Un celebru artist din România a ajuns o ruină din cauza dependenței de alcool. Viața lui se schimbase total și nu credea că o să își mai revină vreodată. Chiar el recunoaște că era ruinat din toate punctele de vedere.
Un celebru artist din România avea să fie de nerecunoscut. Timp de 5 ani și-a ruinat viața. Acum însă, vrea să le dea o lecție de voință celor care trec prin dependența de alcool și să îi încurajeze.
Alexandru Pătrașcu este celebrul artist din România care recunoaște că alcoolul i-a ruinat viața. Cum a reușit să scape de această dependență și ce a simțit în cei cinci ani în care nu a putut renunța la băutură?
Avea 27 de ani când a ”descoperit” alcoolul. Până atunci nu era tentat să guste nicio băutură. A început să bea ca să poată să doarmă, iar de la un pahar a ajuns undeva pe la 10 litri de bere pe zi.
Într-un interviu acordat pentru Star Popular, el a povestit cum viața i-a fost ruinată. De la ce a pornit totul? Apartamentul familiei artistului s-a făcut scrum. Iar economiile sale, în jur de 60.000 de euro, pentru o nouă casă, s-au dus și ele.
Atunci, celebrul artist din România recunoaște că a intrat în depresie. Iar fără să vrea și-a făcut un nou prieten: alcoolul. S-a izolat de toată lumea și a ales să stea doar în preajma celor care aveau același viciu.
„Da, am fost alcoolic! Acum sunt mândru că pot să împărtășesc și o să spun ori de câte ori am ocazia această poveste. Nu e o prăpastie pe care nu poate s-o treacă cineva.”, a povestit Alexandru Pătrașcu în interviul acordat pentru Star Popular.
Chiar el recunoaște că nu l-a mai interesant nimic. Ajunsese să bea bere după bere. La început după 3-4 pahar dormea liniștit. Iar când mergea la emisiunile Etno consuma ceva înainte.
A prins însă rezistență, astfel că doza de alcool s-a mărit. Bea când se trezea, continuu, iar moralul lui era la pământ. Tot atunci au apărut și gândurile negre. „Beam de când mă trezeam, non stop, a prost! Dar a început și șubrezirea, corpul meu se alcoolizase, moralul era la pământ, gândeam doar negativ. Alcoolul distruge tot ce înseamnă demnitate la un om!”, s-a confesat Alexandru Pătrașcu.
Deși apropiații îi spuneau că se distruge, el alegea să îi îndepărteze. Celebrul artist recunoaște că nu mai avea putere, era o legumă și doar stătea. Pur și simplu nu mai gândea limpede, dar acum este conștient de ce s-a întâmplat atunci.
”Când prietenii îmi spuneau că mă distrug, eu îi îndepărtam! Devenisem o legumă, nu mai aveam putere, nu mai eram în stare să fac nimic. Pur și simplu stăteam! Cei care trec printr-o astfel de problemă, primul pas e să accepți că ai o problemă! Trebuie să recunoști că miroși a băutură, că arăți în ultimul hal, că nu mai gândești limpede.”, a mai mărturisit artistul.
Consumul de alcool devenea din ce în ce mai des, iar uneori, celebrul artist din România nu-și mai amintea nici cum să ajungă acasă. Iar multe alte probleme au continuat să apară în viața sa. Totul până când a venit salvarea.
Prof. Vlad Ovidiu Cioacă l-a salvat pe Alexandru Pătrașcu. Acesta l-a convins pe artist să primească ajutor din partea unui specialist. Iar dincolo de asta, rușinea față de Irina Loghin a contribuit și ea la transformarea lui.
„Lucrul care m-a făcut să-mi fie scârbă de mine, și cea mai mare palmă pe care n-o voi uita niciodată, a venit de la doamna Irina Loghin. M-a luat la emisiuni, eu nu puteam să fiu atent, eram cu gândul la alte lucruri.
Niciodată nu mi-a zis, dar prin atitudinea și comportamentul ei e suficient să-ți spună două cuvinte, încât să înțelegi: ce faci, vrei să mori, ia o lumânare! Eu asta pot să-ți fac, să te aduc pe linia cea bună.”, a mai povestit artistul, pentru sursa citată.
Iată însă că voința lui avea să fie puternică. Acum, celebrul artist și-a revenit și se simte mai bine ca oricând. Totodată, el speră ca și alte persoane aflate într-o astfel de situație să îi urmeze exemplul și să renunțe la alcool.