Creşterea preţurilor apartamentelor a încetinit în Capitală în ultimul an, astfel că la finalul lui 2023 aveam preţuri doar cu puţin mai mari în majoritatea cartierelor, faţă de perioada similară a lui 2022.
Mai mult decât atât, 12 din cele 20 de cartiere incluse în Indexul Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România au înregistrat o scădere a preţurilor, raportat la media anuală. De subliniat că preţurile luate în calcul sunt cele cerute în anunţurile publicate, nu cele de tranzacţionare.
Analiza arată că preţurile cerute pe apartamentelor vechi cu trei camere au fost de 110.000 de euro în luna decembrie din 2023, faţă de 108.000 de euro la finalul anului 2022.
Cartierul Colentina a încheiat anul “pe zero” faţă de 2022, în timp ce cea mai mare frânare a creşterii preţurilor locuinţelor s-a înregistrat în cartierul Aviaţiei, -7,5%. Urmează, în ordine, Moşilor (-5%), Dristor şi Militari (-4,3%).
La polul opus, în topul mai mai mari creşteri se află zona Vitan Mall, cu o creştere procentuală spectaculoasă, de 17%, urmată de Unirii (+13,5%) şi Brâncoveanu (+8,1%).
Cel mai mare preţ la apartamentele cu trei camere, în decembrie 2023, era cerut în zona Unirii, aproape 190.000 euro. Urmează zona 1 Mai (154.300 euro), Victoriei (143.200 euro) şi Aviaţiei (143.000 euro), în timp ce un apartament cu trei camere în Dristor costa 103.100 euro, în Titan 89.000 euro, iar unul în Iancului era de 106.200 euro.
Zona cu cele mai ieftine apartamente cu trei camere este Drumul Taberei, cu 82.300 euro. Urmează, îndeaproape, cartierul 1 Decembrie, din sectorul 3, cu 82.400 euro, şi Militari, 84.100 euro.
Preţurile au rămas sensibil mai mici faţă de cele din perioada de bum imobiliar din 2008, dinainte de criză, când un apartament cu trei camere costa 123.000 de euro în Titan, 95.000 în Drumul Taberei, 193.000 în Aviaţiei şi 213.000 în zona Unirii.
Practic actualele preţuri ale apartamentelor cu trei camere sunt la nivelul apartamentelor cu două camere din 2008, la vremea respectivă preţurile acestora din urmă fiind de 150-160.000 euro în zone ca Aviaţiei sau Unirii.