Life

Apar noi stațiuni turistice în România. Lista localităților care vor avea un statut special

Noi stațiuni turistice în România. Localitățile care vor avea un statut special. Lista lor a fost publicată în Monitorul Oficial.
12.03.2024 | 18:53
Apar noi statiuni turistice in Romania Lista localitatilor care vor avea un statut special
Despre ce noi stațiuni turistice este vorba. Sursa foto: cluj.com, Lumea Satului, Wikipedia, Youtube, colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

România își extinde lista de stațiuni turistice. Mai multe orașe, comune sau sate au primit acest statut, în urma unei aprobări a guvernanților. Denumirile au fost publicate marți, 12 martie, în Monitorul Oficial.

Ce localități din țară au devenit stațiuni turistice

Stațiunile turistice sunt de obicei recunoscute pentru peisajele pitorești sau pentru obiectivele istorice care merită explorate. De asemenea, ele sunt un cumul de tradiții, importante pentru patrimoniul țării.

ADVERTISEMENT

De asemenea, stațiunile turistice atrag un număr mai mare de vizitatori, decât restul zonelor din țară, astfel că este de așteptat ca să crească prezența turiștilor în viitorul apropiat, în locurile respective.

Municipiul Baia Mare, din județul Maramureș, de exemplu, a devenit de marți, 12 martie, stațiune turistică de interes național. ”Se aprobă atestarea ca stațiune turistică de interes național a Zonei turistice a municipiului Baia Mare, județul Maramureș”, apare în hotărârea Guvernului, publicată în Monitorul Oficial.

ADVERTISEMENT

Pe lângă municipiul Baia Mare, comuna Lerești din județul Argeș a fost transformată la fel în stațiune turistică. Acestora li se alătură: comuna Râu de Mori, din județul Cluj, orașul Broșteni, din județul Suceava, comuna Costești din județul Vâlcea, comuna Urechești din județul Vrancea, comuna Murighiol din județul Tulcea, comuna Fârdea din județul Timiș și nu numai.

Zona Vârtop-Nucet din județul Bihor, comuna Sâncraiu, din județul Cluj, comuna Sita Buzăului din județul Covasna, orașul Vlăhița din județul Harghita, zona Cinciș-Cerna, din comuna Teliucu Interior, județul Hunedoara, comuna Șișești, din județul Maramureș, comuna Ieud din același județ, sunt alte locuri care au fost aprobate ca stațiuni turistice de către Guvern.

ADVERTISEMENT

Ce poți vizita în noile stațiuni turistice

În noile stațiuni turistice sunt mai multe activități pe care le poți face ca vizitator. De exemplu, în Baia Mare, care este Capitala județului Maramureș, în primul rând, și un oraș medieval de pe râul Săsar, se poate trece pragul Muzeului de Mineralogie, care este cel mai mare muzeu de acest fel din Europa.

Rocile, mineralele, dar și fosilele din Muzeul de Mineralogie sunt unice în lume. Mai departe, puteți vedea și Casa Lendvay Marton, din Piața Milenium, una dintre cele mai reprezentative edificii din orașul maramureșean. Este dispusă pe trei nivele, iar cele mai multe încăperi au tavanele bolțite.

ADVERTISEMENT

Turnul Sfântului Ștefan. Un simbol al orașului Baia Mare, dar și un punct important de atracție din Piața Cetății. Este, de fapt, un turn-clopotniță, al fostei biserici Sfântul Rege Ștefan din Baia Mare. Clădirea măsoară 50 de metri, iar din pridvor se poate admira toată Baia Mare.

ADVERTISEMENT