Pădurile din Carpați adăpostesc zeci de specii de animale, unele mai interesante ca altele. De data asta, o viețuitoare a atras atenția tuturor, iar filmarea cu ea a ajuns virală. Nici nu este de mirare, având în vedere că astfel de animale nu pot fi admirate în fiecare zi.
Pădurile din Carpați nu sunt speciale doar datorită frumuseții lor naturale, ci și datorită viețuitoarelor care locuiesc acolo. Unele specii sunt atât de rare, încât, atunci când se afișează, este un moment cu totul și cu totul special.
În urmă cu mai bine de un an, imaginile cu o specie rară de animal au devenit virale. Acestea au fost publicate pe pagina Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Așa cum era de așteptat, videoclipul a stârnit un val de reacții.
În imaginile respective, se poate observa un exemplar unic de râs, cunoscut și sub denumirea de ”Pantera Carpaților”. Acest animal este foarte ”scump” la vedere, așa că ziua în care a ieșit la lumină a fost una specială.
Râsul a fost observat cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei amplasate în zonă. Deși se aflau acolo de mai multă vreme, se pare că doar o singură dată au imortalizat râsul în toată splendoarea lui.
Râsul este una dintre cele mai mari feline din Europa, așa cum au precizat pe pagina oficială reprezentații Romsilva. Din fericire, țara noastră este gazda celor mai multe exemplare de pe acest continent.
Imaginile cu ”Pantera Carpaților” au fost capturate în Parcul Național Pădurea Craiului. Aici, potrivit specialiștilor, se află mai multe exemplare de râs. Însă, camerele de monitorizare au reușit să surprindă un singur exemplar.
”Cu o intrare în slow-motion, ca în scenele de la Hollywood, această felină fascinantă dovedește că are toate calitățile necesare pentru a viziona videoclipul cel puțin de două ori.”, se arată în descrierea videoclipului postat de Romsilva.
Ceea ce i-a uimit pe toți este modul de deplasare al râsului. Acesta poate fi observat în timp ce se plimbă fără să scoată vreun zgomot. Mersul și mirosul fin îl ajută să prindă prada fără să fie simțit de la distanță.
”Pantera Carpaților” nu trece neobservată doar ziua, ci și seara. Atunci când se lasă întunericul și iese la vânătoare, vederea nocturnă se activează, iar prada este ca și capturată.