Fotbal intern

Andrei Vochin, după FCSB – Dinamo 1-1. “Derby împotriva prejudecăților”

06.10.2019 | 08:26
Andrei Vochin dupa FCSB  Dinamo 11 Derby impotriva prejudecatilor
Florinel Coman și Denis Ciobotariu s-au duelat pentru un balon în FCSB - Dinamo. Andrei Vochin, după derby-ul din etapa 12. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Ce-o fi zis un străin parașutat ca din întâmplare la acest derby și îndoctrinat de binevoitori care să-i fi explicat că meciul ăsta nu are nicio legătură cu un Steaua – Dinamo de pe vremuri? ”Băi, fraților, dacă la voi așa arată un meci între locul 9 și locul 10, atunci cum o fi ăla între primele două clasate?”. Întrebare legitimă privită prin prisma spectaculozității, pasiunii și încrâncenării care au făcut ca această întâlnire să aibă aerul disputelor de odinioară.

Spate-n spate cu Cristi Coste

”Să-i dăm Derbyului ce-i al Cezarului!” a titrat Cristi Coste, semnatarul cronicii apărute la câteva minute după terminarea acestui FCSB – Dinamo 1-1, care merită aplauzele celor 30.000 de oameni din tribune și a sutelor de mii rămași în fața televizoarelor. Mă voi pune spate-n spate cu el și voi confirma impresiile la cald cu cifrele reci care au dat spectaculozitate derbyului.

ADVERTISEMENT

De peste 3 ori mai spectaculos decât Craiova – FCSB sau FCSB – CFR

Oamenii apreciază meciurile deschise. Dincolo de puncte sau victorii, privitorul de rând e ținut lângă fenomen prin astfel de meciuri în care ocaziile să alterneze la cele două porți. Derby de România le-a avut, de această dată, din plin. INSTAT măsoară acest aspect prin indicele xG, care calculează gradul de periculozitate al acțiunilor celor două echipe.

4,86 a fost indicele xG al derbyului de aseară. Prin comparație, Craiova – FCSB a avut 1,38, iar FCSB – CFR 1,62

De multe ori, decorul face piesa. Starea aceasta de derby scoate mai mult de la ambele combatante. Acum vreo doi ani am văzut un Steaua – Rapid de Liga a 4-a disputat cu tribunele pline pe Arena Națională. Părea cel puțin un meci de Liga a doua. Cam așa au stat lucrurile și aseară. Iar cifrele prezentate mai jos mă vor ajuta iar. La toți parametrii spectacolului, adică al jocului ofensiv, FCSB și Dinamo au fost peste valorile medii înregistrate în acest sezon. Ambele s-au autodepășit!

ADVERTISEMENT
Florinel Coman în meciul jucat de FCSB cu Dinamo. Sursă foto: sportpictures.eu
Florinel Coman în meciul jucat de FCSB cu Dinamo. Sursă foto: sportpictures.eu

Datele meciului de aseară comparate cu mediile celor două echipe în acest sezon, conform InStat

[table id=44 /]

E echitabil egalul?

O dată încheiată discuția despre a fi sau nu derby, pe care cifrele de mai sus cred că a lămurit-o, se deschide o alta, cea a pătimașilor din ambele tabere: cine merita victoria? Dincolo de aspectele subiective pe care suporterii le pot invoca stau din nou reperele reci și non-emoționale ale celor de la INSTAT. Așa cum se observă și din parametrii de mai sus FCSB pare că a avut mai multe șanse să fi câștigat. Mai ales că a dominat partida atât la capitolul posesie, cât și cel al duelurilor.

  • 52% – 48% a fost raportul duelurilor câștigate în FCSB – Dinamo

58% – 42% a fost raprtul posesiei în FCSB – Dinamo

Chiar dacă a avut ocazii mai puține, Dinamo a fost echipa mai periculoasă. Acest lucru e confirmat de indicele xG, cel care măsoară periculozitatea acțiunilor de poartă și despre care spuneam, mai sus, că a fost, cumulat de la ambele echipe, de peste 3 ori mai mare decât la alte derbyuri din acest sezon. Doar că din acel 4,86, două treimi aparțin dinamoviștilor

ADVERTISEMENT
  • 1,64 – 3,22 a fost raportul indicelui xG în FCSB – Dinamo

FCSB mai bună în câmp deschis

Explicația acestui paradox poate veni din modul în care cele două echipe au ajuns la poartă. FCSB a fost echipa mai activă în câmp, care a creat pericol mai degrabă prin atacuri poziționale sau rapide. Cu un mijloc la care, în prima repriză, Tănase a ajutat mult, chiar dacă figura ca vârf de atac, gazdele au pus stăpânire pe cea mai importantă zonă de teren și au direcționat jocul spre stânga, acolo unde cuplul Panțîru – Coman a torturat defensiva dinamovistă.

”Câini” la faze fixe

Dinamo a punctat puternic la fazele fixe. Având un executant, Dan Nistor, de o precizie chirurgicală, roș-albii au creat panică aproape la fiecare moment static. Fie că vorbim de cornere, fie de lovituri libere laterale, oaspeții au făcut legea în careul lui Bălgrădean. Așa au înscris, așa și-au creat o parte din marile ocazii.

ADVERTISEMENT
  • 8 din cele 11 faze fixe de care au beneficiat dinamoviștii s-au încheiat cu șuturi expediate spre, pe sau în poarta rivalilor

Ajutorul lui Uhrin

În fotbalul actual e dificil să desparți partea economică de cea sportivă. ”Nu joacă bugetele”, ar striga unii. Și e bine așa, pentru că altfele tabelele de marcaj ale meciurilor n-ar fi altceva decât mercuriale de piață. Totuși, statistica asta încăpățânată ne arată că într-o proporție de peste 80 la sută echipele mai valoroase câștigă. Aseară n-a fost așa. Iar asta înseamnă că ajutorul venit din partea staffului în cazul echipei mai slab cotate este unul important.

De la venirea sa în Ștefan cel Mare, Dusan Uhrin a schimbat fața echipei. Același lucru s-ar putea spune și despre Bogdan Vintilă. Dacă am fi siguri că el ia deciziile așa cum o face cehul la Dinamo. Căci, dacă nu, atunci putem să bănuim că FCSB s-a schimbat din momentul în care și-au revenit jucătorii accidentați, iar campionatul a devenit, din nou, după eliminarea din Europa, principala miză. Doar că, revenind la cote de piață, se pare că și jucătorii mai buni au nevoie de un antrenor bun. Asta pentru ca să nu termine la egalitate cu o echipă de peste două ori mai slabă, conform transefrmarkt.

  • 38,65 de milioane de euro e valoarea lotului lui FCSB, conform transfermarkt
  • 15,28 de milioane de euro e valoarea lotului lui Dinamo, conform transfermarkt

 Cei mai buni jucători ai FCSB conform Index InStat

  1. Florinel COMAN – 357 Index INSTAT

A fost, de departe, cel mai bun fotbalist de pe teren. În afara golului marcat, a fost omul care a șutat de cele mai multe ori la poartă (8) și pe poartă (4), care a reușit cele mai multe driblinguri (8) și care a câștigat cele mai multe dueluri în atac (12 din 21).

  1. Bogdan PLANICI – 300 Index INSTAT

A fost jucătorul cel mai greu de depășit în duelurile unu la unu. La sol n-a pierdut niciunul, iar la cap a câștigat 4 din 5. Și-a salvat echipa de la primirea unui gol în prelungirile primei reprize când a respins din fața porții goale de două ori.

  1. Ionuț PANȚÎRU – 272 Index INSTAT

A împins în permanență echipa în atac cu urcările lui în flancul stâng. A inițiat 86 de acțiuni de atac, în comparație cu colegul său din flancul opus, Manea, care a reușit doar 58 (e adevărat, într-un timp mai scurt petreecut pe teren). A furnizat cele mai multe pase în careu, 7, din care 4 utilizabile. A artătat însă probleme pe faza defensivă, atât la poziționare, cât și la duelurile aeriene.

Cei mai buni jucători de la Dinamo conform Index InStat

  1. Ricardo PISCITELLI – 314 Index INSTAT

Fără el, probabil că Dinamo ieșea învinsă din derby. A avut 4 intervenții salvatoare, la șuturile lui Coman (3 și 90), Tănase (15) și Adi Popa (46). N-a ratat nicio ieșire pe centrări.

  1. Mattia MONTINI – 286 Index INSTAT

A fost principala gură de foc a lui Dinamo. A tras de 6 ori la poarta lui Bălgrădean, de două ori pe poartă și a avut tot atâtea ocazii mari de a înscrie. Prima oară în prelungirile reprizei întâi, când Planici a salvat din fața porții goale, și a doua (min.83), când a trimis cu capul la o palmă de bară.

  1. Dan NISTOR – 283 Index INSTAT

A oferit assistul la golul lui Ciobotariu, dar în afară de asta, a furnizat un număr de 10 pase bune în careul advers. Ca să înțelegem ce înseamnă Nistor pentru ofensiva echipei sale trebuie să evidențiem că toți ceilalți 12 colegi din câmp nu au dat, în total, decât 4 pase bune în careul advers!!!

 

ADVERTISEMENT