Sport

Baba Alhassan, prima reacție după ce FANATIK a dezvăluit că Gigi Becali îl vrea la FCSB: „E tot ce contează!”

Baba Alhassan a oferit prima reacție după ce FANATIK a anunțat interesul FCSB-ului pentru mijlocașul celor de la Hermannstadt.
29.09.2022 | 11:24
Baba Alhassan prima reactie dupa ce FANATIK a dezvaluit ca Gigi Becali il vrea la FCSB E tot ce conteaza
Baba Alhassan a oferit prima reacție după ce Gigi Becali s-a interesat de mijlocașul celor de la FC Hermannstadt. Sursă foto: Sport.pictures.eu
ADVERTISEMENT

Baba Alhassan a intrat în vizorul lui Gigi Becali pentru un transfer la FCSB, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani este unul dintre cei mai în formă fotbaliști din SuperLiga.

Prima reacție a lui Baba Alhassan după ce FANATIK a dezvăluit interesul lui Gigi Becali pentru mijlocaș

Baba Alhassan a înscris de 6 ori în 10 meciuri pentru Hermannstadt și o ajutat-o pe formația lui Marius Măldărășanu să rămână pe loc de play-off, în ciuda problemelor financiare.

ADVERTISEMENT

Prestațiile bune din tricoul sibienilor l-au făcut pe Gigi Becali să fie interesat de fotbalistul din Ghana, informație anunțată în exclusivitate de FANATIK.

Baba Alhassan a oferit un interviu pentru LPF în care a vorbit despre cât de multă fericire îi aduce fotbalul. „Da, mă onorează toată atenția aceasta, dar scopul meu principal este să joc fotbal. Iubesc acest sport și dau totul pe teren. Este tot ceea ce contează! Dacă noi suntem fericiți și tratăm fenomenul cu respectul pe care îl merită, atunci și suporterii și toți cei care ne urmăresc fie din tribună, fie la TV, sunt fericiți și ei”, a spus Baba Alhassan.

ADVERTISEMENT

Baba Alhassan a fost dorit și de noua echipă a lui Adi Păun

Baba Alhassan a fost dorit și de Hapoel Beer Sheva, noua echipă a lui Adi Păun. CFR Cluj va încasa 200.000 de euro pentru transferul mijlocașului român, potrivit informațiilor exclusive publicate de FANATIK.

„Se întâmplă multe lucruri groaznice în lume, așa că merită să ne bucurăm de momente de fericire. Noi ne facem și ne vom face datoria. Momentan stăm bine, așa că putem fi optimiști. Avem o echipă omogenă, cu un antrenor care ne oferă încredere”, a mărturisit Baba Alhassan.

ADVERTISEMENT

Baba Alhassan: „Personal, scopul meu e să ajut echipa și să marchez goluri”

Personal, scopul meu e să ajut echipa și să marchez goluri. Dacă vin și pasele de gol, cu atât mai bine! Aici suntem ca o familie și avem grijă unul de celălalt. Ne respectăm foarte mult”, a mărturisit Baba Alhassan în interviul acordat Ligii Profesioniste de Fotbal.

Fotbalistul dorit și de Universitatea Craiova a vorbit despre problemele financiare de la FC Hermannstadt, însă a dezvăluit că situația s-a ameliorat. „Da, sunt OK. Echipa e bine acum, chiar dacă au fost unele probleme de ordin financiar.

ADVERTISEMENT

Noi, fotbaliștii, oricum ne-am făcut datoria și înainte de această ,,normalitate” pe care, desigur, că o meritam. Mă simt iubit, apreciat la Sibiu. Suporterii sunt foarte inimoși, iar orașul este superb. Îmi place arhitectura locului, toată istoria de aici. Sunt fericit aici”, a mai spus Baba Alhassan.

  • 250.000 de euro este cota de piață a lui Baba Alhassan, conform Transfermarkt.com
  • 22 de ani are Baba Alhassan

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 1,87 este cota pentru ”1 solist și sub 4,5 goluri” la FCSB – FC Argeș. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT