News

Avertizări de la ANM. Cod galben de ploi abundente în majoritatea regiunilor. Cod roșu în zona Moldovei. Update

27.07.2020 | 14:06
Avertizari de la ANM Cod galben de ploi abundente in majoritatea regiunilor Cod rosu in zona Moldovei Update
ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 14:13. Un nou cod roșu de tip nowcasting a fost emis de ANM tot pentru zona Moldovei. Până la ora 15:00, în județul Suceava, localitățile Câmpulung Moldovenesc, Moldovița, Vatra Moldoviței, Frumosu, Sadova se vor semnala averse ce vor cumula 40 l/mp.

Acestea vor fi asociate de frecvente descărcări electrice, grindină și vijelie. În zonă s-au acumulat în ultima oră 50 – 60 l/mp.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 13:14. După mai multe avertizări de cod portocaliu de instabilitate, meteorologii de la ANM au emis și o avertizare tip nowcasting de cod roșu.

Astfel, de la 13:10 până la 14:00, în Suceava (Stulpicani, Straja, Moldovița, Vatra Moldoviței, Ostra, Brodina, Putna și Ulma și Neamţ (Tarcău), se vor semnala averse ce vor cumula 50 l/mp (în zonă, s-au acumulat în ultima ora 40 – 50 l/mp). Vor mai fi frecvente descărcări electrice, grindină și vijelie.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 12:54. Meteorologii de la ANM au emis o avertizare de tip nowcasting de cod portocaliu de averse torențiale pentru județul Neamț.

În localitățile Bicaz, Pângărați, Tarcău și Tașca, până la ora 13:30, se vor semnala averse ce vor depăși 35 l/mp, grindină, frecvente descărcări electrice, vijelii.

ADVERTISEMENT

De asemena, până la ora 14:00, în zona de munte a județului Suceava se vor semnala averse ce vor depăși 35 l/mp, grindină, frecvente descărcări electrice, vijelii.

UPDATE, ora 11:06. ANM a emis o avertizare now casting de cod portocaliu de averse torenţiale în România pentru nordul țării.

ADVERTISEMENT

Cod portocaliu, valabil de la ora 11:00 până la ora 12:00. În zona : Județul Maramureş: Săpânța, Remeți, Județul Satu Mare: Certeze. Aici se vor semnala averse torențiale ce vor cumula 30 l/mp, în zona avertizată, în ultima oră s-au cumulat cantităţi de 40…50 l/mp, descărcări electrice

Cod portocaliu, valabil de la ora 10:30 până la ora 11:30. În Județul Maramureş: Copalnic-Mănăștur, Cavnic, Șisești, Cernești și județul Satu Mare: Livada, Medieșu Aurit, Culciu, Apa, Crucișor, Valea Vinului;

Se vor semnala : averse torențiale ce vor cumula 30 l/mp, în zona avertizată, în ultima oră s-au cumulat cantităţi de peste 40…50 l/mp

UPDATE, ora 10:09. Administrația Națională de Meteorologie a transformat informarea meteorologică într-un cod galben de instabilitate atmosferică.

De la ora 10:00 până la ora 23:00, în Maramureș, Transilvania, Crișana și local în Banat, Moldova și Muntenia, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp. În paralel, în regiunile estice și sud-estice, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic în creștere, astfel încât pe suprafețe mici indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unități.

Avertizare cod galben de la ANM: Ploi abundente și furtuni în majoritatea regiunilor României

Știre inițială/ O nouă avertizare de vreme rea de la Administrația Națională de Meteorologie este în vigoare în acest început de săptămână.

În majoritatea regiunilor să anunță ploi abundente, vijelii și posibile căderi de grindină care pot cauza pagube în agricultură și nu numai.

Punctiform, se anunță căderi importante de apă care ar putea duce la formarea de noi viituri și inundații în unele zone sensibile.

Începând din noaptea de duminică spre luni, până în această a doua zi la ora 23:00, majoritatea regiunilor din România se află sub incidența unei informări meteo de instabilitate atmosferică.

Conform ANM, în intervalul duminică ora 23:00 – luni ora 23:00, la început în regiunile vestice și nord-vestice, apoi în special în cele nordice, centrale, precum și la deal și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină.

În zonele vizate de avertizare, cantitățile de apă vor depăși frecvent 20…25 l/mp și pe arii restrânse 35…40 l/mp.

În schimb, în zonele care nu au fost incluse în informarea meteo, adică regiunile estice și sud-estice, în cursul după-amiezilor de duminică (26 iulie) și luni (27 iulie), vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat și local indicele de confort temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Meteorologii mai anunță că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, se va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Cum va fi vremea în București

În Capitală, vremea va fi călduroasă în orele amiezii, cu disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va putea depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 18 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

În zilele următoare, timpul ploios va dispărea din peisaj treptat. Vremea va fi călduroasă în zonele de câmpie, pe arii restrânse caniculară la amiază în sud și în sud-est, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală, local va depăși pragul critic de 80 de unități.

ADVERTISEMENT