Andrei Vochin a găsit un model de urmat pentru naționala României: “Marocul de azi, oglinda noastră de peste 20 de ani?”

Nu știu câți români au ținut aseară cu Marocul? Câți or fi emaptizat cu această mare surpriză a Mondialului, prima națiune arabă și africană care atinge semifinalele unui turneu final de World Cup? Dar, mai important, câți or fi realizat că, într-un anume fel, am putea și noi să mai ajungem acolo unde am fost odată? Cum? Cu o rețetă asemănătoare.

La mijlocul anilor 60, Belgia a resimțit o puternică nevoie de forță de muncă în domeniul minier, mai întâi în Valonia, apoi și în Flandra. Așa că, și-a deschis porțile către trei mari națiuni: Maroc, Turcia și RPD Congo. Prima, beneficiară și a comunității de limbă, a devenit astăzi a doua populație a Belgiei, numărând peste un milion de supuși ai coroanei care provin din cel puțin un părinte marocan.

Ulterior, legea care permitea reîntregirea familiei și recunoașterea oficială a Islamului au făcut ca statul nord african să-și trimită într-o lume mai prosperă tot mai mulți compatrioți. Muncitori în construcții după anii 70 și, mai apoi, în serivicii, marocanii sunt recunoscuți ca oamenii care, lucrând la ridicarea de școli, spitale, aeroporturi și autostrăzi, au reconfigurat infrastructura Belgiei de azi. 

Povestea s-a replicat și în Olanda, pentru ca în Franța, acolo unde Le Vieux Port din Marseiile devenise poarta către Africa încă din debutul secolului trecut, ea să continue din aceleași rațiuni ca în Benelux spre finalul anilor 70. Om cu om, familie cu famile, marocanii s-au înșurubat bine în zonele bogate ale Europei, devenind populații numeroase, ajunse azi la a treia sau a patra generație în Franța, Belgia, Olanda sau Germania.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

6 milioane de marocani trăiesc azi în afara granițelor țării, în nordul Africii rămânând 31 de milioane de oameni

Revelația acestui Mondial numără 14 jucători care s-au născut în Franța, Belgia, Olanda sau Spania. Recensământul lor v-a fost făcut deja de colegul Răzvan Nicolae, într-un excelent material de analiză.

Născuți într-o lume educată, ei au avut șansa de a învăța carte și fotbal într-un sistem bine structurat și finanțat, superior, evident, celui din țara părinților sau bunicilor lor. Gena inventivă și muncitoare s-a pliat pe o educație fotbalistică de ținută, astfel ca micii jucători să-și poată pună în evidență calitățile într-un sistem performant. Începând să populeze academii și echipe importante din țările de adopție, marocanii diasporei au ajuns să-și ajute țara nu doar trimițând bani acasă, așa cum o făcuseră înaintașii lor, ci și reprezentând-o la cel mai înalt nivel la acest Campionat Mondial.

Așa, și? Ce legătură avem noi cu asta? La dilema aceasta v-aș ruga să nu vă enervați. Să vă păstrați puțin cumpătul și să nu credeți că am înebunit de atâta așteptare, numărată în 24 de ani de când n-am mai fost și noi la marele bal al lumii fotbalistice.

România de azi pare Marocul sau Turcia anilor 70. Din 23 de milioane de suflete, câte număram la Revoluție, am mai rămas vreo 17. Căderea Cortinei de Fier, urmată de deschiderea granițelor și intrarea în Uniunea Europeană, au făcut ca România să piardă cetățeni nu cu sutele, nu cu miile, ci cu milioanele. 

Digisport.ro

Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Peste 4 milioane de români trăiesc, muncesc și dau naștere azi copiilor lor departe de granițele țării

Tinerii care au plecat la muncă după 1990 și-au întemeiat familii și astăzi au urmași. Unii au început să devină bunici. În Italia suntem deja a doua populație, iar în Spania ne pregătim să fim în scurt timp

Începând din 2018, o statistică publicată de ”Le Figaro” susținea că numărul copiilor născuți în afara României din cel puțin un părinte român a depășit numărul românilor născuți pe teritoriul țării noastre!!! Asta înseamnă că un număr tot mai mare de copii cu sânge și cetățenie română au început să învețe carte și meserie în diaspora.

Mulți s-au apucat și de fotbal. În Academii puternice, bine utilate și sub îndrumarea unor profersori bine pregătiți. Ei sunt azi colegi cu marocanii în Belgia, Franța, Spania, Anglia sau Canada. La Anvers, Rotterdam, Montreal sau Villareal. 

Tenisul ne-a arătat ce înseamnă gena românească pe care se aplică un sistem educațional competent. Ema Răducanu sau Bianca Andreescu au câștigat turnee de mare șlem. Ei, bine, de aici îmi vine întrebarea cu care vă plictiseam mai devreme.

De ce n-ar putea și fotbalul românesc să revină în prim-plan bazându-se pe diaspora? De ce, peste câțiva ani, când vom ajunge și noi, statistic vorbind, să numărăm peste jumătate din lotul primei reprezentative ca fiind români născuți în străinătate să nu sperăm să revenim ceea ce am fost?

Marocul de azi, cu puternica lui componentă externă, va fi, demografic vorbind, România de peste două-trei decenii. Va trebui doar să ne organizăm și să-i căutăm bine pe acești românași.

Să admitem că poate nu ne vor mai vorbi limba, să înțelegem și să nu-i suduim pe cei mai buni (așa ca Adeyemi) că vor alege să joace pentru țara care i-a primit și educat, să-i integrăm pe cei ce vor dori să reprezinte ”naționala” părinților sau bunicilor lor.

E șansa noastră. Poate unica. Iar când se va întâmpla să ne aducem aminte că, în urmă cu mulți ani, într-o noapte friguroasă de decembrie, unii români au empatizat cu marea surpriză a acestui turneu final. Ca și cum s-ar fi privit într-o oglindă ce reflectă bucurie peste 20 de ani.