News

ANM, noi alerte cod galben de precipitații abundente și vânt puternic. Zonele afectate de vremea severă

Specialiștii ANM au actualizat informările de vreme rea. Joi dimineață au fost emise noi alerte cod galben de precipitații abundente și vânt puternic.
09.03.2023 | 10:47
ANM noi alerte cod galben de precipitatii abundente si vant puternic Zonele afectate de vremea severa
ANM, noi alerte cod galben de precipitații abundente și vânt puternic. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, 9 martie, două alerte cod galben de manifestări severe ale vremii. Sunt prognozate atât precipitații abundente, dar și vânt puternic în mai multe zone din țară.

Zonele din țară vizate de alertele cod galben emise de ANM. Sunt prognozate precipitații abundente și vânt puternic

Primul cod galben emis de ANM este unul de vânt puternic. Acesta e valabil joi, 9 martie, între orele 10.00 și 22.00. În intervalul menționat, în Munții Apuseni și local în Carpații Orientali, temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 100…110 km/h.

ADVERTISEMENT

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) spun că intensificări ale vântului se vor semnala și în restul țării, local și temporar, cu viteze în general cuprinse între 45 și 60 km/h.

De la ora 12.00, intră în vigoare o altă avertizare cod galben, una de ploi însemnate cantitativ. Aceasta va fi valabilă între orele 12:00 și 22:00. ANM anunță că în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali vor fi ploi, mai ales sub formă de aversă, ce vor favoriza topirea stratului de zăpadă.

ADVERTISEMENT

Cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30 l/mp. Pentru prima oară în acest debut de primăvară, în peisaj ar putea apărea manifestări specifice sezonului cald. Meteorologii anunță și posibile descărcări electrice în aceste regiuni vizate de alertă.

Prognoza specială pentru București: ploi și vânt, dar vreme deosebit de caldă

În ceea ce privește zona Capitalei, aici vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Conform celor de la ANM, care au emis o prognoză specială, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 – 19 grade Celsius.

ADVERTISEMENT

Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară, când vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va fi slab și moderat, cu intensificări mai ales în orele amiezii, când se vor atinge viteze de 35…40 km/h.

În partea de vest și nord a țării, ploile abundente și topirea zăpezilor ar putea duce la noi inundații. Joi, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) emis un cod galben de inundaţii. E în vigoare până în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Hunedoara şi Arad.

ADVERTISEMENT

Tot din această dimineaţă a intrat în vigoare o avertizare similară, valabilă tot pentru cursuri de apă din jumătatea de vest a ţării, dar pe o arie mai mare, de la Maramureş până în Caraş Severin. Şi acest cod galben este activ până în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Apoi, începând de joi, de la ora 16:00, până la miezul nopţii dintre vineri şi sâmbătă, vom avea o avertizare cu o treaptă mai severă, cod portocaliu, pe râuri din judeţele Hunedoara, Arad, Alba, Timiş şi Caraş Severin.

ADVERTISEMENT