News

Avertizare ANM. Cod portocaliu de ploi abundente în aproape toată țara. Codul galben, prelungit până joi

22.06.2020 | 10:27
Avertizare ANM Cod portocaliu de ploi abundente in aproape toata tara Codul galben prelungit pana joi
ADVERTISEMENT

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, o atenționare cod portocaliu pentru aproape toată țara.

Avertismentul este valabil până marți la ora 10, când intră în vigoare codul galben de ploi pentru toată România, valabil până joi.

ADVERTISEMENT

Din nou, în multe zone din țară ar putea fi probleme cu inundațiile, după ce cantitățile de apă căzute s-ar putea ridicat la 80 de litri pe metru pătrat.

Avertizare cod portocaliu de ploi abundente și furtuni în aproape toată țara

Potrivit celor de la ANM, codul portocaliu va dura de luni, de la ora 10.00 până marți, la ora 10.00,  perioadă când va fi instabilitate atmosferică accentuată. Astfel, în după-amiaza zilei de luni și în cursul nopții de luni spre marți, în Moldova, Maramureș, Transilvania, Crișana, și local în Banat, Dobrogea și Muntenia, vor fi intervale de timp cu vreme severă

ADVERTISEMENT

Se vor semnala averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50 – 80 l/mp. De asemenea, vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină.

În paralel, meteorologii anunță și un cod galben. În intervalul menționat mai sus, în Dobrogea, Muntenia și local în Oltenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.

ADVERTISEMENT

Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp, anunță ANM.

Codul galben de instabilitate, prelungit până joi

Începând de mâine dimineață până joi, va intra în vigoare un cod galben în toată țara. Se anunță perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.

Din nou, cantitățile de apă așteptate vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp, îndeosebi în nord, centru, nord-est și în zonele de munte.

ADVERTISEMENT