Au găsit un câine abandonat pe șosea și l-au luat acasă. Oamenii l-au dus apoi și la veterinar să se asigure că totul este bine cu animalul.
Doar că după vizita la medicul veterinar, oamenii au fost uimiți să afle să afle că nu era vorba de un cățel. În realitate, oamenii luaseră acasă de pe marginea drumului un pui de coiot.
„A fost luat acasă de o familie, după ce l-au identificat din greșeală ca fiind un cățeluș pierdut”, au explicat medicii veterinari.
Postarea a devenit virală pe rețelele de socializare, așa că mulți și-au dat cu părerea. Printre ei, mulți au spus că animalul chiar seamănă cu un cățeluș și l-ar fi putut confunda și ei oricând.
„Înțeleg cum poate fi confundat cu un cățeluș. Este foarte drăguț”, au scris oamenii.
Puiul de coiot găsit abandonat pe șosea este sănătos și din fericire nu are rabie. Această boală putea să afecteze nu numai animalul în sine, dar și pe familia care l-a găsit, fiind contagioasă. Dar nu a fost cazul de așa ceva, au spus medicii, care au răsuflat ușurați.
Animalul este acum „în recuperare” și el va fi vaccinat curând. Mai mult, el va avea parte și de un frate vitreg, pentru că medicii veterinari mai au încă un puiuț salvat de la pieire. Cei doi pui vor fi vaccinați împreună și apoi vor sta în aer liber în cuști mari.
„După ce ambii pui vor fi vaccinați, vor fi crescuți împreună și vor avea șansa să învețe comportamente naturale în cuștile noastre mari aflate în aer liber, Ne străduim să le oferim o creștere cât mai bună”, au mai spus medicii veterinari din cadrul centrului pentru animale.
Finalul este unul fericit în acest caz, pentru că familia l-a dus la timp la veterinar. În caz contrar, oamenii puteau crește un coiot pe post de animal de companie, iar acesta ar fi putut deveni foarte agresiv.