News

Avertizare de vreme severă în Capitală! Ce mesaj de urgență a transmis ANM

Avertizare de vreme severă în Capitală acolo unde Administrația Națională de Meteorologie a transmis un mesaj de tip nowcasting
12.07.2021 | 18:57
Avertizare de vreme severa in Capitala Ce mesaj de urgenta a transmis ANM
O furtună se va abate deasupra Bucureştiului. Sursa foto- hepta.ro
ADVERTISEMENT

Pot fi probleme serioase în București în următoarele zeci de minute. Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă valabilă până la ora 19:30 Se vor semnala averse ce vor cumula 10 – 15 l/mp, izolat 20 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni.

Nu a fost singura atenționare a ANM. Reprezentanții instituției au anunțat și că indicele temperatură-umezeală va atinge și chiar depăși ușor pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic până la ora 23.00.

ADVERTISEMENT

Avertizare de vreme severă în București!

De altfel, ANM a precizat şi în prognoza pe care o oferă pentru zilele următoare că că pot exista înnorări trecătoare în a doua parte a zilei, când pentru scurt timp vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Mai mult decât atât, începând de mâine de la ora 09:00 şi până pe 14 iulie, ora 21:00, disconfortul termic se va accentua, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 34 de grade.

ADVERTISEMENT

„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25 – 40 l/mp,” a avertizat ANM.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă nu va mai coborî sub 20 de grade. Nu au fost singurele avertisment transmise de ANM. Tot până astăzi, la ora 19.30, locuitorii din Bacău trebuie să fie atenți, mai ales cei din Podu Turcului, Răchitoasa, Stănișești, Glăvănești, Motoșeni, Dealu Morii, Găiceana, Huruiești, Tătărăști, Vultureni

ADVERTISEMENT

De asemenea, probleme pot apărea și în județul Galaţi, în Brăhășești, Ghidigeni, Gohor, Bălășești, Priponești, Cerțești, Bălăbănești, în udețul Vrancea, la Homocea, Ploscuțeni, Tănăsoaia, Corbița, Boghești

Județul Vaslui, Bârlad, Puiești, Iana, Tutova, Perieni, Grivița, Pogana, Ivești, Coroiești, Pochidia, Pogonești, Ciocani se află și ele sub avertismentul ANM. În aceste zone se vor semnala vijelie, grindină, averse torențiale ce vor cumula 35…45 l/mp și frecvente descărcări electrice

ADVERTISEMENT

Vă readucem aminte că meteorologii au emis întreaga prognoză pentru perioada 12 iulie – 9 august. Cei de la ANM au spus că vremea va continua să fie mai caldă decât în mod normal, dar este posibil să apară câteva furtuni.

Lucrul acesta s-ar putea întâmpla cu precădere în zonele din vest, sud-vest și la munte. Aici vor cădea precipitații peste norma specifică.

Abia de săptămâna viitoare, adică 19 – 26 iulie, valorile termice vor reveni la cele specifice acestei perioade.

ADVERTISEMENT