Aurelian Temişan, juratul Te Cunosc de Undeva, face 51 de ani: ”Sper să ieșim la pensie din acest proiect”

Aurelian Temişan are o carieră de peste 30 de ani în spate. A umplut sute de săli de spectacole, dar mai are multe de spus şi de arătat pe scenă. Ştie clar unde vrea să ajungă şi nu se va opri până când nu-şi va atinge ţelul. Artistul dezvăluie în exclusivitate pentru FANATIK cum este bărbatul, soţul, tatăl Aurelian Temişan atunci când cade cortina, dar şi ce îi lipseşte cel mai mult în ziua în care împlineşte 51 de ani. A privit mereu lumea de sus, dar la propriu şi recunoaşte că nu a folosit niciodată acest atu ca pe o armă împotriva celorlaţi.

Dublă aniversare pentru Aurelian Temişan. Împlineşte 51 de ani şi tot astăzi, 3 iunie, celebrează 17 ani de căsnicie cu Monica Davidescu

Tot pe 3 iunie, dar în 2006, Aurelian Temişan se căsătoarea cu Monica Davidescu, cea alături de care avea să joace şi pe scena teatrului, dar şi în spectacolul vieţii. Artistul povesteşte pentru cititorii FANATIK ce peripeţii au trăit în ziua nunţii, dar şi cum Dora a venit în viaţa lor atunci când îşi pierduseră orice speranţă.

Ba mai mult, Aurelian recunoaşte că îi mulţumeşte zilnic lui Dumnezeu pentru fiica lui şi dacă are vreun regret în viaţă, este acela de a nu fi avut măcar încă doi sau trei copii.

Cum petrece Aurelian Temişan de ziua lui: „Nu vreau nimic altceva decât să-i văd cu zâmbetul pe buze”

În primul rând „la mulţi ani” şi toate urările noastre de bine! Cum vă petreceţi această zi?

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

– Mulţumesc foarte mult pentru urări! Eu o consider o zi normală, dar o zi în care am “obligaţia” de a răspunde la telefoanele la care cei dragi vor să-mi facă urări. Încerc să nu ratez pe nimeni, mulţumindu-le anticipat pentru gândurile lor bune. Diseară, după ora 18, voi face o mică petrecere cu oameni apropiaţi sufletului meu, cel puţin cu o parte dintre ei, cei care sunt în Bucureşti, undeva la Grădina Şevaletelor. Este grădina unei prietene de-ale nostre şi mi-o pune la dispoziţie pentru ziua mea.

Aşadar, după ora 18 îmi aştept oamenii de suflet. Unii dintre ei chiar au spectacol şi o să vină mai târziu, dar nu asta contează, important este să vină. Obligaţia lor este să vină (n.red., râde). Nu vreau nimic altceva decât să-i văd cu zâmbetul pe buze şi cu dorinţa de a ne strânge în braţe şi de a bea un pahar de orice împreună.

Cum erau aniversările în copilărie? Părinţii vă organizau petreceri, mama gătea poate un tort special?

– Torturile da, erau făcute în casă, nu erau cumpărate. De fiecare dată mama îmi făcea tortul. Bucuria mea cea mare era că duceam la şcoală cele mai fine bomboane pe care, la vremea respecivă, le găseau ai mei, fie la cutie, fie bomboane vărsate. Asta era bucuria cea mai mare, să împart cu colegii şi să am o zi în care profesorii  să nu mă asculte la lecţii. De fiecare dată eram fericit pentru că scăpam, până a doua zi, evident.

Digisport.ro

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

“Asta am cules şi asta cred eu că am câştigat în toţi aceşti ani: RESPECT”

Cum era Aurelian Temişan la 20 de ani şi cum este acum, la 51? Ce simţiţi că aţi câştigat şi ce aţi pierdut?

– La 20 de ani eram visător şi total nepăsător vis a vis de multe din cele pe care le simt acum şi pe care le-am trăit între timp. Ce am câştigat în toată perioada asta? Am câştigat ce cred că am semănat: RESPECT! Am respectat de la cel mai înalt om din şcoală, directorul din liceu, până la femeia de serviciu. Am respectat de la cel mai mare director al unei televiziuni prin care am trecut, până la femeia serviciu şi maşinistul care are de tras un cablu, fără de care filmarea poate nu iese. Asta am cules şi asta cred eu că am câştigat în toţi aceşti ani: RESPECT. Respect faţă de scena pe care urc, respect faţă de publicul pe care îl am în faţă, respect faţă de cum apar, ce spun, cât spun şi felul în care plec de pe scenă.

Regretul lui Aurelian Temişan în ziua în care împlineşte 51 de ani: “Îmi lipseşte când mă uit la telefon şi văd că nu mă sună”

Cu siguranţă, aniversările dumneavoastră nu mai sunt la fel de când v-aţi pierdut ambii părinţi. Cum alegeţi să le păstraţi vie amintirea?

– Îmi lipsesc ambii părinţi. Îmi lipseşte când mă uit la telefon şi văd că nu mă sună. Îmi lipseşte când vreau să-i sun de ziua lor şi nu am pe cine. În schimb, există legea compensaţiei, dacă o putem numi aşa, Îi am pe ai mei, am familia mea aproape, o am pe Monica, o am pe Dora, o am pe sora mea care este legătura directă cu familia care s-a dus. Şi, pentru că aşa este ciclul vieţii, mă bucur de ceea ce sunt, de ceea ce am. Mă uit în sus, mulţumesc pentru ceea ce ştiu că am avut şi merg înainte.

“Cea mai mare realizare a mea este familia”

Care ar fi cea mai mare realizare a dumneavoastră  în cei 51 de ani împliniţi astăzi?

– Cu siguranţă cea mai mare realizare a mea este familia. Totul este trecător. Restul contează mai puţin. Familia este bulgărele de energie care mă face să merg mai departe, să dau aşa cum am dat şi până acum, poate înzecit faţă de cum dădeam înainte de a avea această familie. Familia mă face să mă bucur de ceea ce sunt şi mă face să nu mă opresc din munca mea.

Dar primul succes artistic pe care vi-l amintiţi?

– Festivalul de la Mamaia din 89 care a însemnat debutul meu. Deşi atunci nu eram conştient de faptul că intram pe un nou culoar, aceea a fost prima mea realizare.

Peste 30 de ani de carieră în spate şi sute de spectacole cu săli pline. Care ar fi secretul succesului şi longevităţii?

– Secretul artistului este să creadă în ceea ce face. Este o vorbă care spune că fiecare artist îşi duce generaţia lui mai departe, creşte odată cu generaţia lui. Am credinţă în ceea ce fac şi mă obligă fiecare act pe care îl derulez pe scenă, ca data viitoare să fiu cel puţin la fel, dacă nu mai bun decât ce am fost.

Aurelian Temişan, despre cel mai preţios sfat primit de la tatăl său: “Am înţeles gestul lui de a se şterge pe picioare când venea de la serviciu”

Sunteţi om de televiziune, cântăreţ, actor. Cum reuşiţi să le faceţi pe toate?

– Eu cred că totul pleacă de la armonia din familie. Dacă acasă ai confortul creat şi familia îţi este în siguranţă, atunci celelalte din afara casei, profesia pe toate culoarele ei, interpret, actor, om de televiziune, îşi găsesc succesul în egală măsură. Am înţeles gestul tatălui meu de a se şterge pe picioare când venea de la serviciu, câte cinci minute, chiar dacă afară era curat şi nu mai plouase de două săptămâni. L-am întrebat într-o zi şi mi-a zis aşa: “eu când mă şterg pe picioare, îmi las toate problemele la uşă. Când intru în casă, nu intru cu nimic din problemele şi obligaţiile pe care le am la serviciu”.

Aurelian Temişan, de 12 ani în familia Te cunosc de undeva: “Este un proiect pe care nu-l văd încheiat niciodată”

Ce înseamnă proiectul “Te cunosc de undeva” pentru dumneavoastră? Vă este practic ca o a doua familie…

– Despre “Te cunosc de undeva” nu am decât cuvinte de laudă. Este un proiect de aproape 12 ani, un proiect la care ţin enorm. Este poate cel mai frumos proiect muzical în care am intrat vreodată şi pe care nu-l văd încheiat niciodată. Sperăm ca proiectul să continue, chiar dacă noi vom ieşi la un moment dat din cursă. Sperăm de bătrâneţe, să ieşim din cursă, noi ca juraţi, nu din alte motive (n.red. râde). Este un proiect foarte iubit, sper să ieșim la pensie din proiect.

Se întâmplă să vă mai înţepaţi cu colegii de juriu din cauza diferenţelor de opinie?

– Diferenţele de opinie sunt bine venite pentru că, până la urmă, şi micile certuri dintre noi ca juraţi, evident, nu fac fac altceva decât să creeze progrese. Suntem stabili din punct de vedere a ceea ce înseamnă juraţi, suntem echilibraţi în comentarii şi fiecare asumat pe ceea ce spune. Am făcut şi eu câteva personaje. Ba chiar am început acest proiect, acum 12 ani, interpretând personajul Barry White. Aceea a fost prima mea apariţie, după care am rămas ca jurat în emisiune.

Aurelian Temişan, despre prima dragoste: “M-am dus la ea acasă şi am cerut-o de nevastă”

Se spune că “prima dragoste nu se uită niciodată”. Când v-aţi îndrăgostit pentru prima oară?

– Cea mai veche amintire la capitolul acesta o am de la vârsta de patru ani. Atunci am îndrăznit şi am şi cerut-o de nevastă pe Gabriela, aşa cum îmi aduc bine aminte că o chema pe colega mea de grădinţă. M-am dus până la ea acasă şi am cerut-o de nevastă în faţa tatălui ei. Tatăl mi-a zis că mi-o dă, dar să mai creştem puţin că suntem prea mici (n.red., râde). Ea este cea mai importantă şi primă amintire despre îndrăgosteală la o vârstă mult prea fragedă ca să-ţi dai seama despre ce e vorba.

Aurelian Temişan, neschimbat de la an la an. Care e secretul lui?

Pare că aţi făcut pact cu trecerea timpului. Cum reuşiţi să rămâneţi neschimbat, aveţi vreun secret, vreo rutină specială?

– Probabil că este chestie de genă în primul rând. În al doilea rând, ţine de ceea ce faci ca să-ţi menţii apariţia, statura, condiţia fizică. Dar cred că cea mai importantă este starea sufletească pentru că menţinerea asta pleacă din interior. Oricât sport ai face, oricât ai încerca să te menţii, dacă te duci la sală cu probleme, cu gânduri şi nu te detaşezi de ele, nu vei reuşi niciodată să treci pragul acela. Fizicul o să-ţi arate un pic mai bine, dar poziţia corpului le va spune celorlalţi că tu ai probleme.

“Nu sunt deloc aşa cum m-au catalogat unii, îngâmfat, încrezut”

Cum este bărbatul, soţul, tatăl, Aurelian Temişan după ce cade cortina? Ce nu ştie lumea despre dvs şi aţi vrea să afle?

– Sunt un om paşnic, chiar dacă, poate pe scenă par “wild” de multe ori. Nu sunt deloc aşa cum m-au catalogat unii, de-a lungul anilor, îngâmfat, încrezut, că privesc lumea de sus. Dacă o fac, o fac la propriu pentru că am 1.93 metri şi probabil, cei care spun asta despre mine, au complexul de a fi cu mult mai scunzi decât mine. Nu am simţit niciodată acest atu ca pe o armă împotriva celorlalţi.

Când cade cortina şi ajung acasă, după ce îmi intru în zeama de acasă, când mă pun în pat, spre adormire, stau şi fac o reflecţie a ceea ce a fost în ziua respectivă. Astfel îmi dau seama unde am greşit, dacă am greşit, ce aş putea să îmbunătăţesc. Asta în cazul în care am un spectacol în ziua respectivă şi vreau să văd dacă am progresat, am stat pe loc sau am regresat. Şi-atunci fac o introspecţie în ceea ce a fost în ziua respectivă şi mă analizez, ca să ştiu ce am de corectat şi unde.

Dublă aniversare pentru Aurelian Temişan: “A fost alegerea mea să ne căsătorim pe 3 iunie 2006”

Tot pe 3 iunie, de ziua dumneavoastră, dar în 2006 vă căsătoreaţi cu Monica Davidescu. A fost aceea cea mai frumoasă aniversare? Ce amintiri din ziua nunţii vă aduc şi acum zâmbetul pe buze?

– A fost alegerea mea să ne căsătorim sâmbătă, pe 3 iunie 2006, de unde cu şase ani înainte, tot pe 3 iunie, tot sâmbăta, făcusem logodna şi cununia civilă. Am vrut eu, nu să-mi umbresc ziua de naştere, ci să o îmbogăţesc şi cu ziua căsătoriei. Sunt foarte fericit din acest punct de vedere. Mai mult decât atât, ca amintire din ziua nunţii, planul trebuia să decurgă un pic altfel. Trebuia să ne căsătorim în avion. Cu o zi înainte trebuia să plecăm la Roma şi să ne căsătorim în avion. Însă cineva dintre foarte puţinii oameni care ştiau acest lucru, a scăpat informaţia în presă. Şi-atunci am schimbat totul la 180 de grade.

Am luat, aproape în timp real, decizia de a ne căsători la Snagov, acolo unde am făcut şi nunta, pe pajişte, seara, aproape de orele 00. Asta se întâmpla după o ploaie teribilă de 45 de minute, când totul revenise parcă la viaţă, mirosul ierbii şi al florilor era încântător. Parcă trăiam un basm. Şi chiar cred că a fost mult mai bine aşa. E vorba aceea, Dumnezeu le aşează cum trebuie.

Aurelian Temişan aniversează 17 ani de căsnicie cu Monica Davidescu: “Ce se întâmplă între mine şi Monica este un spectacol al vieţii”

Despre Monica aţi povestit că v-aţi cunoscut la un spectacol şi de atunci aţi rămas împreună în spectacolul vieţii. Cum aţi descrie acest spectacol în care aţi fost şi sunteţi protagonişti?

– Cu Monica m-am cunoscut pe data de 13 ianuarie 1995 la un spectacol de noapte într-un restaurant. Ea a venit la mine în seara respectivă să mă întrebe cum vreau să mă prezinte. Îmi amintesc că mi-a spus “Bună seara, sunt Dora David (acesta era numele ei de scenă), cum să vă prezint?” Nişte ani mai târziu chiar am glumit cu Monica şi i-am spus că dacă dacă aş fi ştiut cum va decurge relaţia noastră din acea seară încolo i-aş fi spus să mă prezinte simplu, soţul ei sau viitor soţ (n.red. râde).

Ce se întâmplă între mine şi Monica este un spectacol al vieţii, dincolo de loterie, pentru că totul este o loterie. Ţi se întâmplă lucruri pe care poate, nu le-ai visat niciodată sau visezi toată viaţa să ţi se întâmple un lucru şi acel lucru nu ţi se întâmplă. E o loterie!

Nu de puţine ori aţi declarat că Dora a venit în viaţa dumneavoastră când vă pierduseţi poate şi speranţa. Ce v-ați dori să nu uite Dora niciodată atunci când se gândește la tatăl său?

– Aş vrea ca Dora să înţeleagă, ca orice copil de altfel, că părinţii pe care îi are sunt cei mai buni părinţi pe care i-ar putea avea. Ea ne-a ales pe noi ca părinţi. Să nu uite niciodată dragostea şi simplitatea cu care am crescut împreună, în care am crescut-o şi adevărul pe care i l-am dat în fiecare din situaţiile pe care ea le-a creat sau pe care le-am creat împreună.

Aurelian Temişan, despre cel mai mare regret: “Nici nu se mai poate întâmpla”

Este ceva ce v-aţi fi dorit să realizaţi până la această vârstă şi nu s-a întâmplat încă?

– Da, este ceva ce nu s-a întâmplat până acum. Este foarte adevărat că din acest punct de vedere, nici nu se mai poate întâmpla. Eu vin dintr-o familie de trei copii, Monica la fel, vine dintr-o familie de trei copii. Şi noi ne-am fi dorit măcar doi, poate chiar trei copii. Dumnezeu a decis ca noi să avem un singur copil în viaţa aceasta, chiar atunci când nu ne mai aşteptam să-l avem. Îi mulţumim pentru asta în fiecare zi. Iar din punct de vedere profesional, încă nu am ajuns acolo unde visez de ceva timp să ajung. Mi-am proiectat să ajung, dar încă nu s-a întâmplat.

Dacă ar fi să facem un exerciţiu de imaginaţie, cum vă vedeţi peste 10 ani?

– Peste 10 ani mă văd foarte relaxat, cu o stabilitate profesională foarte mare, atât în ţară, cât şi în străinătate. Cu Monica la fel de ancorată în ceea ce face, cu această Companie de Teatru “Concordia”, puiul nostru, al meu şi al Monicăi. Va fi o companie foarte mare, cu o vechime de 12 ani, cu multe producţii şi muzicale şi teatrale. Pe Dora o văd, dacă nu la casa ei pentru că atunci va avea 22 ani, cu o afacere proprie şi pe picioarele ei din punct de vedere financiar, venind la noi doar să mai ceară nişte sfaturi sau să-şi mai aducă aminte de perioada în care noi o trimiteam la lecţii, iar ea voia doar să se joace.