Sport

Atenție, Edi! Cifre impresionante ale selecționerului Columbiei înaintea duelului cu România

Selecționerul Columbiei are niște cifre impresionante de când antrenează naționala sud-americană, cifre care îi dau emoții lui Edi Iordănescu.
25.03.2024 | 13:11
Atentie Edi Cifre impresionante ale selectionerului Columbiei inaintea duelului cu Romania
Cifre impresionante ale selecționerului Columbiei înaintea duelului cu România. Sursa foto:hepta.ro
ADVERTISEMENT

Nestor Lorenzo, selecționerul Columbiei, a reușit să facă din naționala din America de Sud o națională puternică, de când acesta a fost desemnat selecționer. Antrenorul argentinian nu are o carieră prea lungă în antrenorat, dar are câteva cifre uluitoare.

Nestor Lorenzo nu a pierdut niciun meci cu echipa națională

Dacă vorbim la echipa de club, acesta a antrenat echipa Melgar din Peru. Cu echipa din Peru, Nestor, a reușit să iasă campion, iar la 6 luni după avea să facă saltul la echipa națională.

ADVERTISEMENT

La echipa națională, antrenorul argentinian i-a luat locul lui Reinaldo Rueda, fostul selecționer care nu a reușit să o califice pe Columbia la campionatul mondial din 2022.

De când Nestor a venit la națională, în anul 2022, Columbia nu a mai pierdut niciun meci. Ba mai mult, naționala din America de Sud a reușit victorii impresionante cu Germania și Spania, naționale care sunt foste campioane mondiale.

ADVERTISEMENT

Cifrele copleșitoare ale Columbiei cu Nestor Lorenzo

Pe lângă victoriile cu Spania și Germania, Columbia are niște cifre impresionante de când antrenorul argentinian a preluat națională. Din 17 de meciuri disputate, Columbia a înregistrat 12 victorii și doar 5 rezultate de egalitate, având un procentaj de 80% ca selecționer.

În tot acest interval, Columbia a reușit să marcheze de 27 de ori, având o medie de 1,58 goluri pe meci, încasând doar 11. La nivel personal, Nestor nu a mai pierdut un meci de 25 de partide, indiferent dacă acestea au fost la echipa națională sau la echipa de club.

ADVERTISEMENT

Jucătorii Columbiei se tem de România

Chiar dacă are o serie de 20 de meciuri fără înfrângere (17 fiind cu Nestor Lorenzo), Columbia se teme de naționala României înaintea partidei amicale de la Madrid. Rafael Bore, jucătorul Sud American, a tras un semnal de alarmă înaintea meciului cu România: „Vom înfrunta o echipă care ne va face viața foarte grea, va fi un joc complicat și ne vom concentra.

Ne gândim că va fi un meci greu. Vom avea nevoie de toate armele noastre pentru a obține o nouă victorie”, a spus Rafael Borre, conform site-ului colombia.as.com.

ADVERTISEMENT

Rafael Borre joacă în acest moment pentru International, în Brazilia. Jucătorul din Columbia a jucat și în Europa, la echipe puternice precum Eintracht Frankfurt, Atletico Madrid. În prezent Borre are 31 de selecții la echipa națională.

ADVERTISEMENT