Sport

Andrei Dumiter, reacţie după ce Fanatik a anunţat că este dorit de FCSB: “E în joc cariera mea”

Andrei Dumiter a vorbit pentru prima dată despre dorința lui Gigi Becali de a-l aduce la FCSB.
27.05.2021 | 20:52
Andrei Dumiter reactie dupa ce Fanatik a anuntat ca este dorit de FCSB E in joc cariera mea
ADVERTISEMENT

Atacantul lui Sepsi vrea să rămână cu picioarele pe pământ după dorința lui Gigi Becali de a-l aduce la FCSB, dezvăluită în exclusivitate de FANATIK, spunând că nu vrea să se grăbească să ia încă o decizie.

Andrei Dumiter a marcat chiar împotriva FCSB-ului, la ultimul meci direct dintre cele două formații, scor 2-2, iar tânărul atacant vrea să aibă o carieră cât mai bună în fotbal, motiv pentru care spune că nu se gândește la bani, ci vrea să facă tot posibilul pentru a alege cea mai bună variantă pentru el.

ADVERTISEMENT

Prima reacție a lui Andrei Dumiter după ce Fanatik a anunțat că e dorit de FCSB

Andrei Dumiter este dorit de FCSB, însă nu vrea să ia o decizie pripită, dorind să aibă o carieră de fotbalist cât mai importantă, iar în momentul de față, spune el, nu pune accent mare pe partea materială:

„Nu este o presiune, o să facem totul pentru a ne califica în Conference League. Nu am nicio preferință, trebuie să ne facem jocul nostru.

ADVERTISEMENT

S-a vorbit despre mutară mea la FCSB, dar nu vreau să vorbesc despre asta. Nu mă ia valul, este cu dus și întors o mutare acolo. Aici, la Sepsi, aveam toate condițiile. O să stau să mă gândesc bine, este în joc cariera mea”.

„Nu îmi este teamă, dar am văzut mulți jucători care au mers acolo și nu au reușit. Nu este o problemă, eu nu mă gândesc la bani la 22 de ani.

ADVERTISEMENT

Vreau să îmi construiesc o carieră, o iau pas cu pas, încerc să fiu aici concentrat și să câștigăm duminică și să mergem în Conference League”, a spus Andrei Dumiter după Sepsi-Botoșani, scor 1-0.

Gigi Becali l-a remarcat pe Andrei Dumiter

Gigi Becali a recunoscut pentru FANATIK că Andrei Dumiter este un jucător interesant, însă nu a oferit mai multe detalii, fiind precaut ca rivalele la titlu să nu îl „fure” pe Dumiter:

ADVERTISEMENT

„Dumiter şi Ninaj sunt jucători interesanţi. Nu pot să vă spun multe lucruri că apoi apar hienele şi vor şi ele să îi transfere.

Că s-a mai întâmplat ca alte echipe să transfere jucători pe care eu i-am vrut. De aia, poate e mai bine să ştiţi de unele transferuri doar după ce se vor face. Ce pot să vă spun e că sunt interesanţi. O să vedem!”.

Andrei Dumiter are opt meciuri jucate în acest sezon pentru Sepsi, marcând un gol și oferind două pase decisive.

  • 22 de ani este vârsta lui Andrei Dumiter
  • 50.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Dumiter, conform transfermarkt.com

  • (P) Cota BETANO ca FCSB să ia campionatul în sezonul 2021-2022 este 3,00. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: