Elevul de 15 ani din Târgu Mureș care și-a bătut profesoara a fost plasat în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Inițial, Parchetul solicitase arestul preventiv.
La începutul acestei săptămâni, conducerea Colegiului Național Alexandru Papiu Ilarian Târgu Mureș a decis exmatricularea elevului de 15 ani care în urmă cu o săptămână și-a lovit diriginta.
În acest caz, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a cerut măsura de arestare preventivă a elevului. Aceasta a fost respinsă, vineri, de către Judecătoria Târgu Mureș.
Magistrații din centrul țării au respins ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria. În schimb, instanţa a considerat mai potrivită măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Potrivit soluției Judecătoriei Târgu Mureş, pe parcursul zilelor de arest domiciliu elevul nu are voie să părăsească locuinţa, fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, el putând să iasă doar pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. Dacă nu respectă aceste prevederi va ajunge după gratii.
“În baza art. 221 alin. 2 din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub efectul măsurii preventive a arestului la domiciliu, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii.
Să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.
În temeiul art. 221 alin. 4 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive”, a precizat Judecătoria Târgu Mureș, citată de Punctul.
Până în acest moment, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş nu a depus contestaţie împotriva soluţiei Judecătoriei. Reamintim că tânărul este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor concurente de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Pe 11 martie, acesta şi-a agresat fizic diriginta, chiar în incinta şcolii.