Fotbal intern

Ante Vukusic a rupt tăcerea: ”Vor să facă rău clubului, am decis să reacționez”

07.05.2021 | 15:09
Ante Vukusic a rupt tacerea Vor sa faca rau clubului am decis sa reactionez
ADVERTISEMENT

Atacantul lui FCSB, Ante Vulusic, a reacționat virulent acuzațiilor că ar fi înșelat clubul Sepsi cu o sumă derizorie. Informația făcută publică de finanțatorul celor de la Sepsi l-a înfuriat pe fotbalistul croat care consideră că acesta nu caută altceva decât să tulbure liniștea din lotul roș-albaștrilor.

În presa din Croația, Vukusic a acordat un amplu interviu în care explică cum a ajuns la trupa lui Gigi Becali, în detrimentul celei din Sfântu Gheorghe și care a fost relația lui cu Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi OSK.

ADVERTISEMENT

Finanțatorul covăsnenilor a povestit că atacantul a ajuns în România, pe cheltuiala clubului din Sfântu Gheorghe, aproximativ 1.000 de euro, pentru că urma să semneze cu Sepsi, dar a ales în ultimul moment oferta celor de la FCSB.

Cum răspunde Ante Vukusic acuzațiilor lui Laszlo Dioszegi

Fotbalistul croat a ajuns la FCSB la începutul acestui an, la propunerea lui Meme Stoica, pentru a-l înlocui pe Sergiu Buș, plecat în Coreea de Sud. Patronul celor de la Sepsi susține, însă, că fotbalistul trebuia să ajungă la Sfântu Gheorghe.

ADVERTISEMENT

”Nu ştiu despre ce este vorba şi nici nu mă interesează. Este o născocire şi o prostie. Prin intermediul presei, vor să facă rău clubului chiar la finalul acestui sezon, în timp ce lupta pentru titlul de campion este acerbă. Nişte bombe de mass-media.

El a vorbit cu agentul meu şi acesta este singurul lucru pe care îl ştim despre el, nici măcar nu am negociat vreodată, pentru că am spus imediat că nu mă interesează asta. Dacă acel om are ceva concret, este liber să publice. Clubul care m-a adus ştie foarte bine cum am venit în România. Nu mă deranjează deloc, dar am decis să reacţionez pentru că vreau să-mi susţin clubul”, a reacționat Vukusic, pentru  index.hr.

ADVERTISEMENT

Ce spune Laszlo Dioszeghi despre aducerea fotbalistului în România

Patronul echipei din Covasna, Laszlo Dioszegi, a declarat că Vukusic își dăduse acordul să semneze cu Sepsi, club care i-ar fi plătit și biletul de avion pentru a ajunge în România.

”Noi am început negocierile cu Vukusic, apoi agentul lui a spus și FCSB-ului că are un atacant bun. Așa sunt agenții, ei duc fotbalistul unde primește bani mai mulți și unde cred că are un viitor mai strălucit. Aici a greșit și jucătorul, și agentul. 

ADVERTISEMENT

Avea totul pregătit, numai că nu am semnat contractul prin email. I-am zis lui Vukusic: ’hai, îți trimitem biletul de avion, te așteptăm la aeroport, vii să facem vizita medicală și semnezi’. A venit în România, numai că a rămas la FCSB. Și nici până în ziua de azi nu a plătit biletul de avion”, a spus Dioszegi, conform Prosport.

Pe Ante Vukusic nu-l deranjează că nu joacă la FCSB

Atacantul de 29 de ani este una dintre multele achiziții neinspirate ale roș-albaștrilor. De la sosirea la FCSB fotbalistul a bifat 5 apariții în Liga 1, în medie puțin peste 25 de minute per meci. Însă acest lucru nu pare să-l deranjeze pe jucătorul care are în palmares o Cupă a Croației și o selecție în tricoul primei reprezentative a țării sale.

”Nu joc, dar fac parte din echipă şi sunt lângă ei. Voi fi un mare fan până în ultima etapă. Sunt alături de ei până la capăt şi îl voi susţine în lupta pentru titlul de campion”, a mai spus Vukusic.

Atacantul care a impresionat în sezonul trecut în Slovenia, marcând 26 de goluri în 36 de partide pentru Olimpija Ljubljana va rămâne liber de contract la finalul actualei stagiuni și nu va continua la echipa antrenată de Toni Petrea.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Academica Clinceni: 2,10 este cota pentru „peste 2,5 goluri marcate”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT