Atac armat într-o biserică din SUA, unde o femeie a deschis focul și a rănit două persoane. Printre victime se numără un copil, în vârstă de 5 ani, starea lui fiind critică. Atacatoarea a fost ucisă.
Incidentul grav a avut loc în una dintre cele mai importante biserici din SUA, Texas, a cunoscutului pastor şi teleevanghelist Joel Osteen. Femeia și-a făcut apariția, duminică, în jurul orei 14:00 (20:00 GMT), în lăcașul religios.
Era însoțită de un copil și nu a trezit suspiciunile credincioșilor când a intrat în clădirea construită într-un fost stadion interior, cu o capacitate de 16.800 de locuri. La un moment dat, s-au auzit focuri de armă, femeia începând să tragă la întâmplare.
A împușcat un bărbat de 50 de ani și un copil de cinci ani, cel din urmă fiind în stare gravă la spital. Mai mulți polițiști aflați în timpul liber au acționat rapid. Și-au scos armele și au împușcat-o pe agresoare. Femeia a murit.
Totul s-a întâmplat între două slujbe religioase. Pastorul Joel Osteen a spus că este „bulversat” și că dacă atacul ar fi avut loc mai devreme, probabil ar fi existat mai multe victime, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Nu îmi pot imagina dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în timpul slujbei de la 11 dimineaţa. Mă voi ruga pentru victime și pentru atacatoare”, a transmis pastorul Joel Osteen .
Atacurile armate în Statele Unite ale Americii reprezintă o problemă care nu pare că va fi rezolvată prea curând. Rata mortalității în urma unor astfel de incidente este cea mai mare dintre toate țările dezvoltate.
Potrivit unui raport al Gun Violence Archive (GVA), în anul 2023 au murit peste 15.000 de oameni atacuri cu arme de foc. Unul dintre cele mai cutremurătoare s-a produs în octombrie anul trecut.
Un bărbat de 40 de ani a ucis 22 de oameni și a rănit alți 50, în statul Maine din nord-est. El a deschis focul în trei locații diferite: la un restaurant, într-un centru logistic al unui supermarket Walmart și la o pistă de bowling.