Life

Aniversare dureroasă pentru Marius Țeicu, la 77 de ani. Viața compozitorului, total schimbată după moartea fiicei

Marius Țeicu a împlinit luni, 9 mai 2022, vârsta de 77 de ani. Interpretul și compozitorul nu își mai serbează aniversarea zilei de naștere de când a murit unica sa fiică, Patricia.
10.05.2022 | 18:13
Aniversare dureroasa pentru Marius Teicu la 77 de ani Viata compozitorului total schimbata dupa moartea fiicei
Marius Țeicu nu își mai serbează ziua de naștere de ani de zile. Sursa foto: arhiva personală.
ADVERTISEMENT

Marius Țeicu nu mai petrece de ani de zile de ziua sa de naștere. Pe 9 mai 2022, compozitorul a împlinit vârsta de 77 de ani și a stat acasă cu soția lui, Rodica, în liniște. Unicul lor copil, Patricia, a murit pe 2 august 2017. Fata compozitorului Marius Ţeicu fusese diagnosticată în 2015 cu o formă rară de leucemie, însă la începutul anului 2017, după un transplant medular, declara că se simte mai bine şi era încrezătoare că a învins boala. De atunci, autorul a peste 500 de melodii nu a mai putut compune.

Marius Țeicu nu își mai serbează ziua de naștere de la moartea fetei sale

Marius Țeicu i-a fost alături fiicei sale, Patricia, timp de trei ani de zile, cât a luptat cu nemiloasa boală. În august 2017, fata compozitorului a pierdut lupta cu viața, lăsând în urmă multă durere în inima celor dragi. De când a murit fiica lui, Marius Țeicu nu își mai serbează ziua de naștere.

ADVERTISEMENT

”Ne târâm ca la vârsta asta… ale tinereții valuri. Stăm pe lângă casă. Cu Rodica, acasă. Am petrecut singuri. De când cu pandemia asta ne-am cam sălbăticit.

Nu mi-am serbat aniversarea zilei de naștere de mulți ani. Avem fel si fel de situații…  Nu mai este ca înainte, gata acum facem chef…”, a declarat, pentru FANATIK, cantautorul Marius Țeicu.

ADVERTISEMENT

Compozitorul, care înainte îi îndruma pe tineri pe tărâmul muzical, acum nu mai predă lecțiile de canto. Fost profesor la show-ul „Şcoala Vedetelor”, format de succes al TVR, azi, Marius Țeicu nu mai are activitatea de altădată. ”Nu mai predau lecții de canto”, susține artistul.

În trecut era serbat la TV

Totuși, până nu demult, compozitorul era serbat în emisiunile de televiziune și petrecea de ziua lui, alături de cei dragi. Cele mai multe aniversări de-ale sale s-au consemnat la TVR sau la Național TV, în perioada în care Corina Chiriac prezenta o emisiune duminicală.

ADVERTISEMENT

Compoziţiile sale, peste 500 la număr, au marcat cariera unor interpreţi de succes ai muzicii uşoare româneşti, printre care și cea a Corinei Chiriac, alături de care a interpretat și în duet câteva melodii precum celebra ”Unde erai?”.

Pentru cine a compus Marius Țeicu

Marius Țeicu a mai scris pentru artiști precum Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Anda Călugăreanu, Margareta Pâslaru, Marina Voica, Dida Drăgan, Angela Similea, Adrian Romcescu, Carmen Trandafir, Silvia Dumitrescu, Anca Ţurcaşiu, Mirabela Dauer, Monica Anghel, dar nu numai.

ADVERTISEMENT
marius teicu
Marius Țeicu a fost invitat în trecut de ziua lui, alături de Angela Similea, în emisiunea Opriți timpul prezentată de Corina Chiriac, la Național TV. Sursa foto. arhiva personală.

A scris și muzică de film

Compozitorul a mai scris și partituri pentru filme de lung metraj, filme muzicale, musicaluri, show-uri de televiziune, spectacole de teatru, muzică pentru copii, spectacole de revistă și operetă. A semnat muzica pentru comedia muzicală “O premieră furtunoasă”, adaptată după piesa “O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale (Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, 2010), dar şi pentru spectacolul pentru copii “Prostia omenească”, după Ion Creangă (Teatrul “Jean Bart” din Tulcea, 2011).

A interpretat 40 de compoziții de-ale sale

De-a lungul timpului, Marius Țeicu a interpretat 40 dintre propriile compoziţii, singur sau în duet cu Olimpia Panciu, Angela Similea sau Corina Chiriac.

Marius Ţeicu a obţinut numeroase premii la secţiunile Creaţie şi Şlagăre ale festivalurilor şi concursurilor de gen şi a lansat o mulţime de albume (discuri, CD-uri, casete de autor). La ediţia din 2003 a Festivalului de la Mamaia, a primit Premiul special, o distincţie aniversară, la împlinirea a 40 de ani de la începerea acestei mafinestări de la malul mării.

La Festivalul Callatis din august 2009, Marius Ţeicu a fost răsplătit pentru întreaga sa activitate cu Premiul de Excelenţă al UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi Asociaţia Drepturilor de Autor).

În 2014, a fost lansată, la Târgul Gaudeamus, cartea “Marius Ţeicu – compozitor de top”, scrisă de Daniela Caraman Fotea, despre care compozitorul spune: “E o mare bucurie de-a mea, e o realizare, e prima şi ultima carte”.

Patricia Țeicu a murit la 41 de ani de o formă rară de leucemie

Fata compozitorului, Patricia Țeicu, a murit la 41 de ani. A avut doi copii, care i-au mai alinat durerea părinților ei.  În anul 2015, medicii au diagnosticat-o pe fata artistului cu o formă gravă de leucemie. La aproape cinci ani de atunci, Marius Țeicu încă își plânge unca fiică.

Marius Țeicu a luptat ani întregi pentru a-și salva fiica, dar totul a fost în zadar. Cu câteva luni înainte să se stingă din viață, Patricia Țeicu a suferit un transplant mădular și credea că intervenția aceasta îi va salva viața.

„A fost cea mai mare fericire din viața mea atunci când s-a născut. A fost bucurie cât a trăit și cea mai mare durere a mea și a Rodicăi a fost când a plecat. George Grigoriu mi-a fost naș, iar nașii ei au fost cei doi frați gemeni, copiii lui, Patricia și Cezar.”, a dezvăluit Marius Țeicu, care nici acum nu pare să-și fi revenit după moartea fetei sale.

De când a murit Patricia nu mai poate scrie piese

Un virus i-a declanșat Patriciei boala cumplită. Marius Țeicu a purtat tot timpul cu el o mostră de sânge de-al ei pentru a fi pregătit să-l ducă la orice laborator de analize performant. Moartea fetei sale l-a afectat atât de mult, încât, după ce a murit Patricia, compozitorul nu a mai putut să scrie nicio piesă.

Au sperat că se va vindeca

Întreaga familie a sperat că Patricia va putea învinge boala, care a pus stăpânire pe organismul ei. „A fost un virus care a declanșat leucemia. Putea să aibă două finalizări, ori să paralizeze tot restul vieții, ori să facă leucemie. Noi atunci am sperat că prin tratament… A trecut timp de trei ani prin niște lucruri groaznice.

Am fost cu ea de sute de ori la analize, la spital. Umblam cu eprubeta de sânge la mine și duceam la câte un institut unde era mai performant. Ne bucuram când era mai bine, după aia iar era mai rău. Niciodată nu apuci să spui tot unui om când îl pierzi, îți dai seama.”, spunea Marius Țeicu.

 

 

ADVERTISEMENT