Fotbal international

Ani grei de închisoare pentru frații Mamic, după transferurile lui Modric și Lovren

06.06.2018 | 16:46
Ani grei de inchisoare pentru fratii Mamic dupa transferurile lui Modric si Lovren
ADVERTISEMENT

Fostul președinte al clubului Dinamo Zagreb, Zdravko Mamic, și fratele său, Zoran, au primit ani grei de închisoare pentru că au deturnat 15,7 milioane de euro din bugetul grupării croate şi pentru evaziune fiscală de 1,7 milioane de euro, informează L’Equipe.

Zdravko Mamic a fost condamnat, miercuri, la şase ani şi jumătate de închisoare cu executare, în timp ce Zoran Mamic a fost condamnat la patru ani şi 11 luni de închisoare. Fost antrenor la Dinamo Zagreb, Zoran Mamic a fost găsit vinovat de faptul că l-au ajutat pe fratele său să plătească mai puţine impozite şi că a distribuit şi primit bani ca mită. Și fostul oficial al clubului Dinamo Zagreb, Damir Vrbanovic, a fost condamnat la trei ani de închisoare.

ADVERTISEMENT

Frații Mamic nu au fost prezenți la anunțarea verdictului

Zdravko Mamici, în vârstă de 58 de ani, este o persoană extreme de influentă în fotbalul croat. El a fost preşedinte la Dinamo Zgreb în perioada 2003-2016, dar în acelaşi timp şi agent de jucători, ceea ce i-a permis să pună la punct un sistem prin care jucătorii pe care îi transfera, între care şi Dejan Lovren la Olympique Lyon şi Luka Modric la Tottenham Hotspur, primeau o parte a sumei pentru transfer, iar apoi lui îi reveneau sume importante.

Frații Zdravko și Zoran Mamic au primit ani grei de închisoare pentru evaziune fiscală și deturnare de fonduri de la clubul Dinamo Zagreb
Frații Zdravko și Zoran Mamic au primit ani grei de închisoare pentru evaziune fiscală și deturnare de fonduri de la clubul Dinamo Zagreb

Niciunul dintre acuzaţi nu a fost prezent la anunţarea verdictului, la Osijek, unde a fost mutat procesul din cauza unor presupuse legături ale lui Mamic cu anumiţi judecători din Zagreb.

ADVERTISEMENT

Potrivit Total Croatia News, Mamic a anunţat anterior că este în Bosnia, la Medjugorje, şi că nu încearcă să fugă de autorităţile din ţara sa.

În vara anului trecut, Zdravko Mamic a fost împuşcat în oraşul Tomislavgrad din Bosnia. Acesta se afla la mormântul tatălui său şi a fost nimerit în genunchi, în ceea ce presa din Croaţia a scris că ar fi fost o tentativă de asasinat. Mamic a fost internat la spital.

ADVERTISEMENT

Jucătorii Luka Modric și Dejan Lovren au și ei probleme în urma transferurilor de la Dinamo Zagreb la formațiile Tottenham Hotspur și Olympique Lyon.

Tags: