Sport

Andrei Nicolescu, citește-o pe asta: un oficial al lui Dinamo spune că arbitrajul românesc e foarte bun!

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, este contrazis de unul dintre colegii din conducere. Acesta din urmă spune că e bun arbitrajul din SuperLiga
10.04.2024 | 00:06
Andrei Nicolescu citesteo pe asta un oficial al lui Dinamo spune ca arbitrajul romanesc e foarte bun
Andrei Nicolescu, citește-o pe asta: un oficial al lui Dinamo spune că arbitrajul românesc e foarte bun! FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Dinamo a acuzat de mai multe ori arbitrajul pe parcursul acestui sezon, în special prin vocea lui Andrei Nicolescu. Președintele „câinilor roșii” este contrazis de un alt oficial dinamovist

Andrei Nicolescu, contrazis de un oficial al lui Dinamo: „Arbitrii sunt oameni, sunt predispuși greșelii”

Andrei Nicolescu a atacat în nenumărate rânduri Comisia Centrală a Arbitrilor. Președintele lui Dinamo consideră că brigăzile delegate de Kyros Vassaras reprezintă unul dintre motivele pentru care echipa lui Kopic e pe loc direct retrogradabil. Șeful dinamovist este însă contrazis de colegul de la departamentul de ordine și siguranță, George Bozieru.

ADVERTISEMENT

„În ultima perioadă am vorbit foarte mulți din fotbalul românesc despre arbitraj. În opinia mea, arbitrajul românesc e mult peste fotbalul românesc. Ăsta e punctul meu de vedere.

Probleme cu VAR sunt peste tot în lume. Cu VAR sunt probleme în toate campionatele. Eu cred că dacă echipele și-ar vedea mai mult de propria activitate și mai puțin de a vorbi ce greșeală a făcu X sau Y. Arbitrii sunt oameni, oricine e predispus greșelii”, a declarat George Bozieru, în exclusivitate la SPOTLIGHT SuperLiga.

ADVERTISEMENT

„Acum 2 ani, dacă era VAR, FCSB era campioană. Se ridica ofsaid la golul cu FC Voluntari și era campioană. Din punctul ăsta de vedere suntem mai puțin predispuși la greșeli flagrante”, a adăugat Valeriu Răchită.

„Arbitrajul românesc e într-o creștere continuă”

Bozieru a mai avut o părere care ar putea stârni controverse. L-a lăudat pe Sebastian Colțescu, cel care nu face cel mai bun sezon al său din ultimii ani. „Din punctul meu de vedere, Sebastian Colțescu este cel mai bun arbitru român.

ADVERTISEMENT

A ajuns la vârsta, la experiența necesară. Eu mă uit cu câtă lejeritate arbitrează. Colțescu ar putea să arbitreze de la jumătatea terenului fără să se miște.

Eu consider că arbitrajul românesc e la un nivel bun. Suntem predispuși greșelilor, dar nu cred că arbitrajul își pune grav amprenta pe tot ce înseamnă fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

Au fost împotriva tuturor echipelor. Eu sunt o persoană care a fost arbitru. Nu pot să îmi dau cu părerea despre ce face un arbitru. E lipsit de colegialitate și moralitate să îmi dau cu părerea despre ce face orice participant la activitatea sportivă din teren. Fie că vorbim de jucători sau de arbitri.

Nu putem decât să emitem păreri care țin de competența noastră. Iar eu nu mă voi raporta la greșelile care se comit împotriva unei echipe sau a alteia. Eu consider că arbitrii sunt oameni, sunt predispuși greșelii și că arbitrajul românesc e într-o creștere continuă.

Arbitrii greșesc flagrant, defavorizează, avantajează. Dar tu nu iei în calcul că etapa viitoare tot cu ei te întâlnești? Nu cred că relația asta rece între echipe și CCA aduce plus valoare acestui sport”, a adăugat Bozieru.

Fanii vor lua foc! OFICIAL Dinamo: “ARBITRAJUL din SuperLiga este LA NIVEL FOARTE BUN!”

ADVERTISEMENT