul decent și, oricum, mai mare cu 1.500 de lei decât în anul anterior.

ADVERTISEMENT

Ce moștenire a primit Renata Marin, după decesul tatălui Andreei Marin

Conform unor declarații de avere mai vechi, Renata Marin ar fi moștenit de la Dan Marin, tatăl “Zânei”, un teren de peste 1 ha în Bacău, teren pe care l-ar fi vândut. Mai mult, la acea vreme, deținea și un alt apartament, tot în Iași care, între timp, a fost vândut la rândul său, la fel ca și mașina pe care o avea ”în plus” pe atunci.

Suma totală pentru care ar fi vândut apartamentul și mașina a fost, în 2016, la un an de la decesul lui Dan Marin, a fost de 28.500 de euro, din care 22.000 de euro i-ar fi împrumutat fiicei sale naturale, din prima căsătorie.

ADVERTISEMENT

Renata Marin, cea de-a treia soție a tatălui Andreei Marin

Tatăl Andreei Marin a fost căsătorit de trei ori. Prima lui soție, Violeta, cea cu care a avut-o pe Andreea Marin și pe sora acesteia, Cristina, a murit într-un cumplit accident rutier pentru care bărbatul a și fost cercetat pentru ucidere din culpă.

Dan Marin s-a recăsătorit, câțiva ani mai târziu, cu Elena, o femeie care i-a dăruit un băiat, pe Ionuț, fratele vitreg al Andreei Marin, femeie de care a divorțat apoi.

În 2005, Dan Marin s-a căsătorit cu Renata, cea care i-a fost alături până în ultima zi a vieții, tatăl Andreea Marin murind în primăvara anului 2016, cu doar trei zile înainte să împlinească 70 de ani.

”Tata a fost stâlpul meu de sprijin de la primul meu pas în viață, în momentele grele și bune, necondiționat, până în ultima clipă. Duminică ar fi fost ziua de naștere a tatei, Dumnezeu să-l odihnească…

Vă mulțumesc tare mult pentru înțelegere și pentru liniștea de care avem nevoie acum”, spunea Andreea Marin, pe 3 martie 2016, pe conturile sale de socializare, în momentul în care a făcut public că tatăl ei a încetat din viață.

ADVERTISEMENT